A venit primăvara…
Am scăpat de probleme? Nici pe departe.
Mereu se va găsi ceva: taxele (care au, nu-i așa, întotdeauna o justificare bine ticluită), blaturile politice sau fotbalistice, nivelul de trai, războaiele care au cuprins planeta…
Și, în plus, cineva are mereu grijă de noi și de soarta noastră.
Cine? Veți întreba.
Cerul, desigur… Doar nu v-ați imaginat altceva!
(Dacă nu ar fi cineva deasupra noastră, planeta ar fi sucombat demult…).
Pentru toate acestea, există însă o armă pe care v-o recomandăm de mult timp.
O puteți găsi și în paginile publicației trimestriale de umor internațional Booklook, ajunsă la numărul 78.
Este vorba, desigur, despre umorul de calitate, căruia vremurile, pur și simplu, nu i se pot opune. Și care ne susține moralul.
Un ”sonet ironic” (cu ”bătaie” dincolo de regnul vegetal) ne oferă chiar la început Mihai Batog-Bujeniță, în ”Sonetul surcelei”. Redăm finalul, pentru a vă stârni curiozitatea: ”Doar că pământul de-o vreme-i mai uscat/Guri rele în scoarță rănile-au căscat/Iar humusu-i argilă, un soi lutos,/Ce mai hrănește cu seva-i doar păcat,/Degeaba înspre cer o creangă s-a urcat,/Sunt tot surcică, dar trunchiu-i găunos…”.
Ca de obicei, rubrica ”Duelul marilor sonetiști” ne oferă un plus de melancolie și de meditație, dincolo de tenta satirică: ”Plutit-ai tu vreodată în Tăcere,/Când clipele se scurg ca o părere/Şi se întorc apoi purificate?” (”Tăcerea”, de Mircea Trifu). Sau: ”Sonetul ce răsare ca un astru/Pe cerul luptei vântură tăcerea/Şi-abia ivită-n praguri, adierea/Şopteşte bolţii freamătul albastru” (”Obscuritate”, de George Corbu).
Un inedit omagiu adus lui Păstorel Teodoreanu este ”reconstituit” din epigrame ale umoriștilor vremii. Toate sunt de excelentă calitate – din rațiuni de spațiu, o reproducem doar pe cea a lui George Topîrceanu, invitând cititorul să le descopere integral: ”N-are rost să o mai scald,/Nici să mint nu-i manieră:/Eu prefer muza la cald,/Păstorel, la… frapieră!” (G. Topîrceanu, 1924).
O povestire cu iz bahic și cu mult umor propune Mihai Batog-Bujeniță sub titlul ”Întâlnirea de gradul patru”. Lăsându-vă să-i descoperiți singuri hazul, vă putem spune că nu este vorba nicidecum despre o istorioară cu extratereștri, ci mai curând una în care roadele pământului inspiră personajele către un final apoteotic.
Ca întotdeauna, ”Ironiile grațioase” ale Corneliei Ursu sunt savuroase – motiv pentru care reproducem și noi câteva, recomandându-vă un popas mai amănunțit:
”Pensia scade direct proporţional cu creşterea numărului de nepoţi”.
”Victorie! Ce nu a reuşit ştiinţa, a reuşit educaţia! Au fost eradicate simţurile neesenţiale precum: bunul simţ, simţul umorului, al măsurii sau al prevederii. Era deja timpul!”.
”Şeful m-a luat la ochi! Mă îngrijorează faptul că e fost lunetist…”.
”Mie banii gheaţă îmi prind bine şi iarna…”.
”Orice activitate care nu se poate rezolva cu telecomanda, mause-ul sau tastatura, se numeşte muncă titanică”.
Dacă vreți să aflați care sunt asemănările între mafia calabreză și cea de pe plaiuri mioritice ”ca la Breaza”, vă recomandăm cu căldură o tabletă satirică (din păcate, cu rădăcini adânci în realitate), semnată de Eugen Deutsch (ale cărui epigrame premiate le puteți găsi, de asemenea, în sumar): ”Nimic nou pe frontul politicii”.
Mihai Caba ne propune, cu umoru-i binecunoscut, drama ”Unui poet la senectute”: ”Nici bătrâneţea nu-l mai înfioară,/Că şi-o petrece-n stilul lui poetic,/În loc de muză, o cafea amară/Şi-n loc de vin, doar ceaiul diuretic”.
Mai puteți găsi în cuprins numeroase epigrame, aforisme, caricaturi, tablete satirice ale unor umoriști contemporani, dar și clasici (nu ratați ”Din zicerile unui umorist de geniu”, de George Bernard Shaw).
O lectură binevenită în momente atât de tensionate, în care umorul (deseori caustic, dar nu numai) este un veritabil panaceu.
