Inteligența artificială (IA) va avea un impact uriaș asupra economiei globale până în 2030, conform raportului PwC Sizing the prize, o analiză recentă a impactului economic al IA.
Raportul arată că PIB-ul global ar putea crește cu până la 14% până în 2030, drept rezultat al implementării IA. Procentul este echivalent cu un plus de 15,7 mii de miliarde de dolari – făcând din IA cea mai mare oportunitate comercială din economia actuală aflată în continuă schimbare. Din acestă sumă, 6,6 mii de miliarde sunt previzionate să provină din creșterea de productivitate, în timp ce 9,1 mii de miliarde de dolari vor proveni din efectele de rundă a doua la nivelul consumului. Creșterea va fi stimulată de trei factori: câștigurile de productivitate obținute prin automatizarea proceselor de afaceri (inclusiv prin utilizarea roboților și a vehiculelor autonome); câștigurile de productivitate obținute prin dezvoltarea forței de muncă existente de către companii cu sprijinul tehnologiei IA (inteligență artificială asistată de om și augmentată) și cerere de consum crescută ca rezultat al disponibilității produselor și serviciilor personalizate și/sau de o calitate superioară datorită îmbunătățirilor aduse cu ajutorul IA.
În ultimul deceniu, aproape toate aspectele legate de modul în care lucrăm sau trăim – de la retail, la producție sau îngrijire personală – au devenit din ce în ce mai digitalizate. Internetul și tehnologiile mobile au adus primul val al transformării digitale cunoscut drept Internet of People. În plus, raportul anticipează că volumul de informații generat de Internet of Things (IoT) va fi de câteva ori mai mare comparativ cu volumul de informații oferit de Internet of People. Prin urmare, este posibil ca pe termen scurt, potențialul de creștere economică datorat Inteligenței Artificiale să provină din îmbunătățirea productivității.
Creșterea productivității muncii este așteptată să reprezinte peste 55% în rândul contribuțiilor aduse la PIB de Inteligența Artificială în perioada 2017 – 2030. Aceasta include automatizarea sarcinilor de rutină, îmbunătățirea abilităților angajaților precum și degrevarea lor de sarcini repetitive pentru a se putea concentra pe activități cu valoare adăugată. Foarte probabil, sectoarele bazate intensiv pe capital, precum producția sau transportul, vor înregistra cele mai mari câștiguri datorate IA, având în vedere că multe dintre procesele lor operaționale sunt predispuse automatizării. Creșterea PIB-ului, drept rezultat al îmbunătățirii produselor și schimbărilor ulterioare la nivelul cererii, al comportamentului consumatorilor dar și consumului, toate datorate IA, va depăși creșterea provenită din câștigurile de productivitate. Raportul estimează că aceasta va furniza un plus de 9 mii de miliarde de dolari la PIB-ul global în 2030.
În acest context, industriile și sectoarele care vor adopta din timp potențialul inteligenței artificiale și vor investi în el, vor avea avantajul unei perspective superioare asupra clienților. De asemenea, beneficiile competitive imediate includ o capacitate îmbunătățită de a înțelege preferințele consumatorilor precum și o capacitate consolidată de a-și adapta produsele pentru a corespunde acestor cereri individuale. Acționând în acest fel, companiile ar putea să își consolideze poziția, obținând cote mai mari de piață. Acestea vor reprezenta liderii de piață și vor avea capacitatea de a modela procesele de dezvoltare ale produselor în jurul unui volum semnificativ de informații legat de clienți. În plus, acest lucru va genera dificultăți competitorilor care nu vor reuși să țină pasul, fapt ce va crea un avantaj de necontestat companiilor care au investit încă de timpuriu în IA.
Anumite economii au potențialul de a înregistra câștiguri mai mari, comparativ cu altele, atât în termeni absoluți, cât și în termeni relativi. Se așteaptă ca America de Nord (cu un impact de 14,5% în PIB) și China (26,1%) să înregistreze cele mai mari câștiguri economice, fiind estimat că inteligența artificială va contribui la creșterea PIB-ului celor două economii cu 10,7 mii de miliarde de dolari până în 2030. Cifra va reprezenta 70% din impactul economic pe care inteligența artificială îl va avea la nivel global. În același timp, Europa și Asia de Sud-Est vor avea o creștere economică de 3,4 mii de miliarde de dolari până în 2030.
“Impactul IA asupra productivității ar putea fi decisiv, iar companiile care nu se vor adapta și nu vor adopta inteligența artificială s-ar putea să devină necompetitive. În ceea ce privește perspectivele dezvoltării tehnologiei inteligenței artificiale la nivel local, România are un potențial semnificativ care este alimentat de un mare număr de talente în domeniile roboticii, tehnologiei și IT, fapt evidențiat și de recentul succes la nivel global al UiPath. Pentru România, adoptarea noilor tehnologii încă din faza de pionierat ar putea fi o șansă pentru recuperarea în ritm rapid a decalajelor de dezvoltare față de statele vest-europene. ”, consideră Luca Martini, Partener, Liderul Departamentului de consultanță pentru afaceri, PwC România.
În ceea ce privește industriile cele mai afectate de adoptarea IA, este așteptat ca pe termen scurt (0-3 ani) cel mai mare potențial impact asupra consumului să fie vizibil în retail, tehnologie și serviciile financiare.