Semantica ne spune că fiecare cuvânt are un sens, ne transmite o imagine, un concept, simbol sau fenomen. Mulți dintre noi, chiar dacă nici nu am auzit vreodată ceea ce este și ce vrea semantica, percepem intuitiv ce exprimă un cuvânt. Poate de aici și reținerea sau chiar teama de a pronunța unele cuvinte. Ne închipuim că dacă nu pronunțăm cuvântul, sensul său poate fi exclus total din viața și comportamentul nostru.
Nu ați întâlnit persoane care evită cuvântul ”dracul”? Îl înlocuiesc cu ”ăl cu coarne” sau ”împielițatul”, temându-se de orice apropiere de ceea ce simbolizează răul și păcatul absolut. Dacă, din neatenție sau grabă, l-au nominalizat pe Necuratul, imediat se spală de păcat cu un ”Doamne, iartă-mă” sau cu popularul ”pușchea pe limbă”.
După 1990, teama de cuvinte s-a instituționalizat la nivel național. Unele cuvinte, considerate la fel de păcătoase și periculoase ca lumea întunecată a Necuratului, au devenit atât de înspăimântătoare încât nu era deloc politically correct pronunțarea lor, iar cei care o mai făceau erau imediat taxați ca reprezentanți ai iadului.
Unul dintre aceste cuvinte înspăimântătoare este ”planificarea”.
Lipsa de informare și de cultură economică, sau chiar de cultură stricto senso, a făcut ca unii dintre cei care au devenit decidenți politici după 1990 să considere ”planificarea” o politică sută la sută comunistă și ceaușistă. Cei care propăvăduiau liberalismul în forma sa din secolul XVIII și care credeau că piața mai este încă locul idilic și ideal unde cererea și oferta fac în mod absolut regulile jocului au desființat instituțiile de planificare pe care le-au inclus în categoria relicvelor comuniste.
Şi din acest punct de vedere, România şi-a dovedit originalitatea deoarece nicio altă țară europeană fostă comunistă nu a renunțat la planificare, ci doar a depolitizat-o, dându-i atribuții de orientare strategică a dezvoltării pe termen mediu și lung. Sub alte forme de organizare, planificarea a existat și există nu numai în fostele țări europene comuniste, dar și în țări dintotdeauna capitaliste: Japonia, Israel, Olanda, Coreea de Sud, India, Brazilia, Noua Zeelandă sau India.
Explicația este simplă și la îndemâna oricărui navigator pe Google. Conform definiției, planificarea constă în aplicarea cunoștințelor, capabilităților, instrumentelor și tehnicilor specifice pentru activitățile unui proiect, care au obiective, scopuri și cerințe definite, referitoare la timp, costuri, calitate și parametri de performanță, activități considerate ca importante și adecvate pentru finanțare. Planificarea utilizează tehnica modelării macroeconomice și a analizelor studiilor de caz. Este un instrument științific de studiu, înțelegere și echilibrare a elementelor de macroeconomie cu dinamica și evoluția raportului dintre nevoi și resurse la un moment dat. Evident, plaificarea este prezentă și în cadru microeconomic de la nivel de IMM până la cel de multinaționale, care au obligatoriu în organigrama lor departamente destinate acțiunilor de planificare strategică sau tactică necesare business-planurilor.
Dacă la noi există teama de planificare este pentru că nu s-a înțeles deosebirea dintre planificare ca metodă științifică de acomodare a nevoilor cu resursele disponibile și planificarea ca instrument de punere în practică a conducerii centralizate practicată într-o economie bazată în majoritatea ei pe o singură formă de proprietate, aceea a statului. Numai într-o astfel de economie, majoritară proprietate a statului, planificarea poate deveni directivă cu caracter politic. Într-o economie în care proprietatea statului devine minoritară față de cea privată, planificarea se depolitizează, devenind un instrument de analiză strategică, orientativă și previzionară.
Fac această vorbire despre planificare și despre teama care încă există la noi de a vorbi și discuta despre esența conceptuală a acestui cuvânt deoarece am fost surprins de modul în care o parte din analiza noastră economică a comentat decizia recentă a Franței de a reînființa instituția planificării la care renunțase în 2006.
Decizia a fost interpretată de către unii analiști ca fiind o ”reîntoarcere a Franței la socialismul centralizat”. ”Va deveni oare Franța comunistă?”, s-au întrebat unii dintre analiștii români.
În niciun caz! Este doar dovada faptului că în Franța s-a înțeles exact și corect ceea ce exprimă cuvântul ”planificare” și ce rol important ar putea avea în desenarea și implementarea ansamblului de politici anticriză.
În mai 2020, președintele Emmanuel Macron formează o comisie de 26 de experți francezi și internaționali condusă de către laureatul Premiului Nobel Jean Tirol și fostul economist-șef al FMI, Olivier Blanchard. Scopul acestei comisii este de a realiza„o reflecție mai largă decât cea a unui simplu plan de redresare, cu perspective nu numai franceze, ci și europene și internaționale, de a regândi dogmele economice și de a găsi noi soluții economice, în special pentru economiile lovite de criza Covid”. Comisia va fi structurată în jurul a trei componente: competitivitate în afaceri, ecologie și coeziune socială și teritorială, având ca obiectiv ”pregătirea Franței pentru 2030”.
Încă de la începutul activității, Comisia a precizat că este necesară înțelegerea clară a deosebirii pe care o face între două tipuri distincte de politici: politicile de redresare economică și politicile de restructurare economică. Dacă redresarea este o politică cu accent imediat și conjunctural, aflată în responsabilitatea guvernului, restructurarea este o politică de largă complexitate și viziune strategică ce are nevoie de o structură științifică și instituțională aptă de a realiza consensul de gândire pe termen mediu și lung al principalilor actori economici, politici și civili. De asemenea, această structură trebuie să aibă capabilitatea și mandatul unor contacte și colaborări și cooperări la nivelul UE, dar și mondial.
S-a considerat că instituția planificării este singura care poate oferi atuurile științifice necesare structurii instituționale destinată gândirii și conceperii politicii de restructurare economică într-o perioadă post-Covid.
Astfel, a fost reînființat Comisariatul Planului, condus de către François Bayrou, președintele partidului Mișcarea Democratică (MoDem) care a declarat că misiunea instituției pe care o conduce este aceea de a „construi un model economic mai puternic, un model economic durabil, care să fie cheia independenței noastre economice.Trebuie să creăm noi locuri de muncă investind în independența noastră tehnologică, digitală, industrială și agricolă, prin cercetare, consolidarea sectoarelor, atractivitate și relocări atunci când acestea se justifică. Avem nevoie de un adevărat pact productiv la nivel național. Inițial, va fi necesar să se elucideze foarte clar motivele pentru care atât de multe companii din economia noastră au dispărut prin dezindustrializare, apoi să se definească care trebuie să fie noul context al funcționării lor, în special la nivel social și fiscal.
Avem datoria să găsim mijloace prin care firmele și companiile să fie plasate într-un mediu complet diferit de cel actual, un mediu propice creării de noi afaceri și care permite tuturor întreprinzătorilor tineri să se dezvolte rapid și să înflorească.
Apoi, această nouă Comisie de Planificare va trebui să ghideze guvernul cu privire la modul de a proceda pentru punerea în aplicare a tuturor acestor reforme”.
Desigur, sunt obiective extrem de ambițioase, dar cărora nu le putem nega existența viziunii asupra modului în care se va putea menține echilibrul economic și social într-o dificilă perioadă post-criză.
Sensul pe care Franța l-a dat cuvântului ”planificare” este acela al strategiei de dezvoltare într-un context dificil și impredictibil. Tocmai această impredictibilitate ce caracterizează epoca coronavirus a determinat necesitatea creării unui nucleu de analiză și previziune prin preluarea de la planificare a ceea ce are ea mai bun: capacitatea științifică și conceptuală de a evalua și echilibra raportul dintre ”ce dorește și ce își permite” o economie la un anumit moment istoric. Momentul coronavirus va fi o grea piatră de încercare pentru toate economiile lumii din punctul de vedere al acestui raport. Este foarte probabil ca marile schimbări pe care le aduce pandemia să fie dramatice pentru echilibrul economic și social în sensul în care se vor reevalua sau redimensiona valorile pe care le consideram imuabile.
Nu știm cât și cum din dorința noastră de dezvoltare și prosperitate vor mai fi permise de modul în care vom putea obține și utiliza resursele post-criză.
Franța crede că va putea echilibra mai bine acest raport vital al vieții economice și sociale printr-o viziune strategică bazată pe instrumentul planificării.
Vom vedea dacă va reuși, dar ar fi bine dacă am privi inițiativa lor ca pe un model ce ar putea să ne inspire.
Posible e cu 2 de s.
CINE E FRANTA ? O MINIPUTERE EVROPEANA CARE SI-A DAT SIINCURA PESTE PICIOARE SI ACU E SI MAI MICA
ROSTITI-LR SI SCRIETI-LE CAT INCA MAI PUTETI ! DIKTATURA MASTILOR SE APROPIE CU PASI REPEZI ! SI NU VA TEMETI DE CUVINTE, CI DE CENZURAREA LOR !
Demersul și îndemnul din finalul analizei prezentare în articol trebuie auzit și aplicat cu acerbicie de viitoarele guverne în situația în care acestea vor intelege profunzimea propunerii și efectele preconizate de Profesorul doctor Mircea Coșea -demnitarul cu cele mai înalte responsabilități în orientarea economiei românești pe parcursul a 3decenii.