vineri, 28 februarie, 2020
3 C
București

Ana Birchall: „Cooperarea România – SUA în domeniul justiției reprezintă o componentă importantă în dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre cele două state.”

Ministrul justiției, vicepremierul pentru implementarea parteneriatelor strategice, interimar, doamna Ana Birchall, a avut marți, 18 iunie 2019, la sediul Ministerului Justiției, o întrevedere cu o delegație a Departamentului de Justiție din Statele Unite ale Americii, condusă de Procurorul General al Statelor Unite ale Americii, domnul William Barr, potrivit anabirchall.

Cooperarea cu SUA vizează fapte penale grave 

Cu această ocazie, au fost discutate teme de interes comun în contextul cooperării bilaterale dintre România și SUA, cu accent pe domeniul justiției. În principal, cooperarea cu SUA vizează fapte penale grave, care au o componentă transfrontalieră, domeniile cu potenţial infracţional fiind reprezentat în principal de: criminalitate informatică şi trafic de droguri, grup infracţional organizat, corupţie sub toate formele ei, spalare de bani precum şi alte fapte grave. Totodată, în cadrul întrevederii au fost discutate și teme relevante de pe agenda europeană în contextul deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

Ministrul român al justiției a salutat excelenta cooperare bilaterală și dialogul constructiv dintre cele două state în domeniul justiției. „România acordă o importanță deosebită cooperării cu SUA în domeniul aplicării legii (law enforcement) care alături de dimensiunea economică și de securitate, constituie teme prioritare din perspectiva Parteneriatului Strategic România – SUA”, a declarat Ana Birchall.

România este un partener solid „

Ministrul român a evidențiat eforturile depuse de Președinția română la Consiliul UE pentru avansarea unor dosare importante, precum cel referitor la accesul transfrontalier la probe electronice (e-evidence) și cel privind combaterea diseminării în mediul online a conținutului cu caracter terorist. „România a exercitat mandatul la Președinția Consiliului UE, urmărind să fie un mediator onest. România este un partener solid, credibil și de încredere al SUA în domeniul justiției și se angajează să continue parteneriatul strategic cu partenerii americani, având ca obiectiv consolidarea și dezvoltarea cooperării judiciare bilaterale în materie penală, în special în combaterea formelor cele mai grave ale criminalității. Ne exprimăm speranța că aceste dosare vor fi continuate și după finalizarea mandatului României la Președinția Consiliului UE”, a declarat Ana Birchall.

Totodată, în calitate de Stat Membru al UE, România susține demararea negocierilor pentru un acord între UE și SUA privind obținerea probelor electronice în cadrul cooperării judiciare în materie penală, în baza mandatului de negociere adoptat de Consiliu, la data 6 iunie 2019, în cadrul reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne.

Ana Birchall a reiterat că România va identifica cele mai bune soluții pentru buna funcționare a justiției și a legislației penale, în acord cu angajamentele internaționale asumate de țara noastră, cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale și a recomandărilor din cadrul MCV, ale Comisiei de la Veneția sau ale GRECO precum și cele ale SUA.

Întrevederea vicepremierului pentru implementarea parteneriatelor strategice, interimar, doamna Ana Birchall cu delegația Departamentului de Justiție din Statele Unite ale Americii, condusă de Procurorul General al Statelor Unite ale Americii, domnul William Barr, a avut loc în marja Reuniunii ministeriale UE-SUA în domeniul justiției și afacerilor interne, programată pentru data de 19 iunie 2019, la București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMA ORĂ

Calendar

Astăzi La Teatrul Naţional Bucureşti, de la 20.00, ”Orchestra Titanic”. Distribuție: Mihai Constantin, Claudiu...

George Simion, apel către partidele parlamentare: Nu mai intimidați candidații din partea A.U.R.

” Vrem unificarea forțelor la nivel local pentru a distruge ciuma administrativă care stăpânește țara de 30...

TRENDING

Prime Kapital lansează FlexAssist, un program dedicat viitorilor proprietari

Investitorul și dezvoltatorul imobiliar regional Prime Kapital lansează FlexAssist,...