La această întrebare majoritatea ar răspunde că vor alege soluția corectă, însă în momentul în care ești pus în situația concretă de a alege, nu mai sunt așa de sigur că așa se va întâmpla, mai ales când consecințele nu sunt suportate de către tine, cel ce ai decis. Acum, concret, pentru a reduce deficitul bugetar al țării avem 3 soluții, respectiv reducerea cheltuielilor bugetare, creșterea veniturilor, adică creșteri de impozite și taxe, sau o combinare între cele două metode. Ei bine, soluția corectă este aceea de a reduce cheltuielile sau o combinare între cele 2 metode, dar până în prezent s-a mers pe soluția ușoară, cea de majorare a impozitelor și taxelor. Bine, s-au făcut și ceva economii la cheltuieli, dar acestea sunt nesemnificative.
Și cum să nu fie așa, când vedem cum se cheltuiesc total inutil sume pe care niciodată nu le-am cheltui dacă ar fi banii noștri, din buzunarul propriu. Vedem că se construiesc școli din bani de la buget sau din PNRR în comune care nu au niciun elev! Cum este posibil așa ceva? Ai cheltui din banii proprii pe ceva pe care nu îl vei utiliza imediat după finalizare? Evident că nu, dar dacă nu sunt banii tăi…
Și tot așa, stadioane de mii de locuri, cu mult peste numărul de locuitori ai comunităților respective, ba nu au echipe etc., în schimb problemele de infrastructură sunt nerezolvate (drumuri, apa potabilă, canalizări, gaze naturale). Mai avem primării care sunt la distanțe de câțiva kilometri una de cealaltă, dar niciuna nu-și acoperă din venituri proprii nici măcar cheltuielile cu personalul angajat, iar de soluția comasării nici nu vor să audă. Este de înțeles din punct de vedere uman, dar sunt de înțeles și contribuabilii, deoarece din taxele lor mărite se plătesc aceste cheltuieli. Apoi, mai avem încă o scurgere masivă de fonduri: companiile de stat cu pierderi. Și acolo, lucrurile se întâmplă ca și la primăriile care construiesc obiective care nu au utilitate, dar dacă nu sunt banii lor… Soluția este privatizarea sau închiderea lor. Puneți cap la cap toate aceste cheltuieli inutile și veți ajunge la o singură concluzie: dacă s-ar închide toate aceste găuri negre nu ar mai fi necesar să crească impozitele și taxele.
Atunci ne-am permite, printre altele, să avem accize mai mici la combustibili și energie de exemplu, ceea ce ar duce la prețuri mai mici, inflație mai mică, cu alte cuvinte la nivel de trai mai bun. Da, aceasta este soluția corectă, dar este în același timp și soluția grea, de aceea se preferă, aproape întotdeauna, soluția ușoară.
Ce este de făcut? Soluția este aceea a lăsării orgoliilor de-o parte, să trecem la comasări de comune, privatizări etc., cu alte cuvinte închiderea canalelor de risipă a banilor din buget, bani care se adună cu trudă multă de la contribuabili, iar pe aceștia suntem datori să-i răsplătim cu o gestionare corectă, în folosul lor, a fondurilor colectate.