Analiză Euler Hermes
În 2020, Covid-19 a redus decalajul de prosperitate dintre țările bogate și cele emergente, în contextul în care țările cu o economie puternică au fost afectate la începutul pandemiei. Cu toate acestea, pe termen mediu și lung, consecințele ei ar putea afecta într-o mai mare măsură piețele emergente.
Pandemia a generat o creștere a inegalității veniturilor între țările bogate și cele sărace deoarece acestea din urmă au mai puține politici de atenuare a impactului crizei și, totodată, un acces limitat la vaccinuri. În plus, pandemia a accelerat tendințele structurale pe termen lung care nu vor fi favorabile multor economii emergente. În lumea post-Covid-19, avantajele comparative ale forței de muncă relativ ieftine – pe care s-a bazat în primul rând creșterea piețelor emergente și a celor globale – ar conta mai puțin. În acest context, calea către statutul de țară cu venit ridicat ar putea deveni mai lungă și mai dificilă pentru aceste țări.
Pentru a analiza potențialele efecte pe termen lung asupra venitului pe cap de locuitor, analiștii Euler Hermes au acordat atenție sporită riscului unei „capcane cu venituri medii”. Pe baza previziunilor de creștere economică pe termen lung pre-criză și post-criză, analiștii prognozează că până în 2029, Ungaria, România și Letonia vor avea o tranziție întârziată de câțiva ani, deși prezența lor în UE va preveni intrarea în capcana veniturilor medii. Într-adevăr, România a înregistrat o creștere constantă a venitului pe cap de locuitor până în 2019. Inițial, se prognoza că România va face tranziția către grupul țărilor cu venituri medii mari cel târziu în 2026, dar criza provocată de Covid-19 întârzie în acest moment prognoza cu încă un an.
Economii a căror trecere la nivelul de “venituri mari” a fost întârziată sau oprită de criza COVID-19
| Ţara | Anul prognozat pentru trecerea la o economie cu venituri mari… | ||
| pre-COVID 19 | post-COVID19 | ||
| Letonia | 2022 | 2025 | |
| Ungaria | 2025 | 2027 | |
| Romania | 2026 | 2027 | |
| Panama | 2021 | termen prelungit dincolo de 2029 | |
| Seychelles | 2027 | termen prelungit dincolo de 2029 | |
| Kazakhstan | 2029 | termen prelungit dincolo de 2029 |
Sursa: Penn World Table version 10.0, Euler Hermes, Allianz Research
Kazahstanul, Panama și Seychelles nu vor avea statutul de țări cu venituri mari, dar, în mod oarecum surprinzător, Turcia și Rusia ar putea atinge acest statut mai devreme decât previziunile anterioare, datorită stimulentelor fiscale. Kazahstanul ar putea avea o tranziție întârziată deoarece previziunile de dinainte de criză sugerau că va atinge statutul de țară cu venituri mari în 2029. În ceea ce privește Seychelles și Panama, dezvoltarea lor pe termen lung poate fi împiedicată de impactul Covid-19 asupra turismului și de acordul istoric privind o rată minimă a impozitului pe profit. Aceste trei țări sunt astfel cel mai expuse riscului de a fi împinse în capcana veniturilor medii de criza Covid-19.
Analiza tendințelor de recuperare pe termen lung realizată de Euler Hermes a identificat 10 țări (Argentina, Bulgaria, Columbia, Croația, Grecia, Laos, Nigeria, Slovacia, Trinidad și Tobago, Uruguay) care se află sau care vor fi prinse în capcana veniturilor medii. Multe dintre acestea au fost, sunt și vor fi incluse în grupul țărilor cu venituri medii în perioada 1950-2029. Grecia, Trinidad și Tobago au fost printre economiile care au trecut de la grupul cu venituri mari la cel cu venituri medii înainte de criza Covid-19. Motivele pentru care unele țări rămân blocate în această capcană sunt multe, dar rolul piețelor de asigurări este esențial. Cele două țări sud-americane, Argentina și Columbia, de exemplu, au o penetrare semnificativ mai mică în asigurări decât cea mai bogată țară din regiune, Chile. În medie, în ultimii 25 de ani, diferența a fost între 1,3 pp (Argentina) și 1,7 pp (Colombia). Situația este similară în cele trei țări est-europene Bulgaria, Croația și Slovacia. Comparativ cu Cehia și Polonia (media neponderată), penetrarea asigurărilor a fost cu aproximativ jumătate de punct procentual mai mică în trecut.
În acest context, piața asigurărilor are un rol esențial. Asigurările ajută țările să depășească capcana veniturilor medii. Multe dintre acestea, care au trecut cu succes la statutul de țări cu venituri mari au piețe de asigurări puternice, iar acest lucru nu este o coincidență: piețele de asigurări contribuie în mod semnificativ la reziliență, la capacitatea crucială de a face față crizelor, facilitând astfel țărilor mai sărace posibilitatea de a scăpa de capcana veniturilor medii. În acest context, industria asigurărilor trebuie să contribuie la eliminarea decalajelor concentrându-se pe produse mai simple, pe prevenirea riscurilor și construirea de parteneriate între sectorul public și cel privat, fie că este vorba de protecția riscurilor sau de investiții în infrastructură. Mai multe studii au demonstrat că o penetrare mai mare a asigurărilor este asociată cu o recuperare semnificativ mai rapidă și cu consecințe mai mici pe termen lung. Totodată, asigurările facilitează semnificativ accesul la credit. Furnizorii de asigurări de viață sunt intermediari financiari importanți și, prin urmare devin și o sursă importantă de capital pe termen lung care permite investiții atât la nivel macro, cât și la nivel micro.
În ciuda progreselor înregistrate în ultimii ani, rămân lacune semnificative în ceea ce privește acoperirea asigurărilor. Covid-19 și creșterea asociată a conștientizării riscurilor, precum și orientarea către investiții durabile oferă o oportunitate unică de a reduce o parte dintre aceste lacune. Pentru industria asigurărilor acest lucru generează patru recomandări strategice.
În primul rând, produsele trebuie să devină mai simple și mai facile, iar procesul de digitalizare stă la baza accesibilității acestora. De exemplu, în domeniul sănătății: modelul „phygital” este în plină ascensiune și oferă posibilitatea, în special țărilor mai puțin dezvoltate, să faciliteze accesul mai multor personae la serviciile de sănătate. Cu ajutorul Big Data și a noilor tehnologii, riscurile pot fi prezise mult mai ușor și pot fi dezvoltate modele de afaceri independente de prevenire a acestora. Covid-19 a arătat că trăim într-o lume în care riscurile cresc constant. Acest lucru face ca parteneriatele între sectorul public și cel privat să fie necesare în multe domenii pentru a construi scheme adecvate de protecție a riscurilor. În ultimul rând, pivotul către sustenabilitate oferă noi oportunități de investiții cu randamente mai stabile.
Bahrain, Cehia, Estonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Arabia Saudită, Slovenia și Coreea de Sud sunt țări care au trecut cu succes de la venituri medii la venituri mari în perioada 1995-2019. Arabia Saudită și Bahrain au urcat pe scara veniturilor mari la începutul anilor 2000, pe măsură ce prețurile petrolului de atunci au sporit veniturile fiscale și au susținut creșterea economică rapidă. Între timp, Coreea de Sud, împreună cu ceilalți tigri asiatici, este unul dintre puținele exemple de industrializare de succes care duce la bogăție. Dar cele mai multe dintre tranzițiile reușite la nivelul veniturilor mari din 1995 se regăsesc în statele membre ale UE, inclusiv Malta, Portugalia și cinci țări din centrul și estul Europei.
Pentru a scăpa de capcana veniturilor medii, reziliența devine o caracteristică din ce în ce mai importantă. Analiștii previzionează că populațiile din țările mai bogate vor fi în mare măsură imune în 2022 și se așteptă ca interacțiunea socială să revină la normal, la începutul anului viitor. Pentru țările emergente, această etapă este încă departe, Covid-19 continuând să împiedice dezvoltarea economică în următorii doi ani. La acestea se adaugă creșterea rapidă a datoriei publice, care limitează sfera de acțiune, mai ales dacă ratele dobânzilor încep să crească în următorii ani. Acest lucru ar reprezenta, de asemenea, o povară disproporționată pentru țările mai sărace. În plus, este posibil ca pandemia să fi accelerat tendințele structurale pe termen lung, care nu vor fi favorabile multor economii emergente.
Chiar și înainte de Covid-19, disputele comerciale tot mai mari și protecționismul sporit au cauzat o încetinire a comerțului internațional. După Covid-19, comerțul ar putea fi afectat de trecerea către sustenabilitate, iar capacitatea logistică a lanțurilor de aprovizionare interconectate la nivel global este din ce în ce mai mult pusă sub semnul întrebării. În același timp, Covid-19 a accelerat procesul de digitalizare. Big Data, inteligența artificială și automatizarea conectată vor schimba permanent modul de lucru. Avantajele comparative ale forței de muncă relativ ieftine – pe care s-a bazat în primul rând ascensiunea piețelor emergente și a clasei de mijloc globale în ultimele decenii – ar conta mai puțin în această lume nouă. O ultimă tendință pe termen lung care merită menționată este tranziția către o economie verde, sustenabilă. Decarbonizarea economiei globale va duce la un boom investițional – mai ales în țările mai bogate. În același timp, cererea consumatorilor din aceste țări va suferi o transformare structurală. Aceștia se vor orienta către produse sustenabile, către producătorii locali, economia circulară și economia partajată, generând un impact asupra modelelor economice ale multor piețe emergente, fie că sunt furnizori de materii prime sau producători de mărfuri.
Angajament extern și regionalism
Succesul noilor state membre UE în ascensiunea pe scara veniturilor sugerează că angajamentele externe pentru reforme structurale și instituționale profunde și ample reprezintă o soluție eficientă pentru țările cu venituri medii. Procesul de aderare la UE îi obligă pe candidați să se ocupe sistematic de îmbunătățirea mediului politic, de afaceri și investițional. În timpul acestui proces și după aderarea la UE, o nouă țară membră beneficiază apoi de integrarea puternică în comerțul regional, de transferul de tehnologie, de inovare și de riscuri de finanțare reduse.
Povestea de succes a țărilor membre UE ar putea fi un model pentru țările cu venituri medii din alte regiuni?
În teorie, aceasta ar fi o recomandare bună pentru factorii de decizie politică de pe piețele emergente din alte părți. De fapt, fondatorii unor instituții regionale precum ASEAN și APEC din Asia și Mercosur din America Latină au intenționat să creeze zone economice comune după modelul UE. În practică, totuși, pare să existe puține posibilități de realizare în lumea actuală. APEC și ASEAN oferă o anumită ancorare pentru piețele emergente din Asia, dar în principal în ceea ce privește aprofundarea comerțului între economiile membre respective. Dar, dincolo de comerț, valorile politice și normele instituționale semnificativ diferite, precum și conflictele transnaționale din regiune vor împiedica integrarea mai profundă și acordurile puternice care ar accelera reformele.
