Articolul meu începe cu aceste cuvinte care aparţin celebrei reprezentante a regiei cinematografice româneşti: “Nu am avut niciodată nimic de-a face cu toate întâmplările care treceau pe lângă mine şi care erau urâte, considerând că prin filmele mele voi răzbate, voi rezista. Consideraţia aceea că filmele pentru copii sunt ceva periferic nu-mi crea indispoziţie, pentru că mă uitam la cei care aveau această grimasă şi îi consideram teribil de primitivi.”.
Elisabeta Bostan s-a născut la 1 martie 1931 în localitatea Buhuşi din judeţul Bacău. După absolvirea Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş” din Piatra Neamţ, a fost admisă în anul 1950 la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, secţia Regie pe care l-a absolvit în 1954; din anul următor dânsa a fost asistent regie film şi regizor secund la „Studiourile Cinematografice” de la Buftea.
A debutat în 1958 cu două scurt-metraje etnografice intitulate Trei jocuri româneşti şi Cloşca cu puii de aur după care au urmat scurt-metrajele Hora, Nuntă în Ţara Oaşului şi primul film de lung-metraj Puştiul. În 1963 dânsa inaugurează seria intitulată generic Năică, alcătuită din trei scurt-metraje: Năică şi barza; Năică pleacă la Bucureşti; Năică şi veveriţa. Semnătura ei este după aceea pusă pe filmele pentru copii: *Pupăza din tei; Amintiri din copilărie; Tinereţe fără bătrâneţe; Veronica; Veronica se întoarce/scenariul şi regia; *Mama; Saltimbancii; Promisiuni; Unde eşti, copilărie?; Zâmbet de soare; Desene pe asfalt; Campioana; Telefonul; Iza-Bella/regia. La acestea s-a adăugat popularul serial de televiziune Fram, regizat de Elisabeta Bostan, care a fost reluat în ultimii ani în emisiunile retrospective ale TVR.
Din anul 1990 Elisabeta Bostan a fost profesor universitar şi şef al Catedrei de Film de la I.A.T.C. În anul 1996 a fondat „Festivalul Naţional al Filmului Studenţesc” sub genericul CineMAiubit, devenit ulterior „Festivalul Internaţional al Filmului Studenţesc” având acelaşi generic original. A fost membru fondator şi membru în Comitetul Director al „Uniunii Cineaştilor din România”, preşedintele „Centrului Naţional Român de Film pentru copii şi tineret” şi membru în Comitetul CIFEJ/„Centre International des Films pour les Enfants et la Jeunesse”.
Elisabeta Bostan a obţinut pentru filmele sale peste 40 de premii la cele mai importante festivaluri de specialitate şi a condus juriile Festivalurilor Internaţionale de la Teheran, Milano, Moscova, München. Nu este posibilă o prezentare exhaustivă a acelor prestigioase premii, aşa că voi aminti doar câteva dintre ele: Premiul Special al Festivalului Internaţional de la Gijón, Spania pentru Amintiri din copilărie/1965; Premiul Special al Festivalului Internaţional de la Moscova pentru Tinereţe fără bătrâneţe/1969 şi Mama/1977; Medalia de Bronz a Festivalului Internaţional de la Moscova pentru Veronica/1973; Premiile Speciale ale Festivalurilor Internaţionale de la Gifonni Valle Piana, Italia/1991 şi Cairo/1992 pentru Campioana etc.(un etc. impresionant atât din punct de vedere artistic, cât şi din punct de vedere geografic).
În ţara noastră, renumita regizoare a fost decorată cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer. De asemenea, este „Doctor Honoris Causa” al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, titlu primit în ianuarie 2011. Deţine „Premiul Gopo” pentru întreaga activitate artistică, Premiul Academiei Române „Aristizza Romanescu”, Premiul „Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România”, Premiul de Excelenţă al „Festivalului Internaţional de Film Bucureşti”/B-EST-IFF ş.a. În octombrie 2016, cu prilejul „Festivalului Internaţional de Film Documentar, Diaporamă şi Fotografie” Toamna la Voroneţ a fost lansat la „Casa de Cultură” din Gura Humorului volumul biografic intitulat Elisabeta Bostan – imaginarium sau filmul în împărăţia candorii de Titus Vâjeu în prezenţa marii noastre regizoare.
Am găsit, într-un interviu acordat revistei Teatrul în mai 1974, un ansamblu de idei coerente şi de mărturisiri sincere ale Elisabetei Bostan pe care le redau în continuare: *„Cei mici nu vor să se simtă la spectacol tot la un fel de şcoală, refuză spontan şi cu înverşunare ceea ce li se pare impus. Ca să-i cucereşti, trebuie să le dai senzaţia că <nu-i educi>, ci le oferi o bucurie, o relaxare. În fond, ei au instinctiv dreptate, educaţia adevărată nu e un tabel de principii, de interdicţii şi de sfaturi, ci un continuum. Educaţia pentru cultură se confundă cu educaţia pentru viaţă, pentru muncă. Trebuie să ţintim mai departe de dădăceala plicticoasă, spre emoţiile profunde care formează caracterul, gândirea, conştiinţa. Exact ca şi atunci când ne adresăm adulţilor.”; *„Pe de o parte, copiii de azi gândesc şi acţionează în funcţie de televizor. Văd şi ştiu de toate, sunt mai evoluaţi; nu ne putem preface că asta nu înseamnă nimic. Pe de altă parte, viaţa lor e destul de dură: sunt mult timp singuri, părinţii n-au timp să stea de vorbă cu ei, ziua le este împărţită de un program strict. Totul e însoţit de prescripţii – telefonul, autobuzul, aragazul care trebuie stins, cheia casei, legată de un şnur. Sunt familii care, încercând să-i ocrotească de realităţile mai aspre, cad în greşeala de a-i creşte artificial, fabricând copii de seră. Civilizaţia oraşelor moderne acoperă lumea cu un strat de asfalt; cei născuţi şi crescuţi aici n-au sentimentul spaţiului, nu ştiu să alerge pe dealuri la soare, nu cunosc natura – plantele, animalele. N-are rost să ne lamentăm, aceasta e epoca; s-o vedem aşa cum e, ca s-o putem domina şi să creştem oameni normali, sănătoşi, întregi. Din acest gând s-a născut Năică: a descoperi şi a cultiva în copil minunatele lui daruri naturale, a-l ajuta să trăiască o viaţă deplină.”; *„Orizontul spectacolului pentru copii trebuie să ţină seama de orizontul realităţii. Nu cred, însă, că e bine să se absolutizeze viziunea ştiinţifico-fantastică; asta poate secătui sensibilitatea. Elementele de basm nu şi-au pierdut deloc atracţia, e încă nevoie de Zâne şi de Feţi Frumoşi, fiindcă e nevoie de poezie. Mă gândesc şi la umorul care declanşează inteligenţa, puterea de asociaţie, stimulează dezvoltarea gândirii. Nu, marile iubiri nu s-au demodat, fiindcă erau desăvârşite.Vezi Disney: descătuşarea absolută, dăruirea absolută, sinceritatea absolută, joaca de-a adevăratelea. Da, copiii moderni sunt copiii dintotdeauna în sensul că înţeleg şi simt mai profund, dar văd şi imaginează altfel despre obiect decât adulţii. Când construieşti lumea spectacolului, trebuie să vezi cu ochii lor, nu să te apleci spre ei cu <drăgălăşenie> şi indulgenţă, convins că vei face din nişte făpturi mici şi prostuţe oameni mari şi înţelepţi. Să te joci alături de ei cu toată seriozitatea. Nimic nu detestă copiii mai tare decât să ne prefacem că suntem, şi noi, copii, să mimăm copilăria; atunci ei ne privesc stânjeniţi, iar tot ce facem iese prost.”; *„Copiii au modul lor de a privi: spre deosebire de cei mari, care <acceptă convenţia>, fantezia lor liberă primeşte totul ca pe cel mai firesc lucru din lume: şi bucătarul care cântă, pregătind torturi enorme, şi şoriceii care dansează, şi transformarea severei educatoare în zână. Veronicile au fost o experienţă nemaipomenită. Am avut şi succes, sigur că ăsta e tinţa oricărui autor, aş fi ipocrită să neg plăcerea de a fi creat o modă muzicală în lumea grădiniţelor şi şcolilor. Dar a fost ceva mai mult. În unele şcoli, învăţătorii au dat ca temă o compunere despre film şi mi-au trimis caietele. De la Buhuşi (oraşul natal al regizoarei Elisabeta Bostan – n.n.) am primit un plic cu desene inspirate din film; în cele mai multe, revine imaginea Soarelui – în centrul peisajului sau Veronica într-un cap de soare sau zâna în soare. Am avut ocazia să le arăt unui psiholog şi unui psihanalist. Amândoi mi-au spus că filmul a dat copiilor senzaţia de aer, de lumină, de optimism. Un asemenea test înseamnă foarte mult pentru mine.”.
Biografia filmului românesc se va mândri mereu cu numele celei care i-a inventat pe Năică şi pe Veronica, prietenii dintotdeauna ai copiilor de pe plaiurile noastre.
