20.5 C
București
luni, 12 aprilie

Aselenizarea modulului explorator Chang’e-4, o «lovitură de maestru» dată de Beijing

Joi, 3 ianuarie, o premieră mondială: China a reușit să trimită cu succes un modul explorator pe fața nevăzută a Lunii. «S-a confirmat ambiția spațială a Beijingului», comentează experți occidentali în domeniu, citați de presa franceză.

Istoricul eveniment de joi, spun comentatorii, «confirmă ambițiile Chinei de a deveni o putere spațială de prim rang, pe aceeași poziție cu Rusia și Statele Unite. Căci, dincolo de o strictă victorie tehnologică, aselenizarea pe partea ascunsă a Lunii este considerată o nouă etapă în războiul ce se derulează de la distanță între marile puteri ale lumii… S-a confirmat trezirea Chinei și imensele sale ambiții».

Modulul explorator Chang’e-4 a aterizat joi, în jurul orei 3,26 (ora Parisului) în bazinul Aitken, unul dintre cele mai mari cratere de impact ale sistemului solar, aproape de Polul Sud lunar. Imediat după aterizare, el a transmis primele imagini, necunoscute vreodată, de pe suprafața acestei emisfere. «Am ajuns la un rezultat extrem de precis. Aselenizarea s-a desfășurat cu calm și într-un loc ideal, în plin centrul zonei vizate», a declarat cu satisfacție Sun Zezhou, inginerul șef al misiunii la postul de televiziune de stat CCTV. Niciun modul, nici american și nici sovietic, nu a atins vreodată solul acestei emisfere (excepție făcând sonda americană Ranger 4, care în aprilie 1962 s-a prăbușit, după o serie de defecțiuni). În plină cursă pentru a ajunge pe Lună, în anii 1960-1970, o operațiune de genul celei reușite joi de către China era considerată prea complexă. Principala provocare venea de la transmisiuni: era imposibil de comunicat în linie dreaptă cu față ascunsă a Lunii, impunând astfel instalarea unui releu în spațiu. Este exact ceea ce acum a reușit Administrația spațială a Chinei. Cu câteva luni înaintea lansării modulului Chang’e 4, a fost lansat și poziționat pe orbită terestră, în spatele Lunii, un satelit de comunicații botezat Queqiao. Acest satelit a fost cel care a transmis joi primele date recoltate de modulul explorator.

Misiunea modulului

Chang’e 4 are misiunea de a efectua studii privind frecvenţele radio, resursele minerale prezente în zona studiată, dar și condițiile pentru culturi de tomate, pentru dezvoltarea viermilor de mătase. Concentrat pe studierea părții nevăzute a Lunii, Beijingul are în plan trimiterea, în următoarele luni, a modulului Chang’e 5, care va avea misiunea să aducă eșantioane de pământ.

- PUBLICITATE -

1 COMENTARIU

  1. Luna creată prin Duhul Sfânt în Casa Raiului în care stau acum 30 de miliarde de ani după pancarta rotundă cu Hristos, Fecioara Maria, Sfinții, cele nouă planete din sistemul nostru solar, simplă cu linii roșii și albe intercalate pe o parte și neagră cu linii albe intercalate pe cealaltă parte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW