Dacă versul alb şi trecerea relativ abruptă de la o stare la alta, de la o imagine sau descriere la alta ne sugerează întrucâtva că avem de-a face cu un poet modern (Dan Negară este născut în 1989, în Republica Moldova), forţa de pătrundere şi expresivitatea poetică îl plasează într-un cadru atemporal.
Perceperea lumii ca un univers semi-kafkian în care poetul îşi face cunoscute trăirile artistice, viziunile imprimate ca pe o bandă de celuloid sunt de efect şi, chiar dacă unele versuri par mai puţin relevante, altele impresionează prin asocieri inedite şi originalitate: ”Stau ca un boboc de bujor pe o scrisoare tibetană/între degetele lungi ale uitării/Cu inima care aduce moarte înăuntru” (”Îmi învârt un tutun”), ”Stăm goi plante strâmbe spre soare/gâtul uscat pulsează ca o pitică galbenă/admiră necroza de la distanţă” (”Atunci când dialogul tău interior cu tine”) sau ”Suntem sateliţi gravitând în jurul planetei, piaţa/aproape stinsă în vânturi solare/fantomele ei atârnă prin meri la colţuri de străzi/prin arcuri cioplite deasupra geamurilor” (Dragostea mea faţă de oameni”).
Tânărul poet moldovean pare a avea o filosofie aparte, şi nu cred că e vorba de acel ”me against the world” specific unei anumite vârste, ci mai degrabă ”Vreau să vă arăt viziunea mea, chiar dacă acest lucru mă doare şi v-ar putea răni un pic şi pe dumneavoastră”.
Şi, într-adevăr, poemele sale dor pe alocuri, dar nu te lasă indiferent.
Uneori spiritul său ludic dă imagini inedite, precum schimbatul ritmului într-o melodie: ”Trenul are draperii proaspăt albite/Cu un mic tricolor cusut în colţ/Şi noi albatroşi grăsuţi deasupra mării uscate/Tristeţea la drum face găuri în noapte” (”Trip spre nord”).
Poezia lui Dan Negară nu este una filosofică, ci în primul rând de redare, prin mijloacele specifice, a unor instantanee. Poate că este un hobby (autorul este absolvent de informatică aplicată), dar un hobby pe care nu mulţi îl au în ziua de azi.
Este un poet sincer, care se destăinuie hârtiei fără menajamente.
Acel ”eu împotriva lumii” despre care spuneam că nu-i e neapărat specific răzbate, totuşi, cred, în ”Stau la geamul viermănos”, un poem rebel, un strigăt lansat în eter.
Şi, de asemenea, cititorul va găsi o viziune foarte interesantă în ”Făcuţi, nu născuţi” (un poem profund).
Putem întrezări, între preferinţele sale, posibil literatura de anticipaţie şi cu certitudine muzica rock, ceea ce îmi aminteşte de perioada anilor ’90, când România descoperea rock-ul la scară naţională, şi nu doar în grupuri restrânse, ca până atunci.
Un poem care mi s-a părut foarte reuşit este ”Armurariu blues”, incitant şi bine realizat stilistic. Poezie autentică.
Nu aceeaşi impresie mi-a lăsat-o ”Am ieşit la o plimbare prin Chişinău”, care cred că ar fi trebuit să rămână la stadiul de încercare, negăsindu-şi locul în volum.
Sensibil poemul ”Ljubav je tvoja suština”, cu un sfârşit de efect: ”Şi ne rotim în Underground-ul lui Kusturica/inima Balcanilor e şi inima noastră”.
Ajuns la final, îţi vei da seama că ai pătruns în universul intim al unui poet autentic, care şi-a aşternut pe hârtie acele impresii/imagini/trăiri aparte, pe care a dorit să le împărtăşească cu ceilalţi.
