Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Adoptarea IFRS în România: când raportarea financiară devine oportunitate strategică
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Finanțe și Bănci

Adoptarea IFRS în România: când raportarea financiară devine oportunitate strategică

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 18 martie 2026
Distribuie
Bogdana Buhos, Deloitte

Material de opinie de Bogdana Buhoș, Partener Assurance, Deloitte România

Grupurile multinaționale și cele naționale cu venituri consolidate de cel puțin 750 de milioane de euro au acum posibilitatea de a trece de la raportarea financiară conform normelor de contabilitate statutară, reglementate prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1.802/2014, la reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), aplicabile în România prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 2.844/2016. Clarificările au fost aduse prin actele publicate în Monitorul Oficial din 13 martie 2026 și vizează grupurile de companii cărora li se aplică Legea nr. 431/2023 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare.

Legea nr. 431/2023 stabilește obligații specifice de raportare financiară și fiscală pentru entitățile constitutive cu venituri consolidate ridicate. Obiectivele legiuitorului sunt asigurarea transparenței și comparabilității informațiilor financiare la nivel internațional, reducând astfel posibilitățile de evitare a impozitelor, și sprijinirea companiilor în alinierea la standarde recunoscute internațional. Acest ordin face parte dintr-un efort mai amplu de combatere a optimizării fiscale agresive. Prin corelarea cu cerințele globale privind impozitul minim, România transmite un semnal clar că dorește să reducă arbitrariul fiscal și să crească disciplina în raportarea financiară. Din această perspectivă, măsura este nu doar justificată, ci și necesară.

Pe de altă parte, această evoluție legislativă reflectă o realitate deja prezentă în piață: multe companii din România fac parte din grupuri internaționale sau sunt evaluate de investitori și finanțatori pe baza unor indicatori calculați în logica IFRS. În practică, acest lucru înseamnă că multe companii operează deja cu două cadre de raportare: contabilitatea statutară, conform reglementărilor locale, și raportarea către grup prin pachete de raportare bazate pe IFRS.

Această dualitate generează inevitabil complexitate operațională: reconcilierea permanentă între două sisteme de raportare, ajustări recurente în procesele de consolidare și interpretări diferite ale tratamentelor contabile. Pe termen lung, aceste procese devin costisitoare și ineficiente.

IFRS: mai mult decât conformitate

Din acest motiv, tot mai multe companii analizează conversia la IFRS nu doar ca pe un exercițiu de conformitate, ci ca pe o modalitate de simplificare și aliniere a modelului de raportare financiară.

Adoptarea IFRS poate aduce beneficii concrete. În primul rând, contribuie la simplificarea proceselor de raportare. Eliminarea unei părți semnificative a ajustărilor de „conversie” necesare pentru raportarea către grup reduce dependența de procese manuale și nevoia de reconciliere continuă între două cadre contabile.

Finanțările pe termen scurt, puse la dispoziție mediului privat în cadrul PNIRE
20 iulie 2020

În al doilea rând, îmbunătățește comparabilitatea indicatorilor financiari în raport cu cei utilizați de investitori și instituții financiare la nivel internațional.

În al treilea rând, poate facilita accesul la finanțare sau participarea în procese de tranzacționare, întrucât informația financiară este deja aliniată la standardele utilizate pe piețele internaționale.

IFRS ca proiect de transformare financiară

Experiența proiectelor de conversie arată că adoptarea IFRS este cu adevărat eficientă atunci când este abordată ca un proiect de transformare a funcției financiare, nu doar ca un exercițiu tehnic. În practica Deloitte, aceste proiecte sunt structurate, de regulă, în trei etape principale: analiza cadrului actual de raportare și identificarea diferențelor relevante (Gap Assessment), modelarea impactului financiar și tehnic al conversiei, inclusiv aplicarea IFRS 1, precum și implementarea tratamentelor contabile și integrarea principiilor IFRS în procesele financiare și operaționale.

Această abordare permite organizațiilor nu doar să adopte IFRS, ci și să își simplifice procesele financiare și să îmbunătățească transparența informației financiare.

ING Bank România a acordat finanțări de 10 milioane euro companiei 595° Solutions, subsidiara din Brașov a unui grup german
1 august 2023

Adoptarea IFRS în contextul actual: între oportunitate strategică și transformare organizațională

- Publicitate -

Într-un context marcat de schimbări fiscale, cerințe tot mai ridicate de transparență și integrare profundă în economia globală, companiile din România își reevaluează tot mai frecvent modelul de raportare financiară.

Pentru multe dintre ele, conversia la IFRS nu mai este o simplă întrebare teoretică, ci o decizie strategică privind modul în care compania își organizează și comunică performanța financiară.

În final, IFRS nu este doar un set de standarde. Este un limbaj financiar global, iar companiile care îl adoptă devreme sunt cele care își pot comunica cel mai clar performanța într-o economie din ce în ce mai conectată.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Meteorit observat pe cerul SUA. Explozie puternică auzită în Ohio și Pennsylvania
Articolul următor Iranul amenință cu răzbunare după uciderea lui Ali Larijani. Escaladare periculoasă în Orientul Mijlociu
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Sebastian Cosor și Ștefan Popescu primesc Premiul Special la Gopo 2026 pentru efectele vizuale din filmul Cravata galbenă
Cultură și Educație
„Carmen”, „Coppélia” și „Tosca”, la final de aprilie pe scena Operei Naționale București
Cultură și Educație
Românii se orientează către escapade europene pentru începutul verii
Turism

RSS Știri Financiare

  • Economia dietelor specifice: Cum s-a transformat nișa produselor „fără” într-o piață globală de miliarde
  • Managementul activelor imobiliare: Cum protejezi valoarea unei proprietăți prin controlul microclimatului
  • Valoarea medie a pensiei se apropie de 2.800 lei, în România
  • Sistemul de preluare a ambalajelor reciclabile cu sacul, IZI, bifează returnarea cu numărul 1 milion
Finanțe și Bănci

Oferta de credite se restrânge în timp ce băncile caută să se extindă, în contextul îngrijorărilor legate de rentabilitate

4 minute
Featured

Val de modificări din perspectiva TVA. Care sunt principalele schimbări și când intră în vigoare?

6 minute
Finanțe și Bănci

Piața Cripto în septembrie 2024, scădere cu 13,1% a capitalizării

4 minute
Finanțe și Bănci

BCR extinde beneficiile non-bancare disponibile în George cu abonamente medicale individuale la Rețeaua de Sănătate Regina Maria

4 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?