Reclădim România sau doar o reparăm?

Lansarea Programului elaborat în tandem de către Partidul Național Liberal și președintele Klaus Werner Iohannis este un eveniment important nu numai pentru că îl așteptam de prea mult timp, dar și pentru că, la această dată, este singurul document programatic pe care îl avem. Niciun alt partid politic și nicio altă instituție academică, de cercetări științifice, asociații patronale sau bănci nu au oferit pieței publice măcar o schiță a unei viziuni strategice.

Documentul intitulat ”Reclădim România – Plan Național de Investiții și Relansare Economică” nu este nici pe departe o dizertație de Premiul Nobel și poate oricând și oricum să fie criticat, deși aș fi preferat să fie mai întâi dezbătut cu calm și realism atât în lumea politicienilor, cât și în cea a analiștilor. Programul conține elemente insuficient explicate, inadvertențe de logică economică și chiar greșeli pe care o dezbatere nepoliticianistă ar fi putut să le clarifice dar, aflându-ne în context electoral, abordarea politicianistă a avut ultimul cuvânt.

În cele ce urmează nu îmi propun să fac o analiză a programului și a obiectivelor sale, ci voi încerca să identific tipul de instrument de politică economică pe care acest Program îl poate reprezenta.

După cum se cunoaște din teoria economică (Robert Solow), politicile economice pot fi clasificate în: politici de construcție/reconstrucție economică; politici de consolidare a ansamblului macroecononic și politici de creștere și dezvoltare economică.

Denumirea Programului: ”Reclădim” ne duce spre includerea acestuia în tipul de politici economice de construcție/reconstrucție. Rezultă că se dorește ”o altă” Românie, reclădită (probabil de la zero, dacă este o ”re”clădire) în conformitate cu alte standarde, alte principii și alte valori.

Tocmai aceasta este problema: care sunt acele standarde, principii, valori ?

Cum doresc autorii Programului să arate România la sfârșitul perioadei de implementare a programului?

Ca la orice activitate de clădire, mai ales de reclădire, este nevoie de o viziune arhitecturală, de o imagine a noii clădiri, de o descriere a caracteristicilor și calităților ei, de o plasare a ei într-un spațiu cadastral bine determinat.

Trecând de la construcții la economie, reclădirea României ar cere cunoașterea cel puțin a următoarelor elemente de fundamentare a viziunii despre noua Românie: tipul și structura economiei (raportul dintre principalele sectoare de activitate (primar, secundar, terțiar); structura administrativ-teritorială și gradul de decalaj de dezvoltare între zone; structura și orientarea relațiilor și fluxurilor economice externe; locul ocupat în ierarhia economică europeană și mondială; nivelul de accesare al nivelului 4.0 al revoluției industriale; nivelul de satisfacere a siguranței alimentare și energetice).

În scopul obținerii gradului de credibilitate necesar pentru a deveni un document înțeles și asumat de către populație, ”Reclădirea” ar fi trebuit să înceapă cu prezentarea unui capitol în care să fie explicată imaginea pe care autorii o au despre România reclădită. Cu ce ar fi ea mai bună decât cea de azi, în ce măsură va crea un cadru mai bun de muncă și viață cetățenilor ei, în ce măsură dorința majorității cetățenilor de a avea ”o țară ca afară” va deveni o realitate.

Programul are o singură referire la acest deziderat spunând că ”reclădirea” va da României posibilitatea să atingă nivelul de 87% din PIB european.

În lipsa unei imagini a ceea ce se vrea prin reclădire apare pericolul reducerii reclădirii doar la reparare, căci tot ceea ce prevede programul sunt în cea mai mare parte elemente de ”reparare” a României, ”stricată de vechile guvernări” și mult întârziată în adaptarea la noile cerințe. Autostrăzile, spitalele, școlile, irigațiile, ca și multe alte investiții propuse sunt obiective pe care trebuia ca România să le aibă încă demult, dar nerealizate de vechile guvernări. A le definitiva acum este doar o reparare a greșelilor făcute, a întârzierilor, a lipsei de profesionalism și chiar a corupției, dar nu sunt elemente esențiale de progres în direcția eliminării decalajelor dintre noi și țările dezvoltate ale lumii. Programul va permite ca în circa 10 ani să avem și noi ceea ce alții au deja de multe decenii, dar ei nu stau pe loc, așteptându-ne să îi ajungem.

Reclădirea ar însemna tocmai posibilitatea de depășire a unor etape în concurența cu alte țări nu doar prin dezvoltare extensivă (infrastructură etc), ci prin intensivitatea utilizării resurselor cu efect de productivitate și competitivitate sporite.

Desigur, avem nevoie de infrastructură și alte elemente de dezvoltare pe care nu le-am realizat în ultimii 30 de ani, dar ele sunt doar instrumente ale dezvoltării.

Esența dezvoltării, prin ceea ce înțeleg a fi ”reclădire”, rezidă însă într-o nouă concepție asupra modului de funcționare a economiei românești.

Pentru a fi reclădită, economia nu mai trebuie să funcționeze ca un subcontractor pentru marile companii străine, fiind dependentă de acestea în proporție de cca. 70%. Reclădirea ar trebui să însemne și capacitatea economiei de a prelucra integral în țară materiile prime agricole, obținând independența față de importuri și echilibrând balanța comercială. Ar trebui să mai însemne obținerea independenței energetice și practicarea unei agriculturi eliberate de meteodependență, ar trebui să înceapă cu hotărâre procesul de reindustrializare în paralel cu revigorarea sectorului de cercetare-dezvoltare.

Autorii Programului trebuie să admită că alegerea denumirii acestuia le creează o responsabilitate enormă.

Nu știu dacă sunt deja conștienți de acest lucru, dar cu cât vor fi mai devreme conștienți, cu atât va fi mai bine, pentru că au creat o enormă expectație la nivelul cetățeanului român pe care trebuie să o satisfacă dacă nu vor să aibă însemnate pierderi politice.

Românii au înțeles că nu este vorba de cuvinte și de explicații semantice, ci de acte și responsabilități politice.

Prin ”reclădire” au înțeles exact ”reclădire”. Așteaptă începutul unui proces de schimbare profundă a României, așa după cum li se promite.

Desigur că toți românii vor fi fericiți să aibă autostrăzi și spitale, dar nu se vor mai mulțumi cu atât.

Îi va mulțumi doar adevărata schimbare a României prin ”reclădire”.