Prof. dr. Din Petre
Așa cum ne-a obișnuit prolificul scriitor, poet și jurnalist, Al. Florin Țene, începutul primăverii aduce o nouă apariție editorială, volumul Povestea romanului care nu s-a scris niciodată. Cu modestia caracteristică marilor caractere și a marilor creatori, autorul mi-a precizat că a publicat volumul cu numărul o sută nouă. Profunzimea și diversitatea genurilor literare abordate în neobosita sa activitate literar- artistică a atras prețuirea și recunoștința publicului.
O sumară analiză a operei impune o segmentare a activității în trei repere: scriitor dedicat promovării marilor valori ale spiritului național, îndrumător al tinerei generații de oameni de cultură și cel de Președinte al Ligii Scriitorilor Români, ipostază în care a susținut cele mai valoroase creații ale scriitorilor români de pretutindeni.
Mărturisesc cu cea mai mare admirație că romanul de față este o lectură fascinantă, dat fiind faptul că autorul imprimă cărții un discurs filosofic, asemănător existențialismului francez, mai ales Albert Camus și Jean Paul Sartre, având în centru drama omului de litere, condamnat să opteze între viața prozaică a omului obișnuit și cea destinată creației literare.
Discursul narativ se focusează pe axa vieții rurale, unde tânărul poet, director al Căminului Cultural trebuie să opteze între scrierea unui roman, amânat de două zeci de ani și dorința organică a trupului de împlinire a vieții prin iubire. Impregnat cu citate din Benjamin Franklin, Pierre Beaumarchais și Dante Alighieri, volumul devine cu fiecare pagină citită o nevoie imperioasă de a-l lectura și de a înțelege mesajul tainic, misterios, transmis cu un deosebit rafinament publicului cititor.
Arierplanul mitic al romanului este zona Vitomirești, cu vecinătăți bucolice ale Câmpiei muntene, străbătute de râul Olt, în care sunt zugrăvite personaje locale ce schimbă idei cu privire la noutățile comunei. Construcția literară a romanului emană o expresivitate deosebită și individualizează figuri emblematice ale satului precum: preotul Sachelarie, locotenentul major Chițac Ioan, preotul Mustață Ioan de la Biserica „Sfântul Ilie” din Drăgășani, Constantin și Cristina Guzgan, personaje care îmbracă fastuos decorul narativ al autorului.
Tensiunea interioară a operei devine incandescentă pe măsură derulării discursului narativ și a cuprinderii în aria publicisticii a noi spații geografice, dragi, scriitorului Al. Țene, precum Drăgășani și Râmnicu Vâlcea. Elementele sale de originalitate țin de un fantastic ancorat în realitate și sugerează genul naturalismului francez, cu elemente artistice care pledează în favoarea unei portretistici admirabil realizate de autor.
Valențelor literare li se asociază o extraordinară descriere a zonelor în care a copilărit autorul, unde trăiau într-o armonie deplină oamenii locului, natura limitrofă și vietățile oricărei gospodării oltenești. Toate acestea compun spațiul mirific, matricea natală a domnului Țene restituit contemporanilor prin fermecătorul său condei.
Ineditul roman, prin juxtapunerea discursului filosofic, liric și prozaic, se finalizează în mod tragic, când directorul Căminului Cultural ce abia începuse viața de cuplu împreună cu bibliotecara Școlii Generale din localitate este lovit mortal de un autoturism. Concluzia autorului, credem noi, este similară tragismului din antichitate, când destinul a fost mai puternic decât dorința de fericire și care a obstaculat elaborarea unui roman care n-a fost scris niciodată.
Așadar, romanul este un travaliu de mare anvergură literară, care argumentează ideea că distinsul autor, Alexandru Florin Țene, este o personalitate covârșitoare a lumii literare contemporane, fapt pentru care recomandăm cu entuziasm lecturarea acestui volum.
