Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Brexit: Bătălia lui Boris Johnson în parlament se anunță încrâncenată, iar Europa are deja pregătite armele pentru a face față unui Brexit dur
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Extern

Brexit: Bătălia lui Boris Johnson în parlament se anunță încrâncenată, iar Europa are deja pregătite armele pentru a face față unui Brexit dur

Maria Capitaine
Autor
Maria Capitaine
Publicat 8 august 2019
Distribuie
sursa foto: blogspectator.co.uk

Scenariul ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană fără acord, la 31 octombrie, pare a fi cel mai probabil, dacă avem în vedere declarațiile din ultimele săptămâni ale lui Boris Johnson de-a lungul campaniei derulate în vizitele efctuate în diverse zone ale țării.

UE se pregătește pentru a face față riscului unui Brexit dur. Comisia Europeană a multiplicat dispozitivele pentru evitarea haosului în circulația persoanelor, a mărfurilor și a capitalurilor.

Mai sunt patru săptămâni până la reluarea sesiunii parlamentului britanic, prilej cu care succesorul doamnei Theresa May va trebui să se supună întrebărilor ce vor fi puse de parlamentarii britanici, marea lor majoritate fiind împotriva unui Brexit fără acord. Nu este exclus, spun corespondenți de presă aflați la Londra, ca reluarea activității parlamentare în prima săptămână a lunii septembrie să pună capăt, în mod prematur, mandatului de premier al lui Boris Johnson. Circulă de pe acum informația potrivit căreia este deja pregătită o moțiune de neîncredere în domnia sa la reluarea lucrărilor Camerei Comunelor. Acuzat că nu dorește o renegociere pe baza acordului de plecare din UE realizat de Theresa May și că privilegiază o plecare la 31 octombrie fără acord, Johnson se pregătește de lupta cu adversarii săi în plină ofensivă pentru a-l detrona. Parlamentarii anti-Brexit, fie ei conservatori, laburiști sau liberal-democrați, s-au mobilizat deja în vederea prezentării, împreună, a unei alternative la guvernul lui Johnson. Aceștia nu au la dispoziție decât circa două săptămâni pentru pregătirea moțiunii de neîncredere în guvernul lui Johnson. Dacă nu ajung să se înțeleagă, acesta amenință cu rămânerea la post până în 31 octombrie, fără să organizeze alegeri anticipate decât după plecarea din UE. Se anunță, deci, o încrâncenată bătălie între Executiv și Parlament. Conflictul ar putea fi arbitrat de Regină, ceea ce ar fi pentru prima oară în istoria Regatului Unit.

Europa se pregătește serios pentru a face față unui Brexit fără acord

Comisia Europeană repetă aproape zilnic că privilegiază ieșirea ordonată din UE a Regatului Unit. Surse informate din Bruxelles, citate de corespondenții permanenți ai ziarului «Les Echos», spun că, de fapt, Comisia Europeană nu a așteptat guvernul lui Johnson pentru a se pregăti să «amortizeze» ceea ce va fi, fără îndoială, «un puternic șoc» și pentru ea prin ieșirea Regatului Unit din Uniune. De circa doi ani, o echipă de specialiști a analizat în detaliu numeroasele implicații ale Brexitului fără acord. În urma acestei munci titanice au apărut 90 de note sectoriale pentru a ajuta întreprinderile să se pregătească pentru formalitățile vamale și restricțiile ce se vor aplica în urma plecării Regatului Unit din piața unică. Eforturile legislative finalizate înaintea alegerilor europene au vizat sectoare-cheie, scopul lor fiind limitarea impactului imediat asupra circulației persoanelor, mărfurilor și a capitalurilor. Pe primul loc al măsurilor de protecție se află transporturile. În transportul aerian este avută în vedere menținerea pentru câteva luni a unei conectivităţi de bază între Londra și continentul european. La fel în privința transportului rutier, domeniu în care restabilirea controalelor vamale și fitosanitare riscă să stranguleze tranzitul la Calais sau Dunkerque (puncte ce vor primi fonduri europene pentru a se moderniza). Vor fi prelungite licențe în transportul feroviar, în principal pentru Eurostar. Sunt prevăzute eforturi pentru limitarea impactului unui Brexit fără acord asupra cetățenilor, o dată cu restabilirea controalelor la frontiere. Și actorii financiari au fost pregătiți.

Statele UE sunt «bine pregătite»

Comisia Europeană estima în luna aprilie că statele membre ale UE sunt «bine pregătite». Dar, spun sub anonimat oficiali europeni, nimeni nu poate da asigurări că un Brexit dur, fie el și bine pregătit, va face față unor consecințe inevitabile și importante. Sunt promise ajutoare financiare celor mai puternic expuși efectelor Brexitului dur, cum sunt agricultorii sau pescarii. Din păcate, fondurile europene nu vor putea acoperi toate pierderile și nevoile tuturor. Industria automobilelor, marcată de o puternică interdependență între Regatul Unit și continentul european, a dat deja puternice semnale de alarmă. Probleme vor apărea și în privința unor alte dosare, cum este cel al circulației datelor, cel al drepturilor cetățenilor britanici instalați pe continent, dosarul accesului pescarilor în apele teritoriale. Toate cer eforturi reciproce, în actuala conjunctură neexistând garanții în acest sens. Theresa May s-a arătat mai conciliantă, în timp ce Boris Johnson se dovedește mai puțin comunicativ. El agită în special amenințarea cu neplata facturii de peste 30 miliarde de euro cerută de europeni pentru angajamentele bugetare deja asumate de Regatul Unit. Bruxellesul a răspuns că, în caz de neplată, sunt cunoscute consecințele pentru Regatul Unit.

Costul politic

O importantă necunoscută a unui Brexit fără acord este și «costul politic» ce îl va acompania pe cel economic. Va fi greu de explicat opiniei publice, de exemplu, de ce unele uzine vor concedia lucrători pe continentul european pentru a se evita restabilirea unei frontiere între Republica Irlanda și Irlanda de Nord, care aparține Regatului Unit. Mai important însă va fi faptul că eurofobii vor încerca să profite de toate aceste turbulenţe.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Baia Mare, singurul oraș din România selectat pentru proiecte inovatoare
Articolul următor Noi, Dacii
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Filme de festival sau independente versus mainstream
Cultură și Educație Opinii
Poezie şi apologie
Cultură și Educație
Federația Patronatelor din Turismul Românesc la ITB Berlin
Turism

RSS Știri Financiare

  • Livrările de locuințe noi, la cel mai redus nivel din ultimii opt ani. Cerere în scădere
  • Lime introduce un abonament lunar. Cât costă și unde este disponibil
  • City Grill, afaceri de 90 milioane euro în 2025. Investiții în locații iconice
  • Fabi Total Grup a închiriat 4.700 metri pătrați în CTPark Bucharest South
Extern

Donald Trump, inculpat pentru modul în care a gestionat arhivele Casei Albe

2 minute
Extern

Inundațiile devastatoare din Germania au ajuns, de-a lungul Dunării, în Austria și Ungaria

2 minute
Extern

Trump a promis că va instaura o pace durabilă într-un Orient Mijlociu în prag de conflict total. Dar are un trecut de susținere majoră pentru Israel

3 minute
alcool
Extern

România are cele mai mici prețuri la alcool din Uniunea Europeană

1 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?