Al. Florin Țene
De câțiva ani primesc de la scriitoarea Doina Moritz, din Germania, antologii monumentale de poezii care sunt adevărate istorii vii ai literaturii române care se scriu în lumina prezentului.
Spre sfârșitul primăverii acestui an am primit volumul patru al antologiei ”Stele căzătoare” al Cenaclului Internațional, volum subîntitulat ”Menire spre-mplinire, Cristale de iubire ”, care are 1041 de pagini. Carte apărută le Editura Pim, Iași, 2024.
Antologia are coordonator pe poeta Doina Moritz și consultant Rodica Ochiș, două intelectuale de marcă, cunoscute în literatura română contemporană, și nu numai. Coperta fiind realizată, prin creație digitală, de Cornel Marius Nemeș.
Cartea se deschide cu o prefață intitulată ”Din marginea unei galaxii în formare ” semnată de artistul și scriitorul Anatol Covalli, care specifică poetic, printre altele, ”Bolta cerească a cenaclului s-a extins cu repeziciune, ajungând să cuprindă peste 15000 de astre, multe binecuvântate de creator, cu har și talent”.
Masivul volum se deschide cu două citate semnate de Anatol Covalli și Doina Moritz, însoțite de fotografiile autorilor, redau, pentru exemplificare și înțelepciunea pe care o trasmite, apoftegma doamnei Doina Moritz, formulare aforistică și adagiu poetic:”Cristalele de iubire îmbracă zarea-n floare-și-i tremură-n boltiri, poetului vioara.Noi mărgelăm vecii, în marea -mbrățișare\De stele ce nu pier…E-n clinchet primăvara. ”
Citind creațile poetice ale numeroșilor poeți din acest laborios volum am constatat că poeziile sunt texte scrise încărcate de metafore care contractează relații cu alte sisteme.Acestea aparțin unu nivel linvistic uneori normat, alteori cu o normare laxă, care, în ultima istanță, definește același tip cultural.Poemele din acest volum abordează sensuri diferite ale cuvântului, al meteforei și ideilor.
Noțiunea de sens și contrasens au fost într-o perioadă pe culmile înalte ale valorii, pentru o operă literară sensul era totul, iar structura ei artistică reală nimic.Contrasensul era promovat de cei ce ideologic nu era de acord cu politica zilei. Sub numele de “mesaj “, “conținut de idei “se ascundea de fapt sensul, acest ax cardinal al oricărei activități umane, dar care era transformat într-un mod ne-permis în unic etalon axiologic, astfel încât articolul de ziar putea deveni cu ușurință superior unui roman.
Ambiguitatea într-o perioadă era înțeleasă ca un criteriu de valoare negativă, ca o nepermisă oscilație a semnificațiilor operei care trebuiau să se întemeieze pe un sens fix, imuabil și ușor de definit noțiunea de ambiguitate a devenit astăți pentru unii sinonimă cu însuși literatura autentică.Poezia optzecistă de la noi se folosea de ambiguitate, fiind consecventă principiilor construcției artistice ce nu spunea nimic , promovând totul în favoarea labilității. Acest grup a auzit de „opera deschisă” susținută de Umberto Eco fără a cunoaște accepțiile acestui termen și s-a grăbit să-l traducă prin „operă liberă”, adică indepedentă de orice rigori, nu numai de conținut dar și formale. }ncercarea acestui grup de optzeciști chiar dacă explicau prin psihologie literatura lor, acest joc al spiritului între poli lasă din păcate impresia unei superficiale și nu mai puțin dogmatice și incoerente absconse prejudecăți, impunând nerespectarea normelor sau a regulilor care sunt dogme pernicioase.
E necesar să distingem între echivocul aparent pe care îl întâlnim la Kafka, Joyce care opunându-se realismului este departe de a înceta să fie valoros și echivocul efectiv care într-adevăr duce la incongruență, incompatibilitate estetică, ultraermetism. Cât privește ambiguitatea ea trebuie văzută și înțeleasă sub aspectul ei Logic cât și Estetic.Din punct de vedere logic o operă este ambiguă nu înseamnă încă scoaterea ei din câmpul artei pentru că structura imaginii artistice nu este pur rațională, ci în același timp afectivă și concret senzorială.
Valoarea operei nu depinde de sensul ei, deși acesta determină dimensiune ei axiologică fundamentală, ci ea se grefează pe o structură și se constituie într-un raport obligatoriu al subiectului cu obiectul. Această valoare nu poate fi clădităpe ambiguitatea inerentă a multor opere, pentru că simpla oscilație sau mobilitate a interpretărilor estetice nu înseamnă încă nimic.
Izolarea operei poate fi realizată doar metodologic, dar în clipa în care dorim s-o legitimăm ontologic, să-i depistăm virtuțile gneosologice și mai ales s-o situăm într-o scară de valori prin faptul că actul axiologic fiind obligatoriu apelul la social devine definitoriu.
Volumul se deschide cu patru poezii semnate de Doina Moritz, din Germania, după care sunt publicate poeziile unui mare număr de poeți:Anatol Covalli, Al.Florin Țene, Adriana Dandu, titina Nica Țene, Lucia Dobrei, Ionuț Țene, Anatolie Coșuleanu, Ion Oprescu, Teodora Cosmina Coloja, Lucia Steffens, Gina Georgeta Tudose, Gabriel feresuaru, Lidia Cândea, Eugenia Coman, Adrian Sora, Neluțu Bojboi, Gheorghe Avram, Anatolie Cărbune, Maria Gherasim, Camelia Florina Șerbu, Ana Năstase, Carmen Tănase, Cristina Pașca, Maria Luiza Niculescu, Eugenia Calancea, Victor Sava, Doina Smaranda Domide, Zinica Dumitru, Doinița Mocanici, Elisabeta Irimie, Ligia Grindeanu, Nelu Dumitru Chirodea etc. Imi cer scuze că nu am enumerat sutele de nume cuprinse în acest amplu volum. Meritau toți să fie citați, fiindcă ei scriu o pagină în Istoria Literaturii Române.Fiindcă această Istorie azi are nevoie de o înnoire, că în ceea ce a făcut până acum e saturată de postmodernism, realism socialist, și optzeciști, și că, pentru ca să dăinuiească, trebuie s-o ia ca și de la început.
