Preşedintele Klaus Iohannis, gazda Summit-ului Iniţiativei celor Trei Mări
Preşedintele SUA îi mulţumeşte lui Klaus Iohannis
Donald Trump: ,,Felicit România, Bulgaria, Ungaria, Austria și Slovacia pentru progresul înregistrat în sprijinirea diversificării energetice prin construcția de infrastructură pentru gazoducte”
Preşedintele Klaus Iohannis va găzdui, luni şi marţi, la Palatul Cotroceni, cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări. Preşedintele va deschide, astăzi, Forumul de Afaceri, iar ulterior va participa la o sesiune plenară prezidenţială alături de omologii din Croaţia, Kolinda Grabar-Kitarovic, din Polonia, Andrzej Duda, din Republica Federală Austria, Alexander van der Bellen, şi de comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Creţu.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, summitul de la București va reprezenta oportunitatea politică de a valida liniile directoare strategice care stau la baza dezvoltării viitoare a Inițiativei celor Trei Mări. ,,Astfel, această platformă politică flexibilă are ca prim obiectiv dezvoltarea economică a statelor din regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est, prin creșterea interconectivităţii, în special pe axa Nord-Sud, dar nu numai, în trei domenii principale – transport, energie, digital – şi stimularea competitivităţii economiilor statelor participante.
Al doilea obiectiv vizează creșterea convergenței reale între statele membre ale UE, contribuind astfel la întărirea unității și coeziunii în cadrul Uniunii, pentru a permite continuarea politicii de integrare europeană, ca bază pentru relansarea proiectului european.
În al treilea rând, Inițiativa are rolul de a contribui la consolidarea relaţiei transatlantice, prin încurajarea prezenței economice a SUA în regiune ca un catalizator pentru o cooperare consolidată și ca parte a parteneriatului transatlantic”, transmite Administraţia Prezidenţială.
Obiectivul
Forumului este să stimuleze inițiativele de afaceri şi
investițiile în regiune, să dezbată implementarea proiectelor
prioritare, dar și să abordeze factorii potențiali de creștere și
inovare, cum ar fi IMM-urile, antreprenoriatul tânăr,
start-up-urile și incubatoarele de afaceri din regiune. De asemenea,
în cadrul Forumului, vor fi organizate întâlniri de
tip bussiness-to-business şi business-to-government,
precum şi paneluri de dezbateri de tip policy care
vor analiza implicațiile strategice ale evoluţiilor din cadrul
Iniţiativei.
Donald Trump: ,,Felicit România, Bulgaria, Ungaria, Austria și Slovacia pentru progresul înregistrat în sprijinirea diversificării energetice prin construcția de infrastructură pentru gazoducte’’
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a transmis un mesaj participanţilor prezenţi la Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări.
„Le transmit salutări participanților la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări 2018. Anul trecut, am avut onoarea de a susține un discurs la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări de la Varșovia, în Polonia. În cadrul vizitei mele, am reafirmat sprijinul ferm al Statelor Unite pentru Inițiativa celor Trei Mări și țelul nostru comun de extindere a infrastructurii, creștere a legăturilor de afaceri, consolidare a securității energetice și reducere a barierelor în calea unui comerț liber, echitabil și reciproc în Europa Centrală și de Est”, a spus Trump.
De asemenea, Donald Trump îi mulţumeşte preşedintelui Iohannis pentru organizarea acestui eveniment, explicând că Statele Unite se angajează să rămână un puternic aliat și partener în această Inițiativă.
,,Inițiativa celor Trei Mări are un potențial enorm de a furniza rezultate în aceste domenii și în alte sectoare importante de cooperare. O nouă infrastructură energetică este esențială pentru susținerea unei integrări economice mai profunde, deschiderea accesului la noi piețe și diversificarea surselor de energie în întreaga regiune. Felicit România, Bulgaria, Ungaria, Austria și Slovacia pentru progresul înregistrat în sprijinirea diversificării energetice prin construcția de infrastructură pentru gazoducte.
Statele Unite sunt mândre să rămână partener în aceste eforturi prin exporturi de gaz natural lichefiat în această regiune de importanță strategică și prin participarea companiilor americane la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări. La multe niveluri, țara noastră rămâne dedicată colaborării cu cele 12 state membre pentru continuarea extinderii infrastructurii energetice, de transport și digitale.
Transmit mulțumirile mele domnului Klaus Iohannis, președintele României, pentru organizarea acestui important eveniment și domnului Rick Perry, secretarul pentru Energie, pentru conducerea delegației americane. Aștept cu interes să aflu despre progresul nostru comun în noi proiecte de investiții și parteneriate de afaceri. Statele Unite se angajează să rămână un puternic aliat și partener în această Inițiativă pe măsură ce continuăm să ne concentrăm asupra dobândirii unei bogății și securități sporite în secolul al XXI-lea’’, a mai spus preşedintele american.
BRAVO, IOHANNIS ! TU VALOREZI CAT 10 alde pesede !