Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Bookfest a deschis toamna culturală la Chișinău
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

Bookfest a deschis toamna culturală la Chișinău

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 6 septembrie 2024
Distribuie
Foto: moldova1.md

Circa 25.000 de iubitori de lectură, între care și numeroase personalități din România și Republica Moldova au vizitat Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2024 în cele cinci zile și au participat la peste 70 de evenimente.


Cea de-a șaptea ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, desfășurat sub Înaltul Patronaj comun al Președinților Republicii Moldova și României, Excelențele lor Maia Sandu și Klaus Werner Iohannis, s-a încheiat duminică, cu un șir de evenimente dedicate iubitorilor de carte de toate vârstele. Timp de cinci zile, în perioada 28 august – 01 septembrie, peste 25.000 de vizitatori au trecut pe la standurile celor aproape 40 de edituri din Republica Moldova și România și au participat la diferite dezbateri, lansări de carte și întâlniri cu apreciate personalităţi culturale de pe ambele maluri ale Prutului. Printre acestea s-au numărat scriitori precum Ioana Pârvulescu, Cristian Tudor Popescu, Ionela Hadârcă, Ioan-Aurel Pop, Radu Paraschivescu, Radu Aldulescu, Mihaela Noroc, Dan Ungureanu, Liviu Stănescu, Cristian Preda, Bogdan Răileanu, Vitalie Ciobanu, Emil Hossu Longin, Emilian Galaicu-Păun, dar și editorii Lidia Bodea (Humanitas), Gheorghe Erizanu (Cartier), Iurie Bîrsa (ARC), Oleg Bujor (Epigraf), Gheorghe Prini (Știința), Valentin Ajder (Eikon), Dan Pleșa (Vellant), Hadrian Mateescu (Cuantic) sau Viorel Ilișoi (Editura GRI). Bookfest Chișinău 2024 a fost finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

În mesajul de pe pagina sa de Facebook, Președinta Republicii Moldova, ES Maia Sandu a scris: ”
La fiecare sfârșit de august, Chișinăul redevine o frumoasă capitală a cărții. M-am bucurat să văd azi atâția vizitatori, mari și mici, la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Zeci de mii de titluri ale editurilor din Republica Moldova și România, dintre care o treime sunt noutăți editoriale, zeci de lansări, discuții, întâlniri cu autori îndrăgiți de pe ambele maluri ale Prutului, sesiuni de autografe – cu fiecare ediție, Bookfest capătă, prin efortul organizatorilor, dar și al gazdelor, tot mai multă consistență și amploare. Îi dorim să se extindă, să crească, construind cele mai trainice poduri – Poduri de Carte!”

În salutul său, Președintele României, ES Klaus Werner Iohannis a arătat că ”
în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, recenta participare în calitate de ţară invitată la Bookfest Bucureşti, precum şi această ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest Chişinău, evidenţiază solidul fundament cultural al opţiunii pro-europene a majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova. Sprijinul României pentru acest viitor şi solidaritatea noastră au la bază valorile noastre democratice şi umaniste comune, hrănite din solul fertil al limbii, al culturii şi al experienţei istorice pe care le împărtăşim”.

Salonul de Carte a fost vizitat de înalți reprezentanți ai administrației de la București și Chișinău: președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, Consilierul Prezidențial Sergiu Nistor, prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, consilierul prezidențial al Republicii Moldova în domeniul culturii și al relațiilor interetnice, Angela Brașoveanu, ministrul Culturii al Republicii Moldova, Sergiu Prodan, președintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, secretara de stat din Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Adriana Cazacu, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu, reprezentanta Ambasadei Suediei în Republica Moldova, Karin Borovic,  și mulți alți oaspeți importanți.  

Ediția 2024 a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău s-a desfășurat în parteneriat cu Ministerul Culturii din România și Ministerul Culturii din Republica Moldova. Parteneri strategici au fost USAID, UKaid și Ambasada Suediei în Republica Moldova. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova și Asociația Editorilor din România.


Bookfest, cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a dobândit o dimensiune internațională marcantă, a ajuns anul acesta la ediția a XVII-a în București. Începând din 2012, Bookfest s-a extins și în alte orașe din România – Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș, Brașov – având și două ediții speciale de Crăciun la București. Anul acesta invitatul de onoare a fost chiar Republica Moldova. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel, Suedia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Japonia şi Italia.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior PeliPartners a acordat asistență în vânzarea celui mai mare terminal maritim de GPL din România
Articolul următor Primăria Dominic Fritz a semnat contractul cu Bozankaya pentru livrarea celor 33 de troleibuze noi
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Charles al III-lea îl numeşte premier pe Andy Burnham
Extern
DSA: Comisia Europeană acceptă măsurile asumate de platforma X pentru respectarea obligațiilor privind transparența publicității online și accesul cercetătorilor la date
Actualitate
Evoluția ROBOR este în linie cu politica monetară și inflația, fără indicii de evoluții atipice
Economie

RSS Știri Financiare

  • La 17 ani de prezență în România, Decathlon a ajuns la 32 de magazine și 1.600 de angajați
  • Un nou brand de restaurante se extinde la nivel național. Tyranozaur a deschis la Botoșani
  • Piața rezidențială din București a recuperat din scăderea puternică de la începutul anului
  • Dieselul pierde teren în ritm record pe piața mașinilor rulate. Prețuri mai mici, rulaj mai mare
Cultură și Educație

Lansare de carte: „Trianon, Trianon!”

3 minute
Cultură și Educație

Calea spre cultura autentică – Lansare de carte sub egida Uniunii Scriitorilor Români, Filiala Iași

8 minute
Cultură și Educație

Nedefinirea poeziei

13 minute
Cultură și Educație

Începe festivalul Curtea Artiștilor, unul dintre cele mai mari festivaluri culturale din Transilvania

4 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?