Vineri seară, Regatul Unit a ieșit oficial din Uniunea Europeană. Un epilog al divorțului dureros – după 47 de ani de viață în comun – dar și începutul unei perioade complicate, de mare incertitudine în plan geostrategic.
În opinia multora, Brexitul reprezintă o victorie personală a premierului Boris Johnson care, după ce a derulat o extrem de activă campanie în favoarea plecării din UE, a reușit să renegocieze acordul semnat cu Bruxellesul și să-l facă aprobat în Parlamentul European.
Pentru unii, transmit din Londra corespondenții ziarului „Les Echos”, 31 ianuarie este o zi „de doliu”. Pentru alții, „de sărbătoare”. Dar, pentru toți, este o zi istorică. La trei ani, șapte luni și opt zile de la referendumul care cu doar o foarte mică majoritate a poporului britanic decidea plecarea din Uniunea Europeană, Brexitul a devenit realitate în noaptea de 31 ianuarie. A început, astfel, o perioadă de tranziție în care sunt menținute în continuare vechile relații între Regatul Unit și UE. Cu o condiție: tranziția ia sfârșit la finele anului 2020, înaintea unui salt în necunoscut.
Efecte deloc neglijabile pentru UE
Începând de sâmbăta trecută, de pe clădirile europene au fost coborâte drapelele europene. „Cei 28” au devenit „cei 27”. De pe drapelul european a fost eliminată, de asemenea, o steluţă. Pentru prima oară în 63 de ani de istorie, Europa pierde un membru, și nu oricare. Fără Regatul Unit, membru al Uniunii din 1973, Uniunea Europeană pierde 13% din populația sa, 5% din suprafață, un sfert din apele sale teritoriale, 15% din PIB-ul său, obiective industriale de mare reputație precum Rolls Royce sau Vodafone, unul din cei mai importanți contributori la bugetul european (peste 10 miliarde euro anual), o putere militară și nucleară, cea mai mare piață financiară a sa și cele mai bune universități britanice. UE pierde de asemenea o țară care, prin vocea sa adeseori distonantă, a jucat un rol de „ghimpe”, dar stimulent în cadrul ei.
Brexit poate fi și un stimulent pentru UE
Jocul „perdant-perdant” cum l-a denumit Michel Barnier, negociatorul șef al Brexit din partea Bruxellesului, soldat în cele din urmă cu plecarea Regatului Unit din comunitatea europeană, ar putea, însă, să confere Uniunii șansa unui nou avânt. „Prin reflexul către unitate pe care l-a stimulat procesul Brexit, prin sentimentul urgenţei creat demonstrându-se unde poate duce divizarea între popoare față de Uniunea Europeană, subliniază corespondenții „Les Echos”, Brexitul a devenit de asemenea o oportunitate pentru blocarea oricărei crize… Importantele orientări geostrategice pe care noua președintă a Comisiei Europene Ursula von der Leyen încearcă să le impulsioneze, mobilizarea masivă la alegerile europene din luna mai și noul activism în plan ecologic al UE demonstrează posibilitatea unui nou salt”.
Ce fel de relaţii are în vedere Londra cu Uniunea Europeană?
Și pentru Regatul Unit, Brexit reprezintă un „salt în necunoscut”. Britanicii spun că și-au regăsit libertatea, dar în ce scop?, se întreabă mulți comentatori politici inclusiv britanici. Primul reflex al multor susținători ai Brexit este acum bizuirea pe istorica relație specială cu Statele Unite, pe posibilitatea semnării rapide a unui acord de liber schimb, chiar dacă schimburile transatlantice sunt departe de a le egala pe cele cu UE. Deciziile recente ale guvernului Johnson arată, totuși, că o astfel de soluție este departe de a fi posibilă. De ce? Analiști cunoscători ai anvergurii relațiilor Regatului Unit cu UE spun că Londra, deși a tot repetat că dorește să scape de regulile europene, ar putea fi nevoită ca în multe dintre dosare, prioritar economice, să păstreze o viziune apropiată de concepțiile europene. Exemple: În privința Iranului, Regatul Unit se menține pe linia Parisului și a Berlinului (nicidecum a Washingtonului). În ceea ce privește taxarea giganților netului, Reagatul Unit pregătește o taxă comparabilă cu cea avută în vedere de Bruxelles. În ceea ce privește acordurile comerciale, ministrul britanic de Finanțe, Sajid Javid, a anunțat deja că dorește să se concentreze cu prioritate asupra discuțiilor cu Bruxellesul.
Dar, pentru moment, nimeni la Londra nu știe ce model de relații vor exista cu Uniunea Europeană. Mulți speră că va fi ales modelul „à la norvegiènne”. Alții gândesc – îngrijorați – la riscul unui „Singapore pe Tamisa”(ce presupune renunțarea totală la reglementările de până acum). Există însă posibilitatea ca Londra să ia câte ceva din ambele modele, dar să rămână legată la reguli europene în cazuri în care sunt în joc interese proprii.
Este cazul sectorului auto sau cel financiar. Nu este de concept, subliniază analiști economici europeni citați de „Les Echos”, că Europa s-ar putea lăsa trasă pe sfoară de cei care până mai ieri au blamat regulile stricte ale Bruxellesului.
