Banca pentru decarbonizarea industrială are scopul de a sprijini tranziția industriilor cu cel mai mare consum energetic din Europa, însă impactul acesteia este deja amenințat de dinamica actuală a revizuirii sistemului ETS și de negocierile mai ample privind Cadrul financiar multianual al UE și politica industrială.
Energy Policy Group (EPG) a publicat un comentariu care abordează rolul extrem de important al Băncii pentru decarbonizare industrială (Industrial Decarbonisation Bank – IDB) în modul în care se desfășoară tranziția industrială în statele membre, precum și implicațiile acesteia pentru Europa Centrală și de Est (ECE).
Banca pentru decarbonizarea industrială a fost anunțată în februarie 2025 cu scopul de a finanța decarbonizarea sectoarelor cu cele mai mari emisii de carbon și de importanță strategică (oțel, ciment, produse chimice și rafinării), asigurând în același timp menținerea competitivității acestora. Propunerea vizează mobilizarea a până la 100 de miliarde de euro, provenind din următoarele surse: aproximativ 20% din Fondul pentru inovare, 25% din veniturile suplimentare obținute din licitațiile ETS, 25% din garanțiile InvestEU, iar statele membre vor cofinanța restul de 30%.
Această arhitectură leagă în mod direct finanțarea Băncii pentru decarbonizarea industrială de prețurile cotelor de emisii ale Uniunii Europene. Modificările aduse Directivei ETS ar putea pune în pericol finanțarea IDB, mai ales dacă prețurile cotelor de emisii ale UE scad semnificativ sub traiectoriile actuale. Alte priorități concurente ar putea eroda și mai mult capacitatea de investiții a Băncii pentru decarbonizarea industrială, întrucât aceasta se bazează pe aceeași sursă de finanțare din certificatele ETS ca și Fondul pentru modernizare, Fondul pentru inovare și Fondul social pentru climă. De asemenea, se preconizează că ETS va contribui cu venituri la Cadrul financiar multianual 2028–2034. Dacă nu sunt gestionate corespunzător, aceste dezbateri s-ar putea traduce printr-o reducere a finanțării acordate de Banca pentru decarbonizarea industrială, în special pentru statele membre cu venituri mai mici.
Comentariul susține că, pentru a maximiza impactul Băncii pentru decarbonizarea industrială, aceasta nu ar trebui privită ca o simplă subvenție pentru proiecte care s-ar realiza oricum, ci ca o intervenție structurată care îmbunătățește profilul risc-randament al investițiilor care sunt importante din punct de vedere strategic pentru competitivitatea Europei. Instrumente precum contractele pentru diferența de preț al carbonului (CCfD), garanțiile și finanțarea mixtă pot contribui la accelerarea investițiilor care, în caz contrar, ar fi amânate sau nu s-ar materializa.
Întrucât punerea în aplicare a contractelor CCfD ar necesita timp, Banca pentru decarbonizarea industrială ar putea fi lansată utilizând „ETS Investment Booster” ca instrument de tranziție, în timp ce se pregătește un cadru pentru contractele CCfD. Cu toate acestea, ambele instrumente vor trebui să asigure, de asemenea, un echilibru geografic între țările beneficiare. În cadrul licitațiilor Fondului pentru inovare IF25, prezentate ca un proiect-pilot pentru IDB, niciunul dintre cele 74 de proiecte selectate nu a provenit din România, doar câteva provenind din regiunea ECE (Cehia, Ungaria și Slovenia).
Trei caracteristici structurale conferă economiilor din Europa Centrală și de Est un profil de risc diferit:
- Companiile din ECE se confruntă cu rate ale împrumuturilor structural mai ridicate decât omoloagele lor din Europa de Vest, ceea ce reflectă riscul de țară, situația piețelor de capital interne și ratingurile de credit mai scăzute.
- Licitațiile competitive favorizează proiectele care sunt deja dezvoltate în mare măsură (având deja autorizațiile necesare, acordurile de racordare la rețea și studiile tehnice finalizate), ceea ce presupune o capacitate financiară și tehnică de care firmele industriale din Europa Centrală și de Est nu dispun în mare parte.
- Economiile din Europa de Vest pot mobiliza pachete de subvenții naționale semnificativ mai mari pentru cofinanțare decât majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est.
„Pentru a asigura un acces echitabil la Banca pentru decarbonizarea industrială, vor fi necesare dispoziții de solidaritate, pornind de la succesul Fondului pentru modernizare, care a rezervat un flux dedicat de sprijin pentru țările în care provocările tranziției sunt cele mai mari”, a declarat Luminița Horga, directoarea departamentului pentru Economie Curată din cadrul EPG. „Fondul ar trebui prelungit după 2030, iar domeniul său de aplicare extins pentru a sprijini mai clar transformarea industrială, inclusiv în ceea ce privește electrificarea directă și captarea și stocarea carbonului (CCS). Atât Banca pentru decarbonizarea industrială, cât și ETS Investment Booster necesită, de asemenea, o prevedere dedicată statelor membre cu venituri mai mici, cu criterii de alocare calibrate în funcție de PIB-ul pe cap de locuitor și de intensitatea carbonului din sectorul industrial, nu doar de competitivitatea costurilor proiectelor și de licitațiile pe principiul primul venit, primul servit.”
„Lunile următoare reprezintă o fereastră de oportunitate îngustă, dar decisivă pentru Banca pentru decarbonizarea industrială”, a adăugat Horga. „Pentru ca acesta să-și îndeplinească obiectivele, cele două tensiuni centrale – viteza și echitatea – trebuie abordate simultan, nu prin compromisuri. Instrumentul „ETS Investment Booster” ar trebui lansat cât mai devreme pentru a crea un impuls, în timp ce se elaborează cadrul mai complex al CCfD. Însă viteza urmărită printr-o singură curbă de cost la nivelul UE va consolida dezechilibrul geografic, canalizând fondurile limitate către regiunile care sunt deja cel mai bine poziționate să le absoarbă. Echitatea trebuie integrată în conceperea instrumentului încă de la început, prin accesul la infrastructura comună de licitații și, eventual, prin organizarea licitațiilor la nivel regional.”
