Cine ar crede că Arabia Saudită este doar un imens deşert arid – unde se întinde cea mai mare ţară din Peninsula Arabă şi cea mai mare ţară musulmană din Asia de Vest – se înşeală amarnic. Pot asigura pe oricine – bazându-mă pe multe fapte reale – că este un spaţiu cu o bogată şi preţioasă istorie, numai că pentru a o putea cunoaşte în reperele ei esenţiale este nevoie de utilizarea mijloacelor de transport aerian şi, pentru distanţe mai mici, a autoturismelor de teren dotate pentru autostrăzi moderne, lungi de mii de kilometri către toate cele patru puncte cardinale, dar şi pentru întinse porţiuni deşertice.
Eu – timp de cinci ani de zile şi, de asemenea, soţia mea si fiul nostru cel mare în câteva concedii de vară şi de iarnă – am avut ocazia de a vizita multe situri arheologice care merită după părerea mea să fie descrise şi analizate ştiinţific în lucrări de referinţă în vederea unei promovări întemeiate şi oportune. Voi prezenta cititorilor câteva dintre comorile Istoriei pe unde au călcat la începutul acestui nou Mileniu paşii noştri.
i) Diriyah, un nume romanizat în Darriyya este un oraş situat în proximitatea Capitalei Arabiei Saudite/Riad. Dintre siturile istorice menţionez: Palatul lui Saad, renovat în urmă cu patru decenii, care este legat de Emirul Sad Bin Saud, învingătorul din bătălia desfăşurată în anul 1818 pentru cucerirea oraşului; Palatul Salwa care a fost reşedinţa Emirilor şi Imamilor în perioada Primului Stat Saudit; Moscheile Imamilor Muhamad Bin Saud, Al Zawiharah, Al Zarikhah, Nakhil Al Dhibah – nume semnificative pentru populaţia acestor teritorii scăldate secole de-a rândul în soarele arzător. La plecarea mea în ianuarie 2005 după încheierea mandatului de Ambasador al României erau în stadii avansate de amenajare unele centre muzeistice: Muzeul Apărării şi Războaielor, Muzeul Vieţii Sociale, Muzeul Cailor, Muzeul Comerţului şi Finanţelor.
ii) La Mada’in Saleh/Al Hijr (Hegra în greaca veche) am ajuns împreună cu doi colegi de breaslă din Europa de Est într-o deplasare de două zile cu un autoturism performant de teren. Este cel mai mare sit arheologic nabateean de pe teritoriul saudit, situat la circa 500 de kilometri de Cetatea Petra/Iordania şi la 400 de kilometri de Medina/Arabia Saudită. Într-o zonă largă de şes au fost descoperite şi renovate parţial numeroase necropole săpate în roca roşie dintre care cea mai mare şi cea mai vizitată se numeşte Qasr al Bint cuprinzând 31 de morminte datând din primul secol Î.Hr. Unele morminte conţin splendide decoraţiuni cu chipuri umane, monştri, vulturi, lei şi inscripţii nabateene. În versetele “Coranului” aceste ţinuturi sunt descrise ca existând în timpul lui Saleh, între perioada lui Noe şi Hud, pe de o parte şi cea a lui Abraham şi Moise, pe de altă parte.
iii) Fortul Al Azlam din nord-vestul Regatului saudit se afla pe “Drumul Egiptean al Pelerinajului” pe care se deplasau către Locurile Sacre de la Mecca şi Medina mase întregi de credincioşi musulmani din Egipt, Sudan, Maroc, Libia, Tunisia, Ghana, Africa Centrală, Sicilia şi Andaluzia, reuniţi mai întâi în ţara de pe malurile Nilului şi continuându-şi istovitoarea călătorie prin Peninsula Sinai şi Aqaba. Acel Fort construit în secolul al XIV-lea constituia un spaţiu de binevenită odihnă necesară pentru a merge mai departe printr-un deşert fierbinte ce părea că nu se mai sfârşeşte.
iv) Cu o altă ocazie şi cu alţi tovarăşi de drum din corpul diplomatic acreditat la Riad am ajuns la Fortul Al Muazzam din Tabuk, centrul administrativ al provinciei cu acelaşi nume din nord-vestul Arabiei Saudite, renumit pentru rezervele sale de apă potabilă din bazinul de 240 de metri cubi, care nu secaseră niciodată de la jumătatea secolului al XIII-lea când a fost construit şi apoi a fost păzit cu străşnicie de conducătorii mameluci; apa binefăcătoare era folosită din plin de grupurile de pelerini spre Mecca şi Medina, aceştia având un motiv suplimentar ca să Îi mulţumească lui Allah. Potrivit unor cronici musulmane în apropierea oraşului Tabuk în octombrie 630 D.Hr. ar fi fost iniţiată o expediţie militară condusă de Profetul Mohamed cu intenţia de a angaja o confruntare cu armata Bizanţului (fapt neconfirmat, însă, de alte surse istorice).
v) După o deplasare de două ore cu un avion rezervat de partea saudită pentru un grup de ambasadori împreună cu soţiile acestora, am ajuns într-un loc ce poate fi asimilat cu un fel de paradis pe pământ: satul Rijal Alma din regiunea Asir, la 45 de kilometri de oraşul Abha, un centru comercial care a legat timp de multe secole Yemenul şi Levantul de Mecca şi Medina. Localitatea este alcătuită din peste 60 de clădiri străvechi construite din piatră, lut şi lemn, dotate cu turnuri de observaţie din raţiuni de securitate. Acea zonă montană având un climat moderat a fost şi a rămas până în zilele noastre foarte favorabilă activităţilor agricole precum cultura porumbului, arborilor de cafea, fructelor şi legumelor. Este renumită pentru excelenta miere de albine, dar şi pentru numeroşii babuini prietenoşi şi zburdalnici cu oamenii din jurul lor în aşteptarea unor banane sau sticluţe din plastic cu apă pe care acele vieţuitoare ştiau să le deschidă imediat spre deliciul fotografilor.
vi) Coloanele Rijajil se intitulează situl arheologic din Sakakah/Regiunea Al Jawf; majoritatea celor 50 de grupuri de statui sunt înalte de trei metri şi late de 60 de centimetri, fiind construite din piatră şi dispuse pe un teren nisipos într-o formă circulară. În mediul experţilor locali şi europeni există ideea că aceste coloane ar fi aparţinut unui Templu construit în cel de-al IV-lea Mileniu Î.Hr., fiind foarte asemănătoare cu monumentul Stonehenge din Anglia, care datează din Mileniul al III-lea Î.Hr.
Deoarece niciodată nu m-a caracterizat individualismul informaţional, am procedat în repetate rânduri la transmiterea acestor elemente semnificative către Centrala M.A.E. român spre a fi înaintate organismelor specializate din domeniul turismului, dar nu am primit nicio reacţie în timp ce omologii mei din Polonia, Ungaria, Cehia, Grecia, Germania, Franţa, Portugalia îmi spuneau că Arabia Saudită devenise treptat o destinaţie turistică tot mai atractivă şi mai rentabilă. Noi încă rămânem, din păcate, la “mirajul Dubaiului” considerat ca o multiplă oportunitate pentru odihnă, cumpărături, distracţie şi pentru cheltuirea de bani “cu nemiluita”, turismul cultural şi arheologic nefăcând parte din priorităţile multora dintre români – oameni politici; miniştri; parlamentari; jurnalişti; oameni de afaceri; scriitori; istorici; studenţi. M-aş bucura dacă situaţia s-ar fi schimbat în ultimii ani, dar nu dispun deocamdată de argumente relevante şi încurajatoare în această privinţă.
Aparţin unui popor care a respectat întotdeauna cultura antică, inclusiv cea din zona Peninsulei Arabe. Ca Ambasador al României în perioada 2000-2005 mi-am propus de la bun început şi am reuşit să mă adaptez la tradiţiile şi obiceiurile multiseculare ale acelor locuri. Chiar dacă regret că nu am ajuns la Cele Două Moschei Sfinte Mecca şi Medina, dată fiind credinţa mea creştină, am aflat foarte multe informaţii interesante despre acele spaţii de referinţă pentru lumea musulmană din cărţi, studii, comentarii, filme şi albume foto.
În timp ce mă aflam la postul ambasadorial de la Riad am scris o carte ştiinţifică în limba engleză, intitulată “Retorică şi semantică în Coran” care încă îşi aşteaptă publicarea în regim pro bono publico în ţara noastră sau în străinătate (eventual, în una din cele trei ţări unde am fost acreditat ca Ambasador al României – Regatul Arabiei Saudite; Sultanatul Omanului; Regatul Bahrainului).
Voi fi mereu recunoscător Providenţei pentru şansa unică de a ajunge – împreună cu soţia mea Maria Cornelia şi fiul nostru cel mare Vlad Mihai – în ţinuturile încărcate de istorie ale Arabiei Saudite – o entitate statală prosperă şi respectabilă.
