Cronică literară la volumul semnat de Al. Florin Țene
De Luciana Tănăsescu
Există personalități pe care istoria le consemnează și personalități pe care timpul nu reușește să le închidă într-o singură epocă. George Enescu aparține celei de-a doua categorii. El nu este numai un nume fundamental al muzicii românești, ci o conștiință artistică prin care România a intrat în dialog cu universalitatea.
Volumul dedicat lui George Enescu de scriitorul Al. Florin Țene se înscrie într-o preocupare constantă a autorului pentru marile personalități ale culturii române. Cunoscut pentru activitatea sa de poet, prozator, eseist, istoric și critic literar, Al. Florin Țene abordează figura lui Enescu nu ca pe un simplu subiect biografic, ci ca pe un destin exemplar.
Autorul pornește de la omul Enescu pentru a ajunge la artist, iar de la artist la simbol. Este o perspectivă importantă, deoarece geniul nu poate fi desprins de omul care l-a purtat prin timp, prin încercări, prin succese și prin singurătăți.
George Enescu a fost, înainte de toate, un copil al pământului românesc. În creația lui, memoria locurilor natale, cântecul popular, doina și sensibilitatea românească nu rămân simple elemente decorative. Ele devin substanță artistică și se transformă în limbaj universal.
Al. Florin Țene surprinde tocmai această devenire: transformarea rădăcinii în aripă. Enescu nu și-a negat niciodată originea pentru a deveni universal. Dimpotrivă, universalitatea lui s-a născut din autenticitatea rădăcinilor. Aceasta este una dintre marile idei care se desprind din lectura volumului.
Scriitorul nu privește geniul enescian ca pe un fenomen izolat. Îl așază în contextul unei culturi românești care a dat lumii personalități precum Eminescu, Brâncuși și Enescu. Într-un text al său despre raportul dintre epocă și valoarea artistică, Al. Florin Țene sublinia că asemenea creatori devin mari tocmai pentru că, exprimându-se pe ei înșiși, exprimă și epoca și ating, în același timp, esența umană. Această concepție se regăsește și în demersul său consacrat lui Enescu.
Cartea este, astfel, și o meditație asupra geniului. Ce înseamnă să fii genial? Este suficient talentul? Este suficientă vocația? Sau geniul se naște din întâlnirea dintre har, muncă, disciplină, sacrificiu și destin?
Viața lui George Enescu răspunde prin ea însăși acestor întrebări. Copilul-minune nu a rămas prizonierul miracolului copilăriei. În spatele performanțelor sale timpurii s-a aflat o muncă uriașă, o disciplină severă și o continuă nevoie de autodepășire. De aceea, Enescu poate fi considerat nu numai un geniu al muzicii, ci și un model al construcției prin cultură.
Al. Florin Țene are meritul de a nu transforma această personalitate într-un monument impersonal. În paginile sale, Enescu rămâne om: sensibil, profund, neliniștit, legat de țară și, în același timp, deschis către marile spații culturale ale lumii.
Este poate aici una dintre cele mai frumoase dimensiuni ale cărții: apropierea dintre biografie și meditație.
Autorul nu scrie despre Enescu numai pentru a ne aminti cine a fost. Scrie pentru a ne întreba cine mai suntem noi în raport cu valorile culturii române.
Într-o epocă în care memoria culturală este amenințată de superficialitate, o asemenea carte are o necesară funcție de recuperare. Ea ne îndeamnă să ne întoarcem la valorile durabile și să redescoperim personalitățile care au construit prestigiul spiritual al României.
George Enescu este una dintre aceste personalități.
Muzica sa a depășit granițele geografice fără să-și piardă identitatea. A fost românească fără să fie provincială și universală fără să fie dezrădăcinată.
Această aparentă contradicție constituie, în fond, secretul marilor creatori.
Cartea lui Al. Florin Țene poate fi citită și ca o pledoarie pentru recuperarea sentimentului de apartenență. Într-o lume globalizată, în care identitățile tind uneori să se uniformizeze, Enescu ne demonstrează că adevărata universalitate se construiește pornind de la ceea ce ai mai autentic în tine.
Un alt aspect care merită remarcat este pasiunea autorului pentru recuperarea memoriei culturale. În opera sa, Al. Florin Țene s-a apropiat de personalități și destine care au rămas înscrise în istoria literaturii și culturii române. Scrierile sale despre mari creatori demonstrează preocuparea pentru păstrarea memoriei ca formă de continuitate spirituală.
În acest context, volumul despre Enescu nu este o apariție întâmplătoare, ci se integrează organic într-o concepție literară și culturală.
Pentru autor, trecutul nu este un cimitir de nume, ci o sursă vie de energie spirituală. Iar Enescu este, poate, una dintre cele mai puternice asemenea surse.
Citind această carte, avem sentimentul că muzica lui Enescu poate fi privită și ca o formă de rugăciune. Nu o rugăciune rostită prin cuvinte, ci una construită din sunete. O rugăciune pentru frumusețe, pentru patrie, pentru iubire și pentru permanența spiritului.
De aceea, destinul enescian nu se termină odată cu dispariția fizică a compozitorului. El continuă în fiecare interpretare, în fiecare concert, în fiecare generație care îi redescoperă opera.
Al. Florin Țene înțelege această permanență și încearcă să o traducă în cuvânt.
Este dificil să scrii despre muzică folosind numai instrumentele literaturii. Muzica are propriul ei limbaj, iar cuvintele se află mereu la limita inexplicabilului. Tocmai de aceea, scrierea despre Enescu presupune o dublă provocare: să vorbești despre ceea ce poate fi explicat și, în același timp, să sugerezi ceea ce nu poate fi spus.
Autorul reușește să transforme această dificultate într-o invitație la reflecție. Volumul devine, în ultimă instanță, o invitație la reascultarea lui Enescu.
După lectura cărții, cititorul nu mai poate privi numele Enescu ca pe o simplă informație din manualele de muzică. În spatele numelui se află un destin, o dramă, o vocație și o operă.
George Enescu devine astfel o prezență. O prezență care ne amintește că România a avut și are valori capabile să vorbească întregii lumi.
Cartea lui Al. Florin Țene are, prin urmare, nu numai o valoare documentară și culturală, ci și una morală. Ea ne învață să prețuim ceea ce avem, să nu lăsăm marile personalități să se piardă în uitare și să înțelegem că memoria culturală este una dintre formele prin care un popor își păstrează identitatea.
George Enescu rămâne, în această perspectivă, un simbol al României profunde.
Un copil plecat dintr-un spațiu românesc a ajuns să cânte lumii întregi.
Dar poate că adevărata lui victorie nu este aceea că lumea l-a ascultat.
Adevărata victorie este că, prin el, lumea a auzit ceva din sufletul românesc.
Iar Al. Florin Țene, prin acest volum, adaugă propria sa voce corului celor care refuză uitarea.
El continuă să existe în sunet, în memorie, în partituri, în conștiința celor care îl ascultă și, de acum înainte, și în paginile acestei cărți.
Închei această cronică printr-o imagine care mi se pare potrivită pentru întreaga carte: Enescu este asemenea unui fluviu de lumină care pornește din pământul românesc și se varsă în oceanul culturii universale.
Iar volumul lui Al. Florin Țene este una dintre punțile prin care această lumină ajunge până la noi.
