Interviu cu scriitorul Al.Florin Țene
Întrebare: Cine este Alexandru Florin Țene pentru sine?
- Răspuns: Sunt un om ca toți semenii noștri care de când am început să înțeleg mediul înconjurător, pe la doi ani, încărcat cu frumusețea naturii, fără să știu descoperisem Poezia.Le spuneam, c-am peltic fumos.Pentru mine sunt un meridional nordic, sentimental, iubitor de natură și poezia ei.Sunt un poet ieșit dintr-o “Spanie” oltenească.Sunt și am fost un liric, solidar cu originile și semnificația biografiei mele literare de care nu mă pot despărții. Îmi este “pielea”, ca atare, chiar dacă trăiesc în Ardeal. Magia semnificației cu pământul natal a triumfat.Pentru mine câmpia olteniei, și dealurile subcarpatice împovărate de viile ce mustesc vinurile, sunt un istm mediteranean cu ecou grav. Poate de aceea am iubit poeziile lui Federico García Lorca pe care l-am citit la vârsta de 10 ani, găsind cartea în biblioteca părinților.
Acum la vârsta înțelepților ardeleni-olteni mă simt un dascăl ce-și revarsă cunoștiințele către colegii de condei în cenaclurile pe care le-am înființat și le conduc.Mulțumindu-mă să scriu opt ore pe zi și să public două cărți pe an.
Întrebare: Când a apărut atracția pentru scris? Fiecare scriitor are o poveste pe care aș dori să o afle și radioascultătorii pentru că sunteți un model pe care îl pot urma.
Răspuns: La început a fost iubirea pentru cărți cu desene.Nu știam să citesc.Prima carte de acest gen a fost “Aventurile Baronului Munchausen”.Priveam la desenele, alb-negru, din carte, ce-mi stimulau imaginația, iar povestirea se închega în gândul meu..Pe la vârsta de 14 ani când, deja, citeam poezii de Eminescu, George Coșbuc și Octavian Goga, am început să însăilez versuri influențat de poezia eminesciană “Somnoroase păsărele. “.Mă impresiona imaginea feerică ce-mi încolțea în minte.Îmi apărea în “ochii” minții imagini deosebite cu înserări de un albastru stelar.Pe la vârsta aceea am scris prima poezie pe un carnețel în care desenasem schema unui aparat de radio cu o diodă, condesator variabil, o bobină și un difuzor. Aparat pe care l-am construit pe o placă de traforaj.A doua poezie, pe care am scris-o a fost despre circul Berna care venise în orașul nostru, Drăgășani.Această poezie o păstrez și acum.O redau: Cupola albastră şi cu ringul luminate feeric
Sub care s-au împlinit visele ne visate de noi,
Acrobaţi, pantere, fachiri, toate cuprinse sferic,
În ochii noştri inundaţi de imagini adunate roi.
…Şi fete frumoase dansând pe sârmă zâmbind
Sfidând gravitaţia zboară sub cupola albastră
Până în speranţe, până în clipa în alb levitând
Până în emoţia inimii şi în privirea noastră.
Am scris aceste două catrene cu regretul că pleca circul într-o toamnă în care tot orașul mirosea a must.
Întrebare:Și pentru că am vorbit de modele pentru dvs cine au fost mentorii?
Răspuns: Modelul meu au fost poeziile lui Zaharia Stancu.Tatăl meu a fost coleg de școală la Turnu Măgurele cu Zaharia Stancu.Jucau fotbal.Tata era fundaș și Zaharia Stancu, fiindcă avea o defecțiune la picior, juca portar. Erau fotbaliști la echipa “Vulturii negri”.În biblioteca părinților erau cărțile Poeme simple, apărute la București,în 1927;Antologia poeților tineri, București, 1934;Tălmăciri din Serghei Esenin, București, 1934;Albe, poeme, București, 1937;Clopotul de aur, versuri, București, 1939;Iarba fiarelor, București, 1941;Ani de fum, versuri, București, tipărită în 1944;Pe toate le-am citit.Poeziile de iubire îmi plăceau foarte mult.Apăruse primele semen ale acestui sentiment uman.
După ce am terminat liceul l-am cunoscul la București, personal, făcându-i o vizită acasă împreună cu tata.A rămas surprins când i-am recitat câteva poezii ale dânsului.Atunci i-am citit și câteva poezii de-ale mele pe care le-a publicat în “Gazeta Literară”, după ce și-a publicat dânsul, aproape un an, romanul “Rădăcinile sunt amare”.Pe atunci era la acea revistă redactor cu poezia Nina Cassian, pe care am cunoscut-o în redacția de pe bulevardul Ana Ipătescu.Fiind elev la Școala Tehnică Tipografică “Dimitrie Marinescu” din București, înainte de a urma cursurile facultății, i-am luat un interviu lui Mihai Beniuc pentru „Informația Bucureștiului”.Stătea pe strada Grădina Bordei. Înainte de a mă duce la dânsul am cumpărat de la anticariatul din Piața Unirii volumele Cântece de pierzanie, apărut în 1938 și Cântece noi, 1940, pe care a scris câteva cuvinte.Însă, îmi plăceau poeziile de dragoste ale poetului.
Întrebare:Când ați publicat prima carte? Ce sentimente v-au încercat?
Răspuns:În caietele mele în care scriam poezii, prin anii 1966 se adunaseră câteva sute de poezii. Colegii de la cenaclul “Gib I.Mihăescu”, pe care l-am înființat în anul 1958, m-au încurajat să trimit un volum la o editură.Urmare acestui fapt, m-am hotărât să fac o selecție din aceste poezii. Astfel, am fost nevoit să le recitesc pe fiecare, să le mai modific.Astfel, am bătut la mașina mea de scris marca Kappet 50 de poezii, am dat titlul volumului “Ochi deschis “ și am plecat cu el la București, la Editura Litera, ce se afla la Casa Scânteii.Mi-a preluat volumul Radu Albala, editor cu state vechi, fost propietar de editoră înainte de a veni la putere comuniști.După ce a citit poeziile, într-un birou înțesat cu cărți și manuscrise, mi-a spus: tinere sunt bune, din cele 50 de poezii îți aleg 30. și așteaptă acasă vă vei primii volumele la Drăgășani.
Când am ieștit din Casa Scânteii, simțeam că zbor.Mă uitam la oamenii care treceau pe lângă mine și aveam impresia că și ei se bucură de fericirea mea.Atunci, în eforia aceea care m-a cuprins, mi-a venit ideia să trec pe la Editura “Cartea Românească” unde era redactor cu poezia Mircea Ciobanu.L-am așteptat puțin, a venit la redacție pe la prânz. În perioada de așteptare am stat de vorbă cu doamna Luculescu, secretara editurii.Când a venit poetul Mircea Ciobanu m-a luat în biroul său, aflat, pe un culoar, și m-a întrebat ce poezii i-am adus.Am scos din geantă cele 20 de poezii rămase de la Editura “Litera” și i le-am dat. Le-a citit, a făcut câteva observații și mi-a spus: acestea rămân aici, du-te acasă și mai adu! M-am dus la Gara de Nord și, bucuros, am visat tot drumul până acasă privind secvențele drumului pe fereastra vagonului.
Întrebare:Prima critică literară din partea cui a venit?
Răspuns: Primul articol despre cartea” Ochi deschis”, care a apărut la aproximativ șase luni, a fost al profesorului Emil Istocescu din Drăgășani, un mare exeget al prozei lui Gib I. Mihăescu, membru al cenaclului pe care îl înfințasem.Era o cronică cu o analiză profesionistă, din care nu lipseau și câteva observații.A doua cronică a fost a lui Laurențiu Ulici în cartea sa “Prima Verba”. Toate au fost încurajatoare.
Întrebare:Ce tematică abordați?
Răspuns: O tematică diversă. Fiindcă diversă este și viața noastră, trăirile noastre.Eul poetului vibrează la toate simcopele prin care trece.Vă dau un exemplu: Amurg de întoarcere
După somnu-ţi, pe-o jumătate de frunză,
Jumătate-n apă,
a coborât în inimă-ţi amurgul însângerat
şi te-ai trezit femeie.
O, nu-ţi place chipul meu în vreme săltat
Şi inima, în sânge iscodind;
Cuprinde-mă în rarele tale întoarceri
şi rob adu-mă nucului din vie
să ne bucurăm de primăverile
cu glas înduioşat de muguri…
Întrebare:Se mai scrie astăzi și se publică destul de mult. Ce părere aveți de tinerii scriitori?
Răspuns: În pleiada de poeți care umplu paginile revistelor și internetul am descoperit și poeții foarte talentați, culți, fără să exagereze în experimentalism.Dar, din păcate, s-a încurajat poezia pornografică, scrisă de poetese.Chiar s-au acordat premii din partea Uniunii Scriitorilor unor astfel de poezii.
Citesc cu plăcere poeziile unor poeți, care au crescut sub ochii mei, și care au ajuns la maturitatea biologică și intelectuală.Majoritatea sunt din Cluj-Napoca, unde se scrie o poezie echilibrată, cu talent și fără epatări exagerate.Scriu în spiritul proglomodernului, noul curent ce a apărut după mâzga postmodernistă a opzeciștilor, în care nu spuneau nimic.Noul curent proglomodern se caracterizează la întoarcerea, pe jumătate, la poezia clasică, eliminând experimentalismul exagerat în care nu se spunea nimic.Acest curent l-am botezat eu și teoretizat de mine.Evidențiez următorii poeți:Dumitru Cerna, Sandra Cibicenco, Victor Constantin Măruțoiu, Victor Țarină, Ionuț Țene, Marius Țion etc.
Întrebare:Ce proiecte ați avut în această perioadă și ce vă propuneți pentru viitor?
Răspuns: În ultimii zece ani am scris o serie de romane despre viața poeților din închisorile comuniste. Am scris despre Radu Gyr,Vasile Militaru, Traian Dorz și Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor.Însă, înainte de acestea, am publicat romane despre Gib I.Mihăescu, Ion Minulescu și Alexandru Macedonski. A fost o muncă titanică.Acum cu puțină relaxare am adunat documentele și articolele despre sărbătorirea Zilei Naționale a Limbii Române, manifestare ce are loc în fiecare an pe 31 august, la demersurile făcute de Al.Florin Țene, Corneliu Leu și Ligya Diaconescu la Parlamentul României în anul 2011.Cartea despre acest demers a apărut cu titlul “Gloria Limbii Române”.
Până în prezent am publicat 94 de cărți de poezie, proză, romane, teatru, eseuri și critică literară.
Întrebare:Un gând pentru românii din diaspora.
Răspuns: Dragi concetățeni, în primul rând vă doresc sănătate și putere de muncă.Voi sunteți avangarda promovării culturii noastre pe mapamond. În condițile fenomenului de globalizare, cultura noastră trebuie promovată pe meridianele lumii.Ea se cucerește.Fiindcă există riscul ca alte culturi să extompeze pe a noastră.Nu uitați, datorită vitezei practicată de avioane, Pământul a devenit un sat.Poate fi parcurs în câteva ore de la un pol la celălalt, atât cât face o căruță cu boi de la un capăt de sat în celălalt capăt de sat.
Nu trebuie să vă fie rușine că sunteți români.Cu cât promovați mai mult cultura noastră cu atât sunteți apreciați de popoarele în care trăiți. Închei cu ce spunea Albert Camus:” Fără cultură şi relativa libertate pe care o implică, societatea, chiar dacă pare perfectă, nu este decât o junglă. De aceea, orice creaţie autentică este un dar către viitor.”
Mulțumesc doamnă Cristina Oprea pentru faptul că mi-ați mijlocit acest dialog.
