Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media în Județul Hunedoara
În perioada 7-11 noiembrie 2022, Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI) al Guvernului României a organizat o vizită de documentare în Județul Hunedoara în cadrul Programului anual „Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media. Schimb de experiență și bune practici cu parteneri de proiecte din regiunea Dunării. Turismul cultural – o șansă pentru dezvoltare locală”.
Castelul Corvinilor de la Hunedoara
Castelul Corvinilor sau al Huniazilor este Cetatea medievală a Hunedoarei, despre care ghidul nostru voluntar, Kofity Magda, profesoară de fizică și pasionată a istoriei locului, ne-a spus că e considerat “Regele Castelelor”.
Cetatea a fost primită de gentilomul român Voicu Corvin, tatăl lui Iancu de Hunedoara, de la Regele Sigismund de Luxemburg în 1409, drept răsplată pentru faptele sale de arme în luptele cu turcii. Totodată, Corvin a fost înzestrat și cu domeniul Hunedoarei, inclusiv cu sate și cu minele de fier și de sare. După obiceiul epocii, Voicu Corvin a luat numele Hunyadi (de Hunedoara).
Fiul său, marele principe Iancu de Hunedoara, a devenit cel mai bogat nobil al vremii sale, el a mai avut cetăţi și palate și în vestul Ungariei.
Clădirea iniţială a fost construită în stil gotic. Pentru a ajunge în forma pe care o vedem astăzi, Iancu de Hunedoara a început lucrări de consolidare și extindere în secolul al XV-lea. Între 1441-1446 s-au construit un zid protector, în plus faţă de zidul existent, și șapte turnuri, unele de forma pătrată, altele rotunde, printre care Turnul Buzdugan, Bastionul Schingiuirii, Bastionul Alb, Turnul Capistrano, Turnul “Ne boisa” și turnul nou de poartă. În vremea lui Iancu de Hunedoara, intrarea în cetate se făcea pe partea opusă intrării de astăzi, pe un pod suspendat. Turnul “Ne boisa” (tradus din limba sârbă “nu te teme”) poartă acest nume deoarece, pe vremea lui Matei Corvin, apărarea castelului era asigurată de trupe sârbești. Turnul era legat de castel printr-un coridor lung și o punte rabatabilă și aici s-au găsit lănci și vârfuri de săgeţi de pe vremea lui Iancu de Hunedoara. De aceea se presupune că această parte era ultimul refugiu în cazul în care castelul era atacat. La Hunedoara, însă, niciodată nu s-au dat bătălii. Castelul a ars de patru ori, de trei ori din cauza fulgerelor și o dată din neglijenţă.
Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara, devine Regele Ungariei în 1458 și guvernează de la Buda (Pesta va apărea ulterior), apoi de la Viena. Dar mama sa, Elisabeta Silaghi, se ocupă de extinderea castelului, edificând o nouă aripă – “Matia” sau “Casa de aur”, în stil renascentist. Tot ea cheamă pictori italieni și împodobește loggia cu o frescă ilustrând o legendă de familie, conform căreia Iancu de Hunedoara nu ar fi fost fiul lui Voicu Corvin, asa cum atestă istoria, ci ar fi fost fiul natural al Regelui Sigismund de Luxemburg, oferindu-i astfel fiului său Matei Corvin o ascendenţă regală.
În continuare, nici principele Transilvaniei Gabriel Bethlen nu a guvernat dintr-o anumită capitală, ci a urmat linia Sfântului Ştefan (întemeietorul și creștinătorul Ungariei), care guverna câte 2-3 ani dintr-o localitate, apoi se muta în altă parte.
În secolul al XVI-lea, când a ajuns la Hunedoara cu toată curtea sa, Bethlen a avut nevoie de foarte mult spaţiu. De exemplu Sala Dietei – foarte spaţioasă – a fost împărţită și pe orizontală și pe verticală, pentru a se amenaja dormitoare pentru familia princiară.
Ultimele construcţii care se vad în curtea interioară datează din secolul al XIX-lea. Era o perioadă în care rolul castelelor deja apusese, așa încât clădirea a fost folosită ca depozit de grâne și materiale.
Castelul Huniazilor a avut 22 de stăpâni. În 1725 intră în posesia statului și din 1974 funcţionează ca muzeu.
Castelul Hunedoarei este cel mai bine conservat monument medival din sud-estul Europei și unul dintre cele mai frumoase castele din lume, situat în „top 10 destinații de basm”.
De ce bat clopotele
Cea mai mare victorie obţinută de Iancu de Hunedoara pe câmpul de luptă a fost în 1456, în bătălia de la Belgrad împotriva oștirii otomane a sultanului Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Începând de atunci, din iulie 1456, clopotele bisericilor bat zilnic la ora 12.00. Clopotele însă nu bat ca să comemoreze victoria, ci cauzalitatea este inversă – se crede că victoria s-a obţinut datorită rugăciunilor bisericii.
Strateg minunat, Iancu de Hunedoara a avut totuși o oaste relativ mică. El a cerut sprijin de la Papalitate, pentru sporirea trupelor sale. I s-a răspuns ca nu prea sunt nici bani nici ostași, dar că fiecare biserică se va ruga pentru victoria sa în bătălie. Așa încaât în conștiinţa oamenilor a rămas această legătură. Și până astăzi, în toate bisericile din Europa Centrală, clopotele bat la ora 12.00 în memoria acestui eveniment.
Pentru marea sa victorie, Papa l-a numit pe Iancu de Hunedoara: „atletul cel mai puternic, unic al lui Cristos”. Victoria în bătălia de la Belgrad a stopat pentru 150 de ani înaintarea turcilor în Europa.
Bastionul Roșu
Bastionul Roșu făcea parte din vechea Cetate a Iliei, menţionată în documente la jumătatea secolului al XV-lea. În această clădire a locuit familia principelui Gabriel Bethlen (Bethlen Gabor, cca 1580-1629), fiind considerată casa lui natală.
Dupa bătălia de la Mohacs din 1526, turcii ocupă o mare parte din Ungaria și din Transilvania.
Pentru a se apăra de pericolul otoman și pentru a stabili o graniţă dintre Transilvania și Imperiul Otoman, dietele Transilvaniei au hotărât ca în jurul cetaţii Ilia să fie construită o fortificaţie bastionară, cu turnuri de observaţie şi creneluri întărite. Zidul de piatră al cetăţii urma să închidă ca o barieră drumurile și văile, blocând accesul dușmanilor.
Principele Stefan Báthory începe construcţia în 1560, apoi donează moșia lui Farkas Bethlen, om de încredere, experimentat în luptele antiotomane, tatăl viitorului principe Gabriel Bethlen. Francisc Bethlen va continua lucrările, ridicând și bastionul din cetate. Lucrările se termină în 1582 și, pe această perioadă, familia Bethlen va locui în clădire.
Edificiul s-a numit “Bastionul Roșu” pentru că a fost pictat chiar de catre Farkas Bethlen – la exterior și interior – cu fresce renascentiste. Din păcate acestea au disparut în timp, și astăzi nu au mai rămas decât unele rămășite.
Zidul și bastioanele de piatră ale cetaţii Ilia au fost demolate în 1670, când turcii au invadat Transilvania, pentru ca cetatea să nu mai poată fi folosită ca bază de operaţiuni.
La începutul anilor 1700, moșia Ilia a fost cumpărată de Familia Baronilor Bornemissza și din resturile zidului de apărare s-a construit conacul Bornemissza, în stil neoclasic, care și astăzi se poate vedea în curtea Bastionului. De la sfârșitul anilor 1800, conacul va aparţine unei familii din Deva, ai carei descendenţi vor fi proprietari până în timpul celui de-al II-lea Război Mondial. Regimul comunist preia ambele clădiri și le folosește în scop comunitar. Conacul devine spital regional până în 2006 cand este retrocedat și redevine proprietate privată, ca și Bastionul Roșu.
Ghidul nostru, Varga Csaba, ne-a explicat că locul este foarte important pentru istorie. Gabriel Bethlen a fost principe al Transilvaniei între 1613-1629 și perioada sa de domnie a fost numită “perioada de aur”, deoarece el a reclădit toată Transilvania.
În prezent, “Bastionul Roșu” este “Casa memorială Gabriel Bethlen”, administrată de Fundaţia “Sfantul Francisc” de la Deva, o casă-muzeu deschisă acum 15 ani.
