Țările române au fost subjugate de o puternică influență orientală în prima treime a secolului XIX. Momentul în care, în cultura română alfabetul devine chirilic, prezența culturii otomane se simțea atât in vestimentație, artă culinara, decorațiuni interioare, cât și la nivelul lexicului.
Imperiul otoman era trilingv, folosind turca-persana-araba: turca era folosită pentru cotidian și administrație, persana pentru literatură, poezie și cultură, iar araba pentru religie. Astfel turca, limba profund impregnată istoric de iraniană, a reușit să infiltreze în limba română termeni persani cărora li s-a omis adevărata origine.
După câteva căutări și verficări am găsit câteva cuvinte care se regăsesc în vocabularul de zi cu zi al românilor, în lista următoare numărându-se: dușman, musafir, farfurie, murdar, cișmea, trandafir si șah, termeni cărora li s-a demonstrat originea persană de către Dan Alexe.
Indo-europenii, semiții sau caucazienii au intrat în contact cu vechii locuitori ai Mediteranei, împrumutând de la ei nume de plante, animale și alimente necunoscute noilor veniți: uleiuri, măsline, trandafiri, curmale, rodii, vin. „Gül” este cuvântul otoman împrumutat din persană, ca mii de alți termeni, ce poate fi tradus ca trandafir,cele mai vechi dovezi indicând faptul ca „gül” provine din persanul antic „vṛd”. Cuvântul vin, are aceeași rădăcină ca omologii săi în arabă, ebraică, etiopiană, armeană și georgiană. Toate aceste limbi au împrumutat-o dintr-o limbă mediteraneană dispărută cu mii de ani în urmă.
Cuvântul „dușman” sau cunoscut in dex ca „düșman”, provenit din limba turcă și interpretat ca principiul iranian al raului, termenul „dušmanah” a intrat în toate limbile vecine, din hindi până în turcă, ajungând mai apoi în Balcani și în acest fel intrând în română. Cuvântul persan, а intrat și în rusă, în urma războiului din Afganistan, militarii ruși îi numeau „dușman” pe afgani.
Un alt termen care se încadrează în aceeași categorie este „musafir ”, care provenind din arabă și bazându-se pe rădăcina „sfr”, a reprezentat premisa derivatului „safari”, ce înseamnă a se deplasa, a călători. De aici de la „safari”-călătorie, cuvântul „musafir” devine din arabă călătorul. În română însă, termenul sub influența fanariotă a căpătat sensul de oaspete.
Termenul „Farfurie” sau cunoscut in Asia ca și “Împăratul Chinei” s-a născut din „fağfur”-porțelan care vine însă de la persanul „bağpur”, expresie indo-iraniană care înseamnă Fiul lui Dumnezeu. Astfel se dezvoltă paralelismul cultural între Imperiul iranian, cel otoman și occident. Crezând că porțelanul vine din China, englezii au denumit farfuriile porțelanul China, în timp ce persanii și turcii i-au spus porțelaului: „faghfuri” adică Impăratul Chinei.
„Cioban”, sau „šubān” în persană, face referire la paznic de oi, cuvânt ce trimite la ideea de păstorit, definind în acest fel ocupația popoarelor nomade și a românilor. Odata intrat din persana modernă în toate limbile turcice cuvântul a migrat până în Balcani. În urma unor cercetări adânci celebrul jurnalist Dan Alexe a reușit să demonstreze rădăcina cuvântului și cum a ajuns să semnifice ce știm cu toți în zilele noastre. Astfel termenul “picurar” din româna veche și „pecora” care însesamnă „oaie” ,în persană, sunt cuvinte construite pe aceeași rădăcină a latinescului „pecus” si indo-europeanului „peku-”.
„Murdar” cuvântul indo-european, avea o legătură semnificativă cu moartea prin termenul „mard” care înseamnă numele omului în iraniană si armeană, dar și muritor, fiind definit ca cel ce se afla în trecere pe pământ. De aici, născându-se corelarea morții și a cadavrelor cu ideea de murdar.
În dicționare termenul „çeșme” este prevăzut ca venind din turcă, însă a fost omis faptul că originea sa este persană, procedând la fel cu o bună parte a vocabularului. În persană “ceșm” sau “ceașm” înseamnă ochi, care a ajuns să trimită la o sursă de apă, deoarece în arabă termenul „ayn”, ochi, desemnează în același timp punctul din care se scoate apa, acordându-i un sens suplimentar termenului iranian “ceșm”- sursă de apã. De aici, ochiul iranian a trecut în turcă cu sensul de pompă, „çeșme”, de unde a ajuns în română ca “cișmea”.
O altă tendință împrumutată este jocul strategic „șah” al cărui nume îl reprezintă pe Împaratul Persiei, sau „șahinșah” Împăratul Împăraților, ce a venit odată cu tablele. În urma acesteia evoluând și sensul de împărțit în pătrate, în carouri.
Așadar din cauza influențelor otomane insuflate în spațiul românesc, în urma cu câteva sute de ani, numeroase turcisme au pătruns în vocabularul nostru, însă, datorita izvoarelor, istoria cuvintelor de origine persană nu poate fi îngropată.
Alexe, D.A. (2020, 27 Martie) „Dușman, Murdar, Cioban, Cerdac etc…Cuvinte iraniene din limba română”, https://cabalinkabul.com
