7.8 C
București
luni, 8 martie

Achiziţionarea jantelor: 4 reguli după care să te ghidezi

Cauciucurile maşinii tale sunt printre cele mai importante consumabile, dacă ţinem cont de faptul că reprezintă singura interacţiune a vehiculului cu suprafaţa pe care rulează. De felul cum se prezintă depinde randamentul automobilului în timpul manevrelor de frânare, accelerare şi schimbare a direcţiei de mers. Întrucât jantele asigură suportul pe care se montează anvelopele şi transmit dinspre sistemul de direcţie comenzile de la volan, importanţa acestora este la fel de mare. Şi, au în plus marele avantaj al esteticii. Iată cum să le alegi pe cele care ţi se potrivesc cel mai bine.

Să se potrivească

Este esenţial. Maşinile vin echipate din fabricație cu un set standard sau o comandă opţională de anvelope montate pe jante. Dacă respecţi dimensiunile roţilor maşinii şi cumperi acelaşi tip de jante, acestea se vor potrivi. O altă soluţie de achiziţie este de la reprezentanţa auto sau din magazinele de profil, având seria de identificare a maşinii. Aceiaşi algoritmi de căutare în funcţie de marca şi modelul maşinii sunt disponibili şi în variantă electronică, pentru achiziţii online. Găseşti jante pe piese autoarges.ro, în funcţie de dimensiuni sau de modelul maşinii tale. Primul şi cel mai important lucru pe care trebuie să îl cunoşti este diametrul anvelopei, înscris pe flanc împreună cu litera R, de la Radial. Dimensiunile pot varia între 14 inchi (R14) şi peste 20 de inchi (R20, R22 etc.)

Ce înseamnă CB şi PCD

Pentru a fi sigur că se potrivesc, pe lângă diametrul anvelopei şi al jantei, trebuie să cunoşti semnificaţia indicilor CB şi PCD. CB vine de la Center Bore şi înseamnă diametrul găurii centrale a jantei, care o fixează în butucul autovehiculului. PCD este acronim pentru Pitch Circle Diameter şi înseamnă distanţa în milimetri dintre mijlocul găurilor a două prezoane opuse. Aceasta se calculează după regulile matematicii, în funcţie de dispunerea celor 3, 4, 5, 6 sau 8 prezoane, după caz. Spre exemplu, atunci când ai în faţă un model de jantă cu PCD 5 x 112, trebuie să ştii că e pentru roţi cu 5 prezoane care au o distanţă de 11,2 centimetri între prezoanele opuse.

Regula legii

În afară de dimensiunile standard, înscrise în cartea de identitate a vehiculului, poţi echipa maşina cu alt tip de jante doar dacă acestea sunt adăugate la rubrica de dimensiuni speciale a acestui document. Adăugarea lor se face doar în urma omologării de către Registrul Auto Român. Altfel, dacă decizi să montezi anvelope şi jante pentru care nu ai omologare, rişti amenzi, reţinerea certificatului de înmatriculare şi respingerea inspecţiei tehnice periodice.

Oţel sau aliaj

Abia după ce ai lămurit criteriile ce ţin de dimensiuni, poţi trece la capitolul material şi design. Când vine vorba despre materialul ales, aspectul este important, dar nu definitoriu. Trebuie să ţii cont, în primul rând, de siguranţa pe care ţi-o pot oferi în anumite condiţii de vreme şi drum. Aliajul din care sunt confecţionate jantele este un aluminiu de înaltă calitate. Acesta are marele avantaj al uşurinţei prelucrării, cu o diversitate de modele de spiţe ce acoperă toate gusturile. De asemenea, se livrează încă, din fabrică, în diferite nuanţe între alb şi negru. Sunt opţiunea exclusivă când vine vorba despre diametrul de peste 17 inchi. Acest lucru înseamnă că vor avea echipate anvelope cu flanc îngust, în special, pentru viteză. Randamentul maxim al acestora îl obţii în sezonul cald. În schimb, pentru sezonul rece, sunt recomandate jante din tablă, de dimensiuni mai mici, „împerecheate“ cu anvelope cu raportul procentual al benzii de rulare mai mare. Balonul mai mare al anvelopei oferă mai multă stabilitate în condiţii grele de drum. Din acest motiv, chiar şi producătorii de maşini montează, din fabrică, jante din aliaj, însă, în cazul în care clientul optează pentru un set de anvelope de iarnă de rezervă, acestea sunt livrate pe jante din oţel, cu diametru cu minim 1 inch mai mic.

Din cauza condiţiilor meteorologice şi de drum, în ţara noastră este obligatorie înlocuirea anvelopelor, în funcție de sezon. Pentru a nu pierde timp şi bani la fiecare schimb, este bine să ai un set de anvelope pentru fiecare sezon: vara din aliaj, iarna din oţel. Astfel, timpul de aşteptare la vulcanizare este redus, cauciucurile pe care le demontezi se depozitează mult mai bine şi le prelungeşti durabilitatea.

- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW