Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Observator cultural, o revistă de prestigiu la ceas aniversar
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

Observator cultural, o revistă de prestigiu la ceas aniversar

Mihai Gîndu
Autor
Mihai Gîndu
Publicat 11 martie 2020
Distribuie
Echipa Observator cultural foto: observatorcultural.ro

Săptămâna trecută a apărut numărul aniversar (nr. 1008, 20 de ani de la apariţie) al revistei Observator cultural (săptămânal de informaţie şi analiză culturală), editată de Fundaţia Observator cultural şi având un colectiv redacţional condus de Carmen Muşat (redactor-şef) şi Ovidiu Şimonca (redactor-şef adjunct).

În editorialul care marchează acest moment important al publicaţiei (şi al scenei culturale româneşti, totodată), Iulia Popovici (redactor) spune, foarte relevant pentru crezul revistei: ”Ceea ce, cred, defineşte Observatorul e libertatea. Dar nu o idee abstractă a unei libertăţi de exprimare unde limita e cerul, ci o anume formă de înţelegere a ei”. Ovidiu Şimonca arată că revista a continuat să apară, păstrându-şi independenţa şi făcând faţă crizelor financiare, îndemnând, totodată, cu argumente, scriitorul român ”să-şi părăsească turnul de fildeş şi să coboare spre cititori”, iar Carmen Muşat, într-un editorial mai vechi preluat şi în acest număr al revistei, opinează că este ”incorect şi absurd să pui neînţelegerile dintre persoane mai presus de valoarea cărţilor”, afirmând că se ghidează exclusiv după criteriul valoric atunci când include sau promovează ceva în paginile revistei – principiu care, să recunoaştem, ar fi bine să fie aplicat de toţi editorii sau redactorii publicaţiilor de gen şi nu numai.

Mesajele primite şi publicate sub forma unor scurte tablete sunt semnate de nume importante precum Felix Alexa, Magda Cârneci, Sidonia Călin, Gianina Cărbunariu, Oltiţa Cîntec, Ioan Mihai Cochinescu, Călin Dan, Mădălina Diaconu, Cristian Fulaş, Gheorghe Erizanu, Gheorghe Crăciun, Michael Finkenthal, Eva Galambos, Irina-Roxana Georgescu, Bogdan Ghiu, Adrian Guţă, Bedros Horasangian, Eugen Jebeleanu, Victoria Luţă, Kósa András László, Ştefan Manasia, Mircea Martin, Liviu Ornea, Hélène Roos, Stelian Tănase, Tatiana Ţîbuleac, Delia Ungureanu.

Cu un conţinut variat, trecând de la prezentarea de evenimente şi concursuri pentru texte dramatice la punerea în atenţia publicului a unor proiecte editoriale sau a unor cărţi, Observator cultural atrage prin calitatea şi diversitatea conţinutului.

Teodora-Alina Roşca realizează o foarte interesantă analiză şi prezentare a romanului Şotron, de Julio Cortázar (apărut într-o ediţie recentă la Editura Polirom, în 2018), una dintre cele mai originale scrieri ale literaturii universale. Ne sunt evidenţiate în detaliu năzuinţe şi motivaţii ale autorului, sensuri ascunse ale acestei scrieri ce poate părea (şi chiar fi) criptică, însă având o valoare literară incontestabilă. ”La fel ca jocul, romanul lui Julio Cortázar invită la trecerea de la discursivitate la discontinuitate, de la cunoscut la necunoscut, de la seriozitate la glumă”, scrie doamna Roşca.

Având un supratitlu mai mult decât inspirat (”Lecturi în vremuri de austeritate”), materialul ”Ruşii şi lumea lor”, al Cristinei Manole, ne propune o incursiune de interes în literatura rusă sau despre Rusia, prezentându-ne patru volume apărute recent la noi (Orlando Figes – Vorbind în şoaptă/Viaţa privată în Rusia lui Stalin, Douglas Smith – Ultimele zile ale aristocraţiei ruse, Natalia Semenova/André Delocque – Colecţionarul şi F.M. Dostoievski – Idiotul), transmiţând, totodată, şi un mesaj emoţionant şi profund: ”În cele mai cumplite situaţii, în cele mai groaznice momente, au existat poveşti de iubire, gesturi eroice, sacrificii şi fapte de bine (…). Este o lecţie emoţionantă a binelui care va învinge mereu răul”.

De asemenea, revista propune prezentări ale unor evenimente teatrale şi cinematografice (recenta premieră a Teatrului Mic ”Vinovat. Nevinovat”, o rescriere adaptată a filmului ”12 oameni furioşi”, de Sidney Lumet, sau o paralelă inedită între opera lui Caragiale şi filmul ”Aferim!”).

Remember Felicia Donceanu, o seară de lieduri pe scena Operei Naționale București
13 ianuarie 2023

Pe scurt, un conţinut de calitate pentru un public de calitate.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior ”Constelaţii diamantine”, reper filosofic şi artistic
Articolul următor Coronavirus: Wuhan, la ora reluării activității întreprinderilor
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Orașele non-capitală câștigă teren pe măsură ce românii își regândesc modul în care călătoresc
Turism
IMM România: Niciun antreprenor nu preconizează o creștere semnificativă a investițiilor pentru 2026
Actualitate
net whatsapp
Un atac nou pe WhatsApp vizează utilizatorii de PC prin fișiere periculoase
IT

RSS Știri Financiare

  • Lidl a depășit pragul de 400 magazine în România la zece ani de la intrarea pe piață
  • Fabrica de biciclete din Timișoara a exportat 800.000 de unități în rețeaua europeană Decathlon
  • Washzilla, prima spălătorie auto complet automată de tip touchless din România
  • Curățenia de întreținere în birouri: ce trebuie făcut zilnic, săptămânal și lunar
Cultură și Educație

Reacția reprezentanților Casei Albe, după moartea Tinei Turner: „O uriașă, uriașă pierdere”

1 minute
Cultură și Educație

Cavalerul nebuniei străbate literatura Europei

8 minute
Cultură și Educație

Ioan-Aurel Pop, al doilea mandat de președinte al Academiei Române

2 minute
Cultură și Educație

Parfum de romanţă

9 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?