După un deceniu de dezvoltare pe piața locală, compania își concentrează următoarea etapă pe soluții adaptate noilor riscuri din agricultură, pe digitalizarea serviciilor și pe consolidarea relației cu fermierii.
Agra Asigurări, liderul național în domeniul asigurărilor agricole, marchează 10 ani de activitate pe piața din România, aniversarea fiind celebrată printr-un eveniment organizat în perioada 28-30 septembrie, la Sibiu, care a reunit parteneri, colaboratori și membri ai echipei locale și internaționale. Sub mesajul „Plămădim viitorul asigurând prezentul”, evenimentul a pus în centrul atenției oamenii și parteneriatele care au contribuit la dezvoltarea companiei în România și la consolidarea prezenței sale pe piața asigurărilor agricole.
De la intrarea pe piața locală, în 2016, Agra Asigurări și-a construit activitatea în jurul unui model specializat de asigurare agricolă, adaptat particularităților și riscurilor cu care se confruntă fermierii. În cei 10 ani de activitate, compania a asigurat în total aproximativ 9 milioane de hectare și a ajuns să deservească peste 10.000 de fermieri și clienți din România.
Evoluția companiei este reflectată și de creșterea semnificativă a activității sale. Dacă în 2016, Agra Asigurări avea 170.000 de hectare asigurate, cu un volum de prime subscrise de aproximativ 1 milion de euro, în 2026, suprafața asigurată a ajuns la 1,76 milioane de hectare, în timp ce volumul primelor subscrise a crescut la 60 de milioane de euro.
În prezent, Agra Asigurări deține, potrivit datelor companiei, aproximativ 70% din suprafața agricolă asigurată din țara noastră. Sucursala din România este, totodată, cea mai mare din cadrul grupului Österreichische Hagelversicherung, atât din perspectiva dimensiunii echipei, cât și a suprafeței agricole asigurate și a volumului primelor brute subscrise.
„Zece ani reprezintă un moment important pentru noi și, în același timp, o ocazie de a privi cu recunoștință la parcursul construit alături de fermierii români, partenerii și colaboratorii noștri. În această decadă, am crescut împreună cu piața și am învățat să răspundem tot mai bine nevoilor unei agriculturi aflate într-o schimbare continuă. Astăzi, amploarea activității noastre vine la pachet cu o responsabilitate pe măsură: aceea de a fi alături de fermieri nu doar atunci când lucrurile merg bine, ci mai ales în momentele dificile, când fenomenele meteorologice severe le afectează munca și investițiile. Privim următorii ani cu aceeași preocupare pentru parteneriate solide, soluții adaptate realităților din agricultură și un sprijin cât mai rapid și eficient pentru fermierii din România”, declară Adrian Horia Lupu, director general Agra Asigurări.
O rețea construită în jurul fermierilor
Dezvoltarea Agra Asigurări în România a fost susținută și de extinderea rețelei de parteneri și de specialiști implicați în distribuția produselor și în gestionarea daunelor. Compania colaborează în prezent cu peste 50 de companii de brokeraj, iar produsele sale sunt intermediate de peste 300 de brokeri la nivel național.
În paralel, Agra Asigurări are o rețea de peste 80 de evaluatori, implicați în procesul de constatare și evaluare a daunelor. Până în prezent Agra Asigurari a acordat despagubiri pentru peste 75.000 de parcele pentru o suprafata total ce depaseste 800.000 de hectare.
Rapiditatea soluționării daunelor reprezintă una dintre prioritățile Agra Asigurări. În funcție de particularitățile fiecărui caz și de parcurgerea etapelor necesare de instrumentare, plata despăgubirilor se realizează în aproximativ 8-15 zile.
12 produse pentru principalele categorii de culturi
În prezent, Agra Asigurări are în portofoliu 12 produse de asigurare, adresate principalelor categorii de producție agricolă: culturi de câmp, viticultură, horticultură, pomicultură și spații protejate. Produsele sunt concepute pentru a răspunde unei game variate de riscuri care pot afecta producția agricolă, printre acestea numărându-se, în funcție de produs și de condițiile de asigurare, grindina, înghețul, furtuna, ploaia torențială, incendiul, înghețul târziu de primăvară și seceta.
Extinderea portofoliului a mers în paralel cu schimbările din agricultură și cu diversificarea riscurilor cu care se confruntă fermierii. Astfel, dezvoltarea de produse adaptate diferitelor tipuri de culturi și sisteme de producție reprezintă una dintre direcțiile prin care asigurătorul urmărește să răspundă nevoilor pieței.
Expertiza susțimută de tehnologie, o prioritate pentru Agra Asigurări
În cei 10 ani de activitate, Agra Asigurări a investit și în digitalizarea operatiunilor si isi propune sa ofere cea mai buna tehnologie pentru evaluatorii de daune.
Prin portalul Agra Asigurări, clienții pot accesa documentele de asigurare, pot calcula online primele, pot transmite notificări de daună și pot gestiona digital informațiile aferente polițelor. În plus, prin AgraSat, aceștia au acces la imagini satelitare actualizate ale parcelelor agricole, disponibile la fiecare cinci zile, precum și la o arhivă de imagini din ultimul an. Aceste instrumente fac parte din procesul de digitalizare dezvoltat de companie pentru a simplifica interacțiunea cu fermierii.
„Pentru fermier, procesul de daună trebuie să fie cât mai simplu, clar și rapid. Digitalizarea ne ajută să reducem pașii administrativi și să avem accesmairapid la informațiile necesare pentru gestionarea unui dosar. În același timp, tehnologia trebuie să fie completată de expertiza oamenilor de teren. De aceea, investim simultan în instrumente digitale și în pregătirea evaluatorilor noștri”, spune Iulia Parapianu, director adjunct Agra Asigurări.
Academia Evaluatorilor: investiție în expertiza din teren
Investiția în oameni reprezintă o altă componentă importantă a dezvoltării Agra Asigurări în România. Compania a inițiat și dezvoltat Academia Evaluatorilor, un program de formare profesională dedicat evaluatorilor implicați în activitatea de evaluare a daunelor.
Programul urmărește creșterea nivelului de pregătire tehnică, uniformizarea standardelor de evaluare și dezvoltarea competențelor echipelor de evaluatori, cu impact direct asupra calității serviciilor oferite clienților.
În luna septembrie a acestui an, Agra Asigurări a organizat în România și primul seminar internațional dedicat evaluării daunelor, consolidând rolul sucursalei locale în schimbul de experiență și expertiză la nivel internațional. Evenimentul a reunit 130 de experți din 18 țări pentru schimb de cunoștințe și experiență privind evaluarea daunelor provocate de grindină și furtună la cultura de floarea-soarelui.
Un deceniu de parteneriat și următorul capitol
Pentru Agra Asigurări, aniversarea celor 10 ani de activitate în România marchează atât un moment de bilanț, cât și începutul unei noi etape. Compania își propune să continue investițiile în digitalizare, dezvoltarea produselor și expertiza echipelor, cu obiectivul de a răspunde cât mai bine provocărilor cu care se confruntă agricultura.
Într-un sector în care schimbările climatice aduc riscuri tot mai diverse, Agra Asigurări va continua să dezvolte soluții adaptate nevoilor fermierilor și să consolideze parteneriatele construite în ultimul deceniu, păstrând în centrul activității sale protejarea muncii și investițiilor acestora.
În viitor compania ia în calcul extinderea către alte sectoare, inclusiv zootehnia, precum și a unor produse noi adaptate pieței din România.