Băile Herculane se află pe Valea Cernei în judeţul Caraş-Severin, în proximitatea graniţei cu Serbia. Biografia acestui spaţiu tămăduitor se întinde pe aproape două milenii: în anul 102 romanii Împăratului Traian au construit aici temple, băi, apeducte, poduri, grădini, monumente închinate Zeilor Hercules, Esculap şi Higeea, faima staţiunii răspândindu-se în întregul Imperiu. Atestarea documentară datează din anul 153, după cum se poate vedea într-o tabulă votivă încrustată într-una din Băile Romane de lângă Grota Haiducilor. În cronicile timpului era vehiculată denumirea “Ad Aquas Herculi Sacras Ad Mediam”/Apele Sfinte ale lui Hercule de lângă Mehadia.
În veacurile care au urmat retragerii armatei romane din Dacia (271-274), Băile Herculane pierduseră din strălucirea şi atracţia de altădată. Dar, ca Pasărea Phoenix,ele au revenit din cenuşa uitării începând cu veacul al XVIII-lea. În 1736 guvernatorul Banatului din partea Împăratului Austriei, Carol al VI-lea reclădea termele aflate într-o stare de deteriorare, adăugând noi elemente peisajului arhitectonic al Herculanelor: Băile Neptun şi Diana; Cazinoul Imperial cu inscripţia latină de pe frontispiciu: Saluti et Laetitiae/Sănătate şi Bucurii; Parcul Cazinoului; Podul de piatră şi Podul de fontă peste râul Cerna; Hotelurile Traian şi Decebal; Statuia Zeului Hercules (realizată în anul 1847 din fier de tun de doi meşteri vienezi şi donată de Arhiducele moştenitor Carol al Austriei ca un omagiu adus soldaţilor care păzeau graniţele Imperiului); Statuia Zeiţei Diana; pavilioanele istorice în stil baroc; Gara amenajată în fosta casă de vânătoare a Împăratului Franz Joseph al Austriei; Biserica ortodoxă “Schimbarea la Faţă” şi Biserica romano-catolică “Adormirea Maicii Domnului”.
Renumite feţe regale şi-au purtat paşii prin vestita staţiune: Împăratul Iosif al II-lea; Împăratul Francisc I şi Împărăteasa Carolina; Împăratul Franz Joseph I al Austriei, pentru care Herculane era “cea mai frumoasă staţiune de pe continent” şi Împărăteasa Elisabeta/Sisi; Regele Serbiei, Alexandru I. În cursul anului 1887, Regele Carol I al României a venit, însoţit de Regina Elisabeta, la Herculane la invitaţia Împărătesei Sisi, aflată într-un sejur de şase săptămâni; despre fermecătoarea Sisi au rămas în mentalul local două episoade impresionante: botezarea copilului unui cioban din zonă; participarea cu întreaga suită la slujbele de duminică.
După cel de-al Doilea Război Mondial, localitatea a primit statutul de oraş. În perioada anilor ’70 şi ’80 ai regimului comunist, Băile Herculane au cunoscut o dezvoltare deosebită, concretizată în construirea unor mari unităţi hoteliere printre care: Roman, Minerva, Afrodita, Dacia, Diana etc. care au sporit capacitatea totală de cazare la peste cinci mii de locuri. În ceea ce mă priveşte, îmi amintesc cu plăcere fizionomia de atunci a staţiunii pe care am vizitat-o de câteva ori, însoţind anumite delegaţii străine de tineret sau de studenţi.
Din nefericire, declinul Băilor Herculane s-a manifestat imediat după evenimentele din decembrie 1989, în contextul unor privatizări dubioase şi al absenţei investiţiilor în edificii de patrimoniu, foarte valoroase pentru istoria neamului nostru. De pildă, renumitele hoteluri de odinioară Decebal şi Traian ajunseseră jalnice ruine care, însă, nu aveau puterea de a striga după salvare şi ajutor. Este îmbucurător faptul că în ultimul deceniu am asistat la reabilitarea şi extinderea infrastructurii hoteliere şi medicale a Băilor Herculane în paralel cu descoperirea unor însemnate vestigii precum câteva bazine antice, asemănătoare celor din Asia Mică şi Pompei. În anul 2011 localitatea a dobândit pe bună dreptate statutul de staţiune turistică balneară de interes naţional, fiind suficient să menţionez în acest sens că Băile Herculane fuseseră comparate cu apele termale de la Vichy şi Le Mont Dore din Franţa.
Fac, în continuare, un mic salt pe harta Europei spre a ajunge la Karlovy Vary din vestul Bohemiei, staţiune pe care am văzut-o de câteva ori împreună cu soţia mea şi cu fiul nostru cel mare în anii 1973-1978 când lucram la Praga în calitate de Secretar al Uniunii Internaţionale a Studenţilor. Istoricii au plasat “actul de naştere” al vestitei staţiuni în jurul anului 1349 când – potrivit unei legende – Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Regele Bohemiei, Carol al IV-lea descoperise, în timpul unei partide de vânătoare de cerbi prin pădurile din împrejurimile actualei staţiuni, un izvor de apă termală care i-a vindecat un picior rănit. În semn de recunoştinţă, Împăratul a acordat acelei localităţi în august 1370 privilegiile specifice unui oraş care de atunci se cheamă Băile lui Carol/Karlovy Vary în limba cehă; Karlsbad în limba germană. În anul 1522 doctorul Payer din orăşelul Loket a prezentat într-un tratat de medicină proprietăţile miraculoase ale acelor ape termale – fapt care a determinat construirea a peste 200 de clădiri balneare unde începuseră să vină la tratament numeroşi europeni.
Karlovy Vary avusese norocul de a vedea strălucite personalităţi ale lumii: Johann Sebastian Bach; Carol Quintul; Ţarul Petru cel Mare al Rusiei; Wolfgang von Goethe; Wolfgang Amadeus Mozart; Niccolò Paganini; Friedrich Schiller; Johannes Brahms; Ludwig van Beethoven; Frédéric Chopin; Karl Marx; Ivan Turgheniev; Feodor Dostoievski; Sigmund Freud; Edvard Grieg; Franz Liszt; Gottfried Wilhelm Leibniz; Richard Wagner; Robert Schumann; Johan Gottfried von Herder etc. Mulţi români de notorietate obişnuiau, de asemenea, să vină pentru tratament la “Mecca balneologilor” şi “cel mai frumos spitalal Europei”, printre ei aflându-se: boierul oltean de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Barbu Ştirbei; Regina Maria a României, soţia Regelui Ferdinand; George Coşbuc; Ion Luca Caragiale; Alexandru Vaida-Voievod (stabilit acolo temporar ca medic curant); Iuliu Maniu; Constantin Argetoianu; Ionel Brătianu; Nicolae Titulescu ş.a.
În “Caiet cu epigrame” de A.C. Calotescu-Neicu, publicat în 1940 a apărut acest catren intitulat “Lui Păstorel după cura de la Karlsbad”: “Cura lui de-o vară-ntreagă/La Karlsbad a fost un chin:/Vedea bine că bea apă,/Dar pe limbă simţea vin!”. Într-o notă deloc entuziastă, Octavian Goga a scris poezia “Karlsbad”: “Sunt fără număr, mutre somnolente/De ambe sexe, valuri nesfârşite/Trec spre izvor stomacuri obosite/Din cele cinci diverse continente./Par un cavou arcadele boltite/Subt ziduri sure, reci, indiferente,/Când dintr-un colţ răsună-n vagi accente/Un vals de Strauss cu note gâlgâite./Aşa pe rând mulţimele s-adună./Pe urma lor şi pasul meu s-abate./Da! Iată-l plin paharul meu cu apă./Încep să-l beau şi liniştea mea gravă/Schiţează parcă gestul lui Socrate/Când a sorbit din cupa de otravă!”.
În ceea ce mă priveşte, îmi amintesc cu firească plăcere numeroase monumente: Colonada Morii; Băile Imperiale Austriece cu Fântâna arteziană şi splendidul Candelabru; Opera Municipală; Monumentele lui Beethoven şi Petru cel Mare; Bisericile “Sfânta Maria Magdalena” şi “Sfinţii Petru şi Pavel”; Puntea de piatră peste râul Teplá; fostul Grand Hotel Moskva/actulamente Grand Hotel Pupp; Strada Vřídelní; Parcul Dvořák; Izvorul Vridlo/numit Gagarin în timpul dominaţiei sovietice post-1968 din care apa minerală fierbinte de 72 de grade Celsius ţâşnea până la o înălţime de 10 metri; Sticlăria Moser a cărei clientelă era formată din familiile unor suverani şi din alte celebrităţi ale vremii; Muzeul Jan Becher, farmacistul care a inventat în 1807 lichiorul numit Becherovka, obţinut dintr-un amestec de plante medicinale introduse în alcool, reţetă ţinută în mare secret până astăzi.
Băile Herculane şi Karlovy Vary: două staţiuni renumite în întreaga Europă prin calităţile lor balneare şi climaterice, având tradiţii îndelungate. În timp ce staţiunea cehă s-a dezvoltat necontenit, fără ca “velvet revolution” de la finele anului 1989 să o afecteze în vreun fel, staţiunea noastră s-a confruntat – după evenimentele tragice din iarna aceluiaşi an – cu imense dificultăţi, fiind în curs de refacere şi dezvoltare abia în urmă cu două decenii.
Foto: De la Adi Szalma – Operă proprie, CC BY-SA 3.0 ro, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=21369527
