12.3 C
București
vineri, 16 aprilie

Cât de des e recomandat să schimbi salteaua

Știi deja că de calitatea saltelei pe care dormi depinde în mod decisiv și calitatea somnului tău. Dacă ai deja o saltea foarte bună, anatomică și ortopedică, ai remarcat că ea îți asigură un somn odihnitor datorită faptului că se adaptează perfect formei și greutății corpului, și amortizează mișcările în timpul somnului.

Cu toate acestea, și indiferent de calitate, o saltea nu este o investiție pe viață, ci trebuie schimbată după un anumit timp. Este adevărat că perioada în care își amortizează investiția este cu atât mai lungă cu cât calitatea ei este mai bună, dar, cu toate acestea, o saltea de pat are o durată de viață limitată. Aceasta depinde de materialele din care este confecționată și, mai ales, de tehnologia utilizată pentru realizarea ei. În plus, inovațiile din tehnologie își spun cuvântul chiar și în acest domeniu, iar dacă dorești să ții pasul cu noutățile apărute e important să faci achiziții noi chiar și în acest sens.  

Tipuri de saltele

Alegerea saltelei preferate depinde de criteriile pe care le dorești pentru tine: să amortizeze bine mișcările în timpul somnului, să asigure o poziție corectă a corpului, să nu se supraîncălzească, să fie antialergică. Pentru o alegere corectă, ține cont de caracteristicile saltelei sau de problemele de sănătate pe care dorești să le corectezi în timp ce dormi. 

Iată câteva tipuri de saltele, în funcție de modul și materialele din care sunt alcătuite:

-Saltele cu arcuri

Folosite frecvent pentru că au un raport bun calitate-preț și un preț redus, comparativ cu alte modele. Arcurile pot fi individuale sau încastrate în buzunare și au avantajul că nu transferă mișcarea către partener în timpul somnului. Aceste tipuri de saltele sunt foarte durabile și asigură o bună circulație a aerului. 

-Saltelele cu spumă

Sunt mai costisitoare, însă, din ce în ce mai populare. Sunt realizate din diverse tipuri de materiale, ceea ce e un avantaj, fiindcă pot exista permanent inovații tehnologice.

> Cele cu spumă poliuretanică oferă susținere uniformă pe durata somnului și se adaptează formei corpului, fiind o alegere potrivită pe termen lung. 

> Cele cu spumă gel sunt alegerea ideală pentru cei care doresc un efect de răcorire indiferent de anotimpul de afară sau de temperatura din cameră. 

> Saltelele din spumă cu memorie sunt confecționate dintr-un tip de material vâsco-elastic, extrem de confortabile, fiind, din acest motiv, o alegere perfectă pentru oricine prin faptul că materialul se adaptează formei corpului indiferent de poziția din timpul somnului și ajută la reducerea punctelor de presiune din umeri sau coate.

-Saltelele hibride

Sunt o combinație între saltele de tip spumă și cele cu arcuri. Pentru cei mici există saltele pentru copii ce combină avantajele saltelelor cu spumă 100% elastică în partea centrală cu cele ale unor saltele ortopedice de fermitate mare, necesare pentru perioadele de creștere ale copiilor, când au loc modificări ale coloanei vertebrale. În plus au și proprietăți antialergice sau antibacteriene.

-Saltelele hipoalergenice 

Sunt alegerea cea mai bună pentru persoanele care suferă de alergii. Ele sunt confecționate din materiale netratate chimic, având în compoziție fie latex natural, fie aloe vera și au proprietăți antibacteriene și antimicotice. 

Indiferent de tipul de saltea, aceasta trebuie înlocuită odată la câțiva ani, din motive de rezistență dar și de igienă. 

De ce trebuie înlocuită o saltea de pat

În circa doi ani de zile, într-o saltea obișnuită se acumulează aproximativ două milioane de acarieni, vii sau morți. Aceste microorganisme își găsesc adăpost, cel mai frecvent, în saltelele, paturi, cuverturi, covoare. Adică fix locuri cu umezeală și căldură, în care se întrețin și dezvoltă resturi organice provenite de la transpirația, pielea moartă sau sebumul de pe corpurile noastre. Neplăcerile cauzate de existența acestor paraziți pot însemna alergii și rinite alergice dar și probleme respiratorii. Aceste tipuri de reacții ale organismului sunt tot mai frecvente, acarienii fiind una din cauzele dezvoltării lor. 

Totodată alergiile, nasul înfundat sau ochi care lăcrimează pot apărea și din cauza altor tipuri de ciuperci sau bacterii. Chiar și atunci când ne răsucim în pat se ridică un mic nor de praf ce cauzează astfel de reacții.

Cât de des e recomandat să înlocuiești salteaua 

Având în vedere că un somn bun este esențial pentru sănătate, e important să acorzi atenție felului în care te odihnești pe o saltea bună și momentului în care ea trebuie schimbată. Dacă nu te odihnești suficient sau în cele mai bune condiții, riscul de apariție a anumitor boli cum sunt diabetul, hipertensiunea, pierderile de memorie dar și indispoziție sau o stare generală proastă zi de zi sunt ridicate.

O saltea trebuie înlocuită atunci când:

  • E mai veche de 7-10 ani;
  • Are denivelări sau deformări ale ei în zona unde dormi, din cauza utilizării mai intense, pe porțiunea respectivă;
  • Se simt arcurile atunci când de așezi pe ea;
  • Nu îți mai asigură un somn odihnitor.

O saltea are o durată medie de viață de 8-10 ani. În cazul unei saltele de calitate, de obicei, există o garanție oferită de producător, de minim 6, 10 sau chiar 15 ani de la data achiziționării. Garanția se oferă ținând cont de mai multe criterii (rezistența, materialele și modul de confecționare) și se aplică, de obicei, atât miezului saltelei cât și husei acesteia. 

Având în vedere că juniorii se confruntă, mai frecvent, cu probleme de sănătate cum ar fi alergiile sau rinitele alergice, dar și din cauza creșterii lor rapide, salteaua se schimbă des la copii. De aceea, nu uita să ai în vedere acest lucru atunci când o achiziționezi. 

E important să faci alegerea potrivită a saltelei de pat, având în vedere că îți petreci circa o treime din viață dormind, la fel ca majoritatea oamenilor. Dacă asupra condițiilor exterioare, de mediu sau de stres poți acționa mai greu, contează să îți asiguri un somn de calitate cu ajutorul unei saltele alese corespunzător. Din acest motiv, alegerea uneia cu tehnologie mai bună este nu doar recomandată, ci chiar necesară. 

- PUBLICITATE -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

WWW