Americanii sunt sfătuiţi să plece din Irak

Mariana Butnariu (gds.ro)

Statele Unite le cer cetățenilor americani să părăsească de urgență teritoriul irakian.

Solicitarea Departamentului american de Stat vine la câteva ore după atacul de vineri dimineaţă, din vecinătatea aeroportului din Bagdad, în urma căruia comandantul forţelor de elită ale Gărzilor Revoluţionare şi un înalt oficial au fost ucişi.

Qassem Suleimani şi Abu Mahdi al-Muhandis au fost lichidați. Este neclar, pentru moment, dacă americanii au avut autorizație pentru acest atac comis pe tărâm irakian.

Potrivit CNN, după atac paza ambasadei SUA în Irak a fost întărită. Relațiile dintre Washington și Teheran s-au degradat în timpul administrației lui Donald Trump. Liderul de la Casa Albă a retras SUA din acordul internațional pentru controlul programului nuclear iranian, stârnind îngrijorare internațională. Înțelegerea fusese parafată de Barack Obama, fostul președinte american.

Șefa Camerei Reprezentanților, democrata Nancy Pelosi, a convocat o reuniune de urgență pe tema atacului în care a fost ucis Qassem Suleiman, care a contribuit, în timpul vieții, la consolidarea relaţiilor diplomatice dintre Teheran şi Orientul Mijlociu.

Teheranul a promis să răzbune moartea acestuia, calificând gestul președintelui american drept un „act de război”.

Barilul de țiței s-a scumpit până la pragul de 69 de dolari, cel mai ridicat nivel al ultimelor 3 luni și jumătate.

Iranul este al 6-lea exportator de petrol al lumii.

- PUBLICITATE -

2 COMENTARII

  1. Sfantul Prooroc Enoh ucis nevinovat de americani in anul 2004 generalul iranian Qassem Soleimani ucis de americani in anul 2020
    Sfantul Prooroc Elisei ucis nevinovat de americani in anul 2004 locotenentul irakian Abu Mahdi al-Muhandis ucis de americani in anul 2020
    16 ani de la uciderea mult-regretatilor Sfinti Prooroci Enoh si Elisei si prefacerea trupurilor lor in moaste. 16 Iisus Hristos, 16 Ilie Tisbitul, 16 Jesus Christ

  2. Sfantul Prooroc Enoh ucis nevinovat de americani in anul 2004. A rezultat uciderea generalului iranian Qassem Soleimani de americani in anul 2020.
    Sfantul Prooroc Elisei ucis nevinovat de americani in anul 2004. A rezultat uciderea locotenentului irakian Abu Mahdi al-Muhandis de americani in anul 2020.
    16 ani de la uciderea mult-regretatilor Sfinti Prooroci Enoh si Elisei si prefacerea trupurilor lor in moaste. Iisus Hristos 16, Ilie Tisbitul 16, Jesus Christ 16. Dupa uciderea lor in anul 2004, li s-au luat acidul dezoxiribonucleic si li s-au facut clone la amandoi, care vietuiesc si astazi pe Pamant.
    O clona umana nu se procreeaza, nu viseaza, femeile nu au ciclu si dupa moarte le putrezesc si oasele, care ar trebui sa ramana intacte ca la un om autentic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW