0.9 C
București
sâmbătă, 6 martie

Caleașca merge mai departe

Au trecut doar 30 de ani de când Curierul Național vedea lumina tiparului. Am spus „doar”, deoarece mai avem multe de făcut împreună, indiferent de vremurile pe care le traversăm. Ne-am născut în iarnă și suntem căliți.

Ce pot să spun despre cei treizeci de ani în care zilnic am intrat în casele dumneavoastră, ale dragilor noștri cititori, singurii în măsură să ne analizeze și, de ce nu, să ne critice atunci când, inevitabil, am mai și greșit?

Am înțeles și am respectat misiunea care ne-a fost încredinţată de regretatul și inegalabilul Valentin Păunescu, directorul general al Curierului Național. Omul care a plămădit cu grijă acest ziar și care, mult mai important, a lansat în lumea presei de top generații după generații valoroase de jurnaliști. De la Domnia sa am înțeles că într-o lume aflată în schimbări profunde, cotidianul nostru trebuie să fie atent la toate elementele relevante din România și din lume și să le aducă la cunoștință cititorilor pentru a fi înțelese și folosite în deciziile de business și nu numai.

Cu prețiosul sprijin constant al domnului George Constantin Păunescu, președintele Uniunii Generale a Industriașilor din România și al Alianței Confederațiilor Patronale din România (ACPR) ne-am canalizat eforturile pentru a fi constant alături de întreprinzătorii români din toate domeniile de activitate și din toată țara. Așa am devenit partener oficial al Alianței Confederațiilor Patronale din România, precum și membru fondator al “Belt and Road Economic Information Partnership”( 27 iunie 2019 – Beijing). Acest angajament ne obligă în continuare deoarece într-un climat în care cuvântul ”criză” este la ordinea zilei, întreprinzătorii au nevoie de informații rapide, coerente și complete pentru a înțelege ce se întâmplă în economie și cum să reacţioneze cu efect direct asupra consolidării realului dialog social din România care trebuie să se desfăşoare la adevărata lui valoare și dimensiune.

După 29 de ani și 7 luni petrecuți la Curierul Național mă întreb dacă am reușit. Prefer să spun că, încă, suntem la început de drum alături de prețioșii noștri cititori. Treizeci de ani reprezintă doar o bornă. Ne așteaptă un drum și mai lung. Așa că ne revedem mâine. Sincere mulțumiri colegilor pe care i-am avut și pe care îi am și de la care am învățat mult.

- PUBLICITATE -

2 COMENTARII

  1. Vazand in CURIERUL NATIONAL / 5.dec.1990 , de la : parlament/presedintie/guvern/sindicate/ politie , observ ca lipseste justitie . Cum/necum, nicio entitate din cele enumerate nu a saltat de nota 5 – nota cainelui … pe timpul celor 30 de ani / degeaba .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Articolul precedentLa aniversări se fac urări…
Articolul următorASF: Verde crud pe burse

WWW