O uriaşă manifestație împotriva măsurilor luate de autoritățile austriece pentru a opri extinderea pandemiei de coronavirus a avut loc sâmbătă în Helenplatz din Viena, în fața palatului Hofburg, la chemarea partidului de extremă dreapta FPÖ. Agențiile de presă AFP și APA, precum și posturile europene de televiziune au relatat că la manifestație au participat «mai multe mii de persoane» care, cu lozinci scrise pe panouri sau scandate, protestau împotriva carantinării și vaccinării obligatorii anunțate vineri seară de guvernul austriac. Mulțimea, reunită practic în imediata apropiere a sediului Cancelariei austriece, protesta contra «dictaturii», «împotriva divizării societății», chema la «rezistență». Acțiunea a fost de la început sub supravegherea poliției, care se temea de apariția grupurilor de militanți neonazişti și huligani. Cetățeni veniți la Viena din diverse zone ale Austriei, relatează jurnalistul de la «Le Figaro», au declarat presei că ei și familiile lor, copiii lor nu mai pot suporta presiunile, restricțiile exagerat de severe luate de autorități, testele luate în școli în fiecare săptămână, și nici acțiunea guvernului de a diviza societatea între vaccinați și nevaccinaţi. Între manifestanți și forțele de ordine au avut loc până la urmă incidente extrem de violente, manifestanții aprinzând în diverse puncte focuri puternice și au lansat artificii. La violențele manifestanților poliția a răspuns cu gaze lacrimogene, tunuri cu apă și chiar focuri de armă – avertisment care a provocat rănirea unora dintre cei prezenți la protest.
Restricţii de acum radicale
Vineri, la o săptămână de permanente atacuri împotriva celor ce nu vor să se vaccineze, cancelarul conservator Alexander Schallenberg a anunțat izolarea până la 13 decembrie a tuturor celor 8,9 milioane de locuitori ai Austriei. Începând de luni, ei nu vor mai avea dreptul să părăsescă domiciliul decât pentru cumpărarea hranei, pentru sport sau îngrijiri medicale. Doar școlile rămân deschise, iar părinții sunt îndemnați să nu-i însoțească. Guvernul va mai pregăti o lege pentru a impune vaccinarea obligatorie a populației adulte începând din 1 februarie 2022. Refractarii vor fi expuși sancțiunilor. Cancelarul Schallenberg s-a scuzat față de persoanele vaccinate care vor fi supuse tuturor restricțiilor radicale anunțate, ca toți cetățenii. Noile măsuri sunt justificate prin situația îngrijorătoare în care a ajuns în aceste zile pandemia în această țară. Peste 15.000 de noi contaminați sunt înregistrați zilnic, în timp ce rata vaccinării se situează doar la aproximativ 66% din populație, ceea ce este sub media europeană.
In Romania rata de vaccinare era mult sub 50%.
Numarul maxim de contaminati aproximativ 19000 (varful).
Masuri mult mai putin restictive.
Populatia Austriei aproximativ jumatate cat a Romaniei
PS: Sa nu vina careva cu numarul de morti foarte mare in Romania:
Ce sistem medical au austriecii?
La noi nu erau nici antivirale in spitale.
De frica spitalelor la noi se ajunge prea tarziu sa se aplice un tratament (care o fi acela?)
Cati or fi inregistrati la noi ca fiind morti de covid doar pentru ca aveau covid?
Ah da… daca nu ati observat si moarte la noi isi ia liber la sfarsitul saptamanii cand numarul mortilor de covid scade ….
Concluziile le trage fiecare,
Pana la urma … cu „idiotii Europei” cum ramane ?!