Cu prilejul prezentării recomandărilor specifice fiecărei țări pentru 2019, Comisia Europeană a lansat un avertisment la adresa României cu privire la abaterile semnificative constatate în 2018 și sugerează Consiliului să recomande corectarea acesteia.
Recomandările publicate astăzi, 5 iunie, oferă orientări statelor membre menite să le permită acestora să abordeze în mod adecvat provocările economice și sociale mai noi sau mai vechi cu care se confruntă și să își atingă cele mai importante obiective comune de politică.
Încetinirea creșterii economice la nivel mondial face și mai imperioasă necesitatea continuării reformelor structurale, acordându-se prioritate celor care vizează o creștere durabilă și favorabilă incluziunii. Statele membre ar trebui să promoveze convergența socială în conformitate cu Pilonul european al drepturilor sociale. Astfel cum se precizează în recomandarea privind zona euro, statele membre ar trebui, de asemenea, să încerce să realizeze o reechilibrare mai simetrică între statele din zona euro și să își continue eforturile de consolidare a pieței unice și de aprofundare a uniunii economice și monetare a Europei, transmite site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Economia europeană este în creștere pentru al șaptelea an consecutiv și sunt semne că această tendință se va menține și în 2020, economiile tuturor statelor membre fiind în expansiune în ciuda condițiilor mai puțin favorabile și a incertitudinilor de la nivel mondial. Numărul persoanelor care au un loc de muncă a atins o cifră record, iar rata șomajului nu a fost niciodată mai scăzută. Există însă în continuare decalaje importante între țări, regiuni și categorii de populație.
În acest context, Comisia invită statele membre să continue pe calea progreselor realizate în ultimii ani. Aplicarea unor reforme eficace, însoțite de strategii de investiții bine țintite și de politici fiscal-bugetare responsabile, funcționează în continuare ca o busolă care ghidează cu succes procesul de modernizare a economiei europene.
„Semestrul european a contribuit în mod real la îmbunătățirea situației economice și sociale din Europa. Mai rămân însă provocări importante cărora trebuie să le facem față și începe să se profileze tot mai pregnant riscul unei deteriorări a perspectivelor economice. Este îngrijorător să constatăm o încetinire a avântului reformelor în unele țări. Facem apel la toate statele membre să își reînnoiască eforturile pentru a consolida reziliența economiilor noastre și pentru a sprijini o creștere economică în egală măsură durabilă și favorabilă incluziunii. O mai bună direcționare a investițiilor poate contribui în mod semnificativ la atingerea acestor obiective.”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședinte pentru moneda euro și dialog social, responsabil și pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare și uniunea piețelor de capital.
Progrese în ceea ce privește punerea în aplicare a recomandărilor
S-au realizat progrese mai ales în sectorul serviciilor financiare și al politicilor de ocupare a forței de muncă, în timp ce recomandărilor referitoare la lărgirea bazei de impozitare, la serviciile de sănătate, precum și la concurența în domeniul serviciilor nu li s-a dat curs decât într-o măsură foarte mică.
Având în vedere provocările economice și sociale cu care ne confruntăm în continuare și riscul unei deteriorări a perspectivelor economice, o aplicare mai fermă a reformelor în toate domeniile este esențială pentru consolidarea rezilienței economiilor UE.
Dezechilibrele macroeconomice continuă să fie corectate
Continuă să se înregistreze progrese în ceea ce privește corectarea dezechilibrelor macroeconomice, dar este necesar să se întreprindă acțiuni suplimentare. Toate statele membre au nevoie să ia măsuri suplimentare pentru a susține creșterea productivității, a stimula investițiile și a promova creșterea potențială.
În luna februarie, Comisia a concluzionat că 13 state membre se confruntau cu dezechilibre (Bulgaria, Croația, Franța, Germania, Irlanda, Portugalia, Spania, Țările de Jos, România și Suedia) și că trei dintre aceste țări se confruntau cu dezechilibre excesive (Cipru, Grecia și Italia).