Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) a dat, marti, aviz negativ proiectului de ordonanta de urganta prin care ministrul Justitiei vrea sa modifice OUG7. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, CSM motivează avizul negativ prin faptul că excede propunerile formulate de către consiliu.
Întrebat de jurnalişti, la intrarea in CSM, ce aviz ar merita proiectul de OUG, procurorul general al României Augustin Lazăr a răspuns:
,,Aviz negativ, evident. Ar fi a patra ordonanţă de urgenţă care ar amplifica şi mai mult incertitudinea reglementării legilor Justiţiei, asta după ce anul trecut lucrurile au fost clarificate printr-un proces laborios la Parlament, iar legile Justiţiei au dobândit un anume contur, acum vine Executivul, care prin a 4-a ordonanţă de urgenţă vrea să ajusteze legile Justiţiei”, informeaza stirileprotv.ro.