Absolvenții de liceu și de gimnaziu de anul acesta vor da examene în circumstanțe excepționale, însă mai departe, în societate, în economie, vor fi judecați, așa cum e normal, ca oricare alții cu nivelul lor de studii. Nimeni nu-i va primi cu îngăduință și de altfel în timp se va și uita în ce condiții s-au pregătit și au dat ei examenele. De aceea, examenele naționale nu se pot abate de la metodologie, conținut și, e de așteptat, de la exigență. Se vorbește puțin despre acest aspect. Se dau detalii și asigurări absolut necesare despre condițiile igienico-sanitare în care vor fi organizate probele, dar conținutul și seriozitatea lor par trecute în plan secund.
Desfășurarea bacalaureatui și a evaluării naționale și participarea la orele de pregătire sunt necesare pentru rezolvarea de moment a unor cerințe reglementate, ca și pentru perspectiva pe care o deschide promovarea acestor examene. Participarea la pregătirile care vor începe la 2 iunie ar trebui chiar să fie dominată de utilitatea ei practică în perspectivă imediată. Pur și simplu, elevii au nevoie de repetiții în condiții cvasi-reale nu neapărat în ceea ce privește rezolvări de subiecte (în fond, vor fi dintr-o materie care acoperă numai trei luni, că atât a ținut în acest an școlar primul „semestru”, materie parcursă complet de o jumătate de an), ci mai ales în ceea ce privește condițiile în care vor susține examenele. Sunt de refăcut reflexe, începând cu ieșitul din casă după atâtea luni pentru o treabă responsabilă, continuând cu urmarea procedurilor și traseului până la sala de examen, culminând cu orele de examen îngreunate de constrângeri previzibil sâcâitoare, de la purtatul măștii la grija de a stăpâni cine știe ce ticuri firești în momente de concentrare. Utilitatea din acest punct de vedere a participării la pregătire o subliniază chiar doamna ministru al educației și cercetării când zice că „îi familiarizăm pe copii și îi învățăm cum anume ar trebui să se comporte și la examenele naționale, unde vom urma aceeași procedură”. Echivalent, familiarizarea le este necesară profesorilor, de la președinți de comisii, care au de circulat între săli, de semnat lucrările etc., la supraveghetori.
Desfășurarea examenelor naționale are utilitate în perspectivă largă. Piața liberă a capacităților intelectuale și a competențelor profesionale a lăsat în urmă cu vreo două-trei decenii ideea că „diploma nu contează”, că „e un carton”. Diploma contează, cu anexele ei, că se cheamă „supliment la diplomă”, „foaie matricolă”, „situație școlară” sau cum altfel prevăd reglementările. Ce ar scrie pe o diplomă primită fără examen?! Chiar dacă ar fi trecute medii de pe parcursul anilor de școală, tot fără examen ar rămâne acea diplomă. Într-o vreme în general a contestațiilor, într-o societate (nu numai la noi) care merge spre afirmarea tot mai nuanțată a drepturilor, o astfel de diplomă e atacabilă fără putință de apărare.
Cum diploma de bacalaureat fără examen tot diplomă ar fi, cu drepturile aferente de admitere în învățământul superior, s-ar produce o întoarcere pe la începutul anilor ’50, când unii au făcut facultate fără să fi terminat liceul și după aceea au ocupat funcții importante la nivel economico-social.
Cât privește evaluarea națională de după gimnaziu, ideea considerării ca rezultat al acesteia a notelor de la evaluările din clasele II, IV, VI nu merită mai mult decât considerarea drept lipsă de tangență cu domeniul educațional.
De luat în seamă pentru perspectivă ar fi conceperea altfel cel puțin a bacalaureatului, nu ca precauție față de eventuale situații similare celei din acest an (nu trebuie organizate momente de referință largă și generală cum sunt examenele naționale în funcție de contexte excepționale), ci ca aducere la forma de examen adecvat timpului în care trăim. Desfășurarea online a examenelor naționale nu o permit disponibilitățile tehnice și mai ales concepția pe care se bazează acum asigurarea corectitudinii examenului. Așa cum sunt gândite probele și subiectele de la noi, bacalaureatul corect este imposibil fără desfășurare concomitentă, cu subiect unic, sub supraveghere video. Cum să li se ceară candidaților, de exemplu, să prezinte la examen o lucrare închegată, cu început și sfârșit, elaborată fără frica, dimpotrivă, cu libertatea consultării unor surse, când examenele noastre naționale pretind o înșiruire de fărâmițări cramponate de rostul unei virgule între două cuvinte date (nu cumva să se ceară explicarea unui rost general) sau de indicarea segmentului mai lung dintre vreo două de pe un grafic, și cu lungimile scrise alături?!
