Normele igienico-sanitare în vederea noului an școlar se remarcă prin caracterul didacticist și cuprinzător: de la scenarii pentru acțiune în funcție de situația epidemiologică generală și de condițiile locale, la trasee în școală marcate cu benzi și la când și cât să fie deschise ușile claselor. Sunt norme încurajatoare că va fi bine, dar asta din starea lor actuală: scrise în toiul verii, cu școala goală și elevii acasă, ele vor fi de aplicat în toamna bacoviană, cu școala forfotind.
Promisiunile că vor exista laptopuri și tablete din belșug (se alocă fonduri prin HG și se organizează licitație cu termen liniștitor, tocmai la 10 septembrie) și că se vor ține cursuri de formare pentru profesori (inclusiv Teleșcoală din 24 august, anul școlar începând la 1 septembrie), astfel de promisiuni încep să fie înlocuite cu asigurările că vor exista măsuri de prevenție și protecție în unitățile de învățământ. De fapt, asigurările au aspectul unor descrieri statice, în așteptare, făcute astăzi, când e cald și bine, iar drumul către școală și înapoi e de parcurs doar cu mintea. Dar când va fi de mers cu tramvai și cu metrou, și nu în tricou, ci tocmai bine îmbrăcat ca distanțarea să devină problematică, pe deasupra apărând și întrebarea cam de câte mâini o fi nevoie pentru ținut umbrela, potrivit masca, șters ochelarii aburiți, sprijinit de ceva?! Când așteptarea la rând pentru intrarea în școală ar fi să se petreacă în frig și lapoviță?! Când la grădiniță și așa e tevatură cu dezbrăcatul și descălțatul la venire, ba de multe ori cu „nu vreau să rămân”?! Când vor fi de șters pe jos coridoare, de agățat haine în cuier și apoi de luat, de mers la toaletă în timpul orei, de tușit și strănutat inerent, nu din cine știe ce motiv de boală?! Din perspectiva părinților, vorba președintelui asociației lor naționale, Iulian Cristache, planul este „perfect din punct de vedere teoretic, dar aproape imposibil de pus în practică”.
Tot referitor la părinți, provoacă nedumeriri și nemulțumiri declarația pe propria răspundere pe care o vor avea de făcut în scris referitor la starea de sănătate a copiilor. Din contextul în care este cerută, din rubrici și din sensul formulărilor, reiese că părinților li se atrage atenția să se gândească de două ori dacă-și mai trimit copiii la școală după o întrerupere mai mare de 14 zile, iar dacă-i trimit și nu răspund adevărat la ce se cere în declarație, sunt pasibili de pedeapsă conform Codului penal. A devenit notorie trimiterea făcută prin formularul declarației la Codul penal din 1968, însă nu trebuie să mire, pentru că referirile, citările etc. după ureche sau după ce cade sub ochi reprezintă mod de lucru contemporan. Cu atât mai puțin e de mirare scrierea neglijentă a aceluiași formular al declarației (scriere jignitoare în toată regula pentru adresant), cu diacritice puse când și când, cu virgule unde nu trebuie, inclusiv înainte de etc., la rândul lui, fără punctul cuvenit prescurtării. Există și câte o cerință neavenită, precum aceea că „nu vor fi utilizate băncile/scaunele exterioare”, când o recomandare repetată în această perioadă (și aplicată din Antichitate) este de folosire a cât mai multor posibilități de a muta activități din clase afară.
Reluată în forme diferite pe parcursul normelor, interdicția de a se face ore în laboratoare întoarce școala cu peste 50 de ani în urmă, pe la 1965 începând la noi organizarea astfel încât fiecare oră să se desfășoare în cabinete și laboratoare de specialitate. Nu rezultă dacă interdicția vizează și accesul la bibliotecă.
Rămâne fără ecou o cerință formulată de oameni care știu ce vorbesc privind organizarea elevilor în grupuri mai mici decât efectivele claselor. „Grupuri, clustere, dacă vreţi, mai mici înseamnă şi risc mai mic de răspândire a infecţiei, pentru că una este să ai un caz într-o clasă cu 15 elevi şi alta e să ai un caz într-o clasă cu 40 de elevi. Dintr-odată riscul de transmitere creşte”, spune profesorul Alexandru Rafila. Cerința e trecută sub tăcere în școala și în economia noastră de azi din cauza constrângerilor bugetare. Posibilitatea acordată unităților de învățământ de a angaja personal în această perioadă este încă o exprimare teoretică inaplicabilă, pentru că angajările de personal didactic le fac inspectoratele școlare, iar angajații necesită salarii.
E de domeniul evidenței că școala nu se poate desfășura ca lumea decât în școală, restul fiind improvizații. „E stupid să vorbeşti de online la grădiniţă şi la I-IV”, zice profesorul Sorin Cîmpeanu și explică: „Domeniile se împart în patru în marile universităţi ale lumii. Sunt, în primul rând, socio-umanele, unde e mai uşor să organizezi activităţi online. Apoi avem categoria universităţilor tehnice. Acolo e complicat să faci laboratoarele şi lucrările practice online. Acolo ar merge jumătate şi jumătate. Avem apoi medicină şi farmacie. Se pot face cursuri online, dar nu şi laboratoare sau lucrări practice. La final, avem universităţile vocaţionale, care au specificitatea lor. Nu poţi face online pentru că nu ai pian acasă. Mai sunt şi suflători. Cum sufli cu mască?”
Pregătirea prin anunțuri despre facilități pentru lecții online și prin enunțuri preventive nu are cum să țină locul nevoii principale, de spații și de resursă umană pentru școală adevărată.
VOI, PARINTII SI COPIII SUNTETI DE VINA PENTRU EXPLOZIA DE CAZURI DE COVID, FIINDCA ATI VENIT LA SCOALA, LA ORDINUL SINISTREI EDUCATIEI NATIONALE ! NICI O TARA DIN LUME N-A DESCHIS SCOLILE FIIND IN ZONA ROSIE A PANDEMIEI, CA RO ! VEZI CAZURILE JERMANIEI SI ISRAELULUI CARE AU CHEMAT ELEVII LA ORE SI AU DAT DE BUCLUC !