Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: NOAPTEA ÎN CARE DOSTOIEVSKI ȘI-A ÎNTÂLNIT SUFLETUL
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

NOAPTEA ÎN CARE DOSTOIEVSKI ȘI-A ÎNTÂLNIT SUFLETUL

Contributor
Autor Contributor
Publicat 11 noiembrie 2026
Distribuie

Povestire onirică

AL.Florin Țene

Într-o noapte de noiembrie, când Petersburgul își învelise străzile în mantia unei ceți albicioase, iar felinarele tremurau în bătaia vântului, Fiodor Mihailovici Dostoievski visa.

Se afla într-o cameră necunoscută, cu pereți înalți, acoperiți de rafturi pline cu manuscrise. Pe o masă de lemn, luminată de o lumânare aproape stinsă, se afla un caiet deschis. Cerneala de pe ultima pagină părea încă umedă, deși nimeni nu scrisese acolo de multă vreme.

Scriitorul se apropie și citi:„Omul nu este ceea ce spune, nici ceea ce face, ci ceea ce ascunde chiar și de propriul său suflet.” Tresări. Nu-și amintea să fi scris vreodată aceste cuvinte.

Deodată, ușa se deschise fără zgomot. În prag apăru un bătrân îmbrăcat într-o haină cenușie, cu ochii adânci și luminoși.

— Cine ești? întrebă Dostoievski.

— Sunt omul pe care l-ai căutat toată viața, răspunse străinul.

— Un personaj?

— Nu. Sunt conștiința ta.

- Publicitate -

Dostoievski zâmbi amar.

— Atunci trebuie să mă cunoști foarte bine. Am locuit în mine însumi mai mult decât aș fi dorit.

Bătrânul se așeză lângă fereastră.

— Ai coborât în cele mai întunecate încăperi ale sufletului omenesc. Ai întâlnit ucigași, visători, oameni umiliți, sfinți și nebuni. Dar spune-mi, Fiodor, ai găsit vreodată omul fericit? Scriitorul rămase tăcut.

În acel moment, camera dispăru. Se trezi într-o piață imensă, unde zăpada cădea în sus, către un cer fără stele. Oamenii mergeau în direcții diferite, dar niciunul nu avea chip. Fiecare purta în mâini câte o oglindă.

Un tânăr se apropie de el.

— Eu sunt Raskolnikov, spuse acesta. Am venit să te întreb dacă mă poți ierta.

În urma lui apăru Ivan Karamazov, cu fruntea încruntată.

— Eu nu cer iertare, strigă el. Eu cer explicații! De ce suferă copiii? De ce este lumea construită pe lacrimile celor nevinovați?

Dostoievski îi privi pe amândoi. Pentru o clipă, avu impresia că nu el îi crease pe ei, ci ei îl creaseră pe el.

— Poate că omul nu trebuie să înțeleagă totul, rosti scriitorul. Poate că trebuie mai întâi să învețe să iubească.

- Publicitate -

Atunci, din ceață, se ivi prințul Mîșkin. Purta un zâmbet blând și avea privirea unui copil care nu descoperise încă răutatea lumii.

— Fiodor Mihailovici, spuse prințul, tu ai scris despre suferință, dar ai uitat să scrii despre lumina care se naște din ea.

— Am scris despre oameni, răspunse Dostoievski. Iar oamenii sunt alcătuiți din lumină și întuneric.

— Atunci de ce te temi de întuneric?

Scriitorul nu răspunse. Deodată, piața se transformă într-o gară pustie. Un tren negru, fără locomotive și fără mecanic, aștepta pe o linie care se pierdea în infinit. Pe peron se afla o femeie îmbrăcată în alb. Avea chipul mamei sale.

— Fiodor, îi spuse ea, ai scris despre suferința omenirii. Dar ai avut grijă de propria ta suferință?

El făcu un pas spre ea, însă femeia începu să se îndepărteze, topindu-se în aburul locomotivei nevăzute.

— Mamă! strigă el.

Atunci trenul porni fără zgomot și dispăru în cer.

Rămase singur. Pe o bancă de piatră găsi o carte. Pe copertă scria: Viața unui om care a încercat să înțeleagă sufletul omenesc. O deschise. Paginile erau albe.

— De ce nu este nimic scris? întrebă el.

Din adâncul cărții se auzi un glas:

— Pentru că ultimul capitol trebuie să-l scrii tu.

— Despre ce?

— Despre iertare.

În clipa aceea, toate personajele sale apărură în jurul lui. Raskolnikov, Sonia, Mîșkin, Ivan, Alioșa, Stavroghin și ceilalți. Nu mai păreau personaje de roman, ci oameni adevărați, fiecare purtând în privire o întrebare. Dostoievski îi privi îndelung.

— Voi sunteți durerile mele, spuse el. Dar și speranțele mele. V-am dat viață pentru că nu am putut să vă păstrez în mine.

Sonia se apropie și îi întinse o cruce mică.

— Nu există suflet pierdut definitiv, îi șopti ea.

Atunci lumânarea din camera de la început se aprinse din nou. Dostoievski deschise ochii.

Era dimineață. Petersburgul se trezea sub o ninsoare liniștită. Pe masa de lucru, manuscrisul aștepta. Scriitorul luă pana și scrise pe prima pagină: „Omul este o enigmă. Trebuie să o dezlegi, chiar dacă îți vei petrece întreaga viață încercând. Eu m-am ocupat de această enigmă, fiindcă vreau să fiu om.” Se opri, își trecu mâna peste frunte și privi pe fereastră.

Pentru prima dată după multe nopți, nu mai simțea nevoia să se întrebe dacă omul este bun sau rău.

Înțelesese că fiecare poartă în sine un tribunal, o închisoare și o catedrală.

Iar uneori, pentru a se elibera, omul trebuie să intre în propria sa întunecime și să aprindă acolo o lumânare. În depărtare, clopotele unei biserici băteau rar. Dostoievski zâmbi. Visul se terminase, dar personajele continuau să trăiască.

Fiindcă un scriitor adevărat nu moare atunci când închide ochii, ci atunci când ultimul său personaj încetează să mai viseze.

Urmăriți Curierul Național pe Google News G Adăugați Curierul Național ca sursă preferată în Google
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior CHL: Adler „electrocutează” Tappara: 4-2, după ce a condus cu 3-0
Articolul următor A treia ediție a Forumului Academic Bilateral România–China a avut loc la Timișoara
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

- Publicitate -

Ultimele articole

Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti – istorie şi religie
Cultură și Educație
Trei nave comerciale, lovite de drone în apropierea gurilor Dunării. România cere sprijinul aliaților
Actualitate
Peste 2.300 de controale au scos la iveală nereguli privind drepturile angajaților și siguranța la locul de muncă
HR

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • Credit de nevoi personale: ce verifici înainte să semnezi contractul
  • Cum se stabilește cursul BNR și unde îl vezi în fiecare zi
  • S-a deschis prima fază a București Sud Retail Park, parcul comercial de peste 45.000 mp din Jilava
Cultură și Educație

Intrarea lui Eminescu în Copou, sub tei

3 minute
Cultură și Educație

Învățăminte post-criză pentru școală

6 minute
Cultură și Educație

POEM-I, participant activ la regalul cultural-spiritual: „Muzeu pentru o zi – Mihai Eminescu”

9 minute
Cultură și Educație

Descoperind bulgǎrele de luminǎ

5 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?