În mod paradoxal, când scriam aceste rânduri şi gânduri, nu eram cu zâmbetul pe buze, ci cu mari regrete în suflet, generate de o dispariţie definitivă şi ireversibilă, la vârsta de 81 de ani, în ziua de 26 mai 2010 în locuinţa sa de la Constanţa. Jean Constantin obişnuia să spună unor prieteni cu care se întâlnea deseori: “M-a invitat aia cu coasa, dar mai stau puţin.”. Un foarte bun prieten de-al său încă din anii copilăriei, interpretul de muzică grecească Ionuţ Galani îşi amintea: “Nea Jean era un om foarte bun, foarte sufletist. Ţin minte că, atunci când a murit Dan Spătaru, m-a întrebat: «La mine o să vină atâta lume?», iar eu i-am răspuns că «o să vină toată Constanţa».”.
Jean Constantin a văzut lumina zilei la Techirghiol, judeţul Constanţa, la 21 august 1927 într-o familie cu 9 copii – 5 fete şi 4 băieţi, din mama, la origine grecoaică (Caliopi Stavreg Zaharia) şi tatăl, macedonean albanez (Dumitru Jean). Trei din cele 5 fiice s-au numit Anastasia la dorinţa mamei care le-a pierdut pe primele două: pe una dintre ele în 1929, la câteva luni de la naşterea acesteia şi pe alta născută în 1931 când ea avea 2 ani; cea de-a treia Anastasia, venită pe lume în 1936, s-a stins din viaţă la vârsta de doar 36 de ani. Când era întrebat de ce este aşa de brunet, Jean Constantin răspundea foarte spiritual că îl scăldase mama lui în lacul cu nămol de la el, de acasă, dar uitase să îl spele după aceea.
Ţinea enorm la Constanţa natală pe care nu a părăsit-o niciodată, nici măcar după viaţa pământeană, fiind înmormântat la Cimitirul Central aflat la malul mării. În emisiunea de la Televiziunea Română Profesioniştii, realizată de Eugenia Vodă, Jean Constantin declara: “Sunt constănţean get-beget, născut la Techirghiol. În Constanţa mă cunosc toţi ca pe statuia lui Ovidiu. Constanţa rămâne pentru mine oraşul meu unde pot să respir, să simt zgomotul acela al Mării Negre, Marea Neagră pe care o iubesc foarte mult, cu toată răutatea ei, dar sunt de-acolo.”. Într-un alt context el declara: “Eu, Constanţa nu o părăsesc pentru nimic în lume până închid ochii.”.
Jean Constantin a urmat cursurile “Şcolii Gimnaziale nr. 3” din Constanţa şi apoi ale “Şcolii de Arte şi Meserii” din Bucureşti în specializarea “Desen tehnic”. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial tatăl lui i-a găsit diverse slujbe: cofetar; ajutor de zidar; creator de modele de pantofi de pânză. La vârsta de 17 ani el s-a angajat în port unde căra şi număra diverşi saci. Pentru scurtă vreme a fost brigadier pe Şantierul Bumbeşti-Livezeni; ulterior a efectuat serviciul militar obligatoriu la Turnu Severin în cadrul Regimentului nr. 9 de grăniceri. Pe urmă s-a angajat la “Electromontaj” din Constanţa şi după aceea a fost şeful serviciului de normare-salarizare de la “Întreprinderea Metalurgică de Utilaje” din Medgidia unde a creat o brigadă artistică. De asemenea, a lucrat în anumite perioade la Ansamblul artistic al Direcţiei Generale a “Canalului Dunăre-Marea Neagră” şi la Ansamblul de cântece şi dansuri al “Casei de Cultură a Sindicatelor” din Constanţa. În anul 1957 el obţinea prin concurs un post în secţia de estradă a Teatrului de Stat “Fantasio” din Constanţa unde a rămas până la pensionarea sa, fiind coleg cu Dan şi Sida Spătaru, Aurel şi Gelu Manolache. Din biografia sa nu a lipsit prestigioasa scenă a “Teatrului Naţional” din Bucureşti unde a fost distribuit în spectacolul O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale în regia lui Radu Beligan.
Filmografia lui Jean Constantin este impresionantă, cuprinzând peste 70 de pelicule realizate între anii 1960 şi 2006. Dintre acestea menţionez: Baronul Ecluzei; Procesul alb; Pruncul, petrolul şi ardelenii; Nemuritorii; Capcana mercenarilor; Explozia; Maiorul şi moartea; Răzbunarea haiducilor; Zile de vară; Un petic de cer; Prea mic pentru un război atât de mare; seria comediilor Brigada Diverse; Revanşa; Nea Mărin miliardar; Săptămâna nebunilor; Zestrea Domniţei Ralu; Ultimul cartuş; Un comisar acuză; Fraţii Jderi; Evadarea; Cuibul salamandrelor; Eu, tu şi Ovidiu; Duelul; Masca de argint; Misterele Bucureştilor; Secretul lui Bachus; Colierul de turcoaze; Cucoana Chiriţa; Chiriţa la Iaşi; Paradisul în direct; Punctul zero; Sosesc păsările călătoare; Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii; A doua cădere a Constantinopolului; Iancu Jianu, haiducul; Haiducii; Haiducii lui Şaptecai; Poker; Supravieţuitorul; Roming; Păcală se întoarce; Atac în bibliotecă; Sexy Harem Ada-Kaleh; Secretul lui Nemesis ş.a.
Marele comedian se referea într-un interviu la un episod petrecut în cadrul filmărilor pentru Brigada Diverse: “Lipsisem câteva minute, mergând la Stadionul Dinamo ca să mănânc un sandviş. Când m-am întors, regizorul Mircea Drăgan, cunoscut pentru exigenţa lui, m-a întrebat cât m-a costat sandvişul. «Trei lei» i-am răspuns. «Nu-i adevărat, te-a costat 503 lei.» mi-a replicat. «Cum aşa, nu ştiu eu cât am dat pe el?». Abia atunci mi-a explicat Drăgan: «Îmi pare rău, îmi eşti simpatic, dar n-am ce face. Ai plecat de la filmare, asta te costă 500 de lei.». Acum să nu mă înţelegeţi greşit, v-am povestit întâmplarea care a fost singura de acest fel.”.
Jean Constantin s-a remarcat prin rolul turcului Ismail din serialul de televiziune Toate pânzele sus în regia lui Mircea Mureşan, precum şi în numeroase spectacole de divertisment, show-uri şi scheciuri. Au rămas memorabile replicile sale stâlcite în mod intenţionat în limba română: “Întâi mâncam şi pe urmă luptam.”; “Ismail mâncam şi cu polonicul dădeam.”.
Jean Constantin a primit multe distincţii printre care: Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Ofiţer, categoria “Arta spectacolului”; Premiul Special al UNITER pentru teatrul de revistă; Placheta de Aur şi Medalia Jubiliară “Magna cum Laude” din partea UARFR/Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România; Cavaler al “Ordinului Suveran şi Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul” de Ierusalim etc.
Jean Constantin a fost căsătorit de trei ori: cu Mioara Mocanu, artistă la “Teatrul de Păpuşi” din Galaţi; cu Nina Cocea, balerină la Teatrul “Fantasio” din Constanţa; cu Nina Petcu, sufleur la “Teatrul Naţional” din Bucureşti (cu care a rămas până la sfârşitul vieţii sale).
Am regăsit din diverse surse publice câteva cugetări şi mărturisiri ale lui Jean Constantin şi am considerat că acestea merită să fie aduse la cunoştinţa cititorilor mei: *“Pe unde nu am jucat la viaţa mea?! Mă cunosc spectatorii dacă e zi! Noaptea-i mai greu!; *“Am intrat în afaceri. Am o Bancă, o bancă în parc.”; *“Tot ce este în jurul meu poartă nume de fată. De exemplu, pe aspiratorul meu îl cheamă Veta.”; *“Sunt roluri pe care le-am refuzat, pentru că nu m-am simţit în largul meu. Rolul din Reconstituirea – pe care l-a făcut Ernest Maftei – l-am refuzat, pentru că mi-am dat seama că acolo nu trebuia să se râdă. Când rula un film la cinema unde jucam eu, nici nu dădeam pe acolo. Am o jenă.”; *“Mânuiesc păpuşile nemaipomenit. Nu se poate mai mare bucurie decât să auzi o sală întreagă de copii râzând. M-am străduit să distrez lumea. Mă simt bine când râde toată sala. Publicul care reacţionează la replică, în sală, acela e publicul în care cred.”; *“Cred că natura m-a înzestrat pentru a face omul să râdă. Louis de Funès îmi place la nebunie. Şi Gassman (actorul italian Vittorio Gassman, 1922-2000 – n.n.).”; *“Pentru public am făcut tot ce mi-a stat în putinţă. Eu m-am achitat cu credinţă de fiecare dată. Vârsta îşi spune cuvântul, oricât zicem noi că rezistăm, că facem! Inima rămâne tânără, dar nu se poate. Ne cheamă Doamne!”; *“Cu Iulian Mihu, regizorul, m-am găsit la un regiment de grăniceri unde am făcut amândoi armata. Eram vreo şapte pentru rol. La probele de pe Podul Basarab, pe Calea Griviţei, au spus că am autenticitate. Şi am reuşit!”; *“Viaţa este altceva. Fug de publicitatea făcută cu toptanul. Nici popularitatea nu-mi place. Când îmi las maşina, găsesc lumea adunată grămadă la parcare.”; *“Soţia mea era sufleorul spectacolului şi mi-a suflat atât de bine, încât am suflat-o eu pe ea după.”.
