Bulgaria rămâne pe lista verde. Ce se întâmplă dacă intră pe lista galbenă

► Bulgaria reconfirmă eliminarea oricăror restricții pentru turiștii români

► Pentru finalul lunii august și septembrie mai sunt așteptați circa 250.000 de români în Bulgaria

► Cu un indice epidemiologic de 1,2%, este posibil ca Bulgaria să intre pe lista galbenă în următoarele săptămâni

► Unii hotelieri sunt pregătiți să preia costul testelor PCR sau să ofere reduceri considerabile

În continuare, turiștilor români care merg în Bulgaria li se va solicita doar actul de identitate sau pașaportul până la finalul sezonului, indiferent de situația epidemiologică. Conform Ordinului emis de Guvernul Bulgariei pe 13 august, ”Țări cu care Republica Bulgaria a ajuns la un acord reciproc pentru libera circulație a cetățenilor și a persoanelor cu statut de reședință permanentă, pe termen lung, și a membrilor familiilor lor, la sosirea din cealaltă țară: România”. După cum subliniază textul de lege, România este unica țară pentru care se face o excepție, iar statul bulgar se ține de cuvânt și menține excepția, așa cum a anunțat și pe 16 iulie.

Consultanții Travel Planner precizează că, deși reciprocitatea circulației fără restricții nu este clară din partea României, faptul că Bulgaria continuă să se afle pe lista verde pentru România elimină orice problemă pentru turiști, care nici la revenirea în țară nu trebuie să prezinte altceva în afara actului de identitate.

Probabil că în urma neclarităților în rândul turiștilor români și a unor interpretări greșite, Guvernul Bulgariei a subliniat din nou că până la sfârșitul sezonului nu va impune nicio restricție turiștilor români. Pentru că în următoarele săptămâni este posibil ca Bulgaria să intre pe lista galbenă, noi am decis să informăm turiștii cu privire la condițiile și măsurile care s-ar impune. Circa 95% dintre turiști răspund pozitiv, doresc să păstreze rezervările și nu consideră acest fapt un impediment. Dacă ar intra pe lista galbenă ar însemna că turiștii nevaccinați ar trebui să prezinte teste PCR doar la revenirea în țară pentru evitarea carantinei. Testele se pot efectua în stațiunea în care se află turiștii sau în multe cazuri chiar la hotel. Un test costă în medie circa 35 de euro de persoană (adult sau copii peste 6 ani împliniți). În momentul de față știm că pentru copiii sub 6 ani nu sunt necesare test sau vaccinarea la întoarcere. Cu toate acestea, având în vedere că alte destinații populare se află pe lista roșie iar litoralul românesc este suprasolicitat și cu tarife mai mari decât în Bulgaria, ne așteptăm cel puțin la menținerea interesului ridicat pentru această destinație”, declară Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner. 

Multe hoteluri sunt pregătite să ofere deja testele pe loc, la hotel. Există lanțuri hoteliere precum HVD sau DIT care deja s-au mobilizat și s-au hotărât să preia o parte din costurile testelor PCR, ajungând și la 15 euro / pers. Ne așteptăm ca și alții să le urmeze exemplul sau chiar să preia costul integral.

Conform Hotărârii nr. 51 / 26.07.2021, persoanele nevaccinate care revin din țările aflate pe lista galbenă trebuie să prezinte un test PCR, cu excepția copiilor sub 6 ani și persoanelor care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterior intrării în țară, pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară.

Potrivit Travel Planner, pentru finalul lunii august și septembrie mai sunt așteptați circa 250.000 de români în Bulgaria. Potrivit Institutului bulgar de statistică, țara vecină a primit doar în luna iunie 170.899 de români. Românii au reprezentat circa 40% dintre turiștii sosiți din UE pe litoral. O dată cu operarea charterelor, mai ales din Germania și Polonia, procentul a scăzut, dar românii rămân în continuare pe primul loc ca și țară emițătoare de turiști.

Prognoza meteo pentru luna septembrie este, de asemenea, foarte bună, cu temperaturi peste medie. Prețurile sunt mult mai mici, însoțite de oferte speciale iar atmosfera va fi mai relaxată, pentru că oricum, vor fi mai puțini turiști decât în vârful de sezon. Sunny Beach rămâne una dintre cele mai căutate stațiuni, iar în ultima perioadă se remarcă un interes mai ridicat pentru Albena, ca destinație de weekend prelungit, datorită proximității față de România. Există în continuare tendința turiștilor de a căuta hoteluri în stațiuni mai aerisite, precum Obzor, sau resorturi mai apropiate de granița cu România. Hotelurile care oferă servicii recomandabile au reduceri de până la 25% – 30% în septembrie.

- PUBLICITATE -

1 COMENTARIU

  1. Cum va explicati ca tarile cele mai vaccinate experimental anti-covid 19, Israel si Marea Britanie, in proportie de 65 la suta din populatie, sunt pe lista rosie de infectari cu aceasta boala, iar tarile cel mai putin vaccinate ca Bulgaria, Serbia, Belarus etc sunt pe lista verde, tovarasi doctori ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW