Mărturisesc un fapt: întotdeauna mi-a plăcut să introduc în conversaţiile ocazionale construcţii semantice bazate pe calambururi, constatând de fiecare dată că acestea contribuiau la atractivitatea observaţiilor personale. În anumite circumstanţe, calambururile au fost emise în limbile cu care purtam anumite dialoguri, sporindu-le astfel eficienţa persuasivă.
*În studenţie, când unii colegi picau examenul de logică matematică, susţinut de prof. dr. Gheorghe Enescu, am propus modificarea denumirii Catedrei respective din Logică în La Gică.
*Obişnuiam să le spun colegilor care absentau de la cursuri, plimbându-se prin parcuri cu prietenele lor: “Când eu am ore, voi aveţi amore!”.
*Într-o excursie studenţească în Polonia, efectuată în vara anului 1967, văzând pe mulţi participanţi care mergeau la cumpărături, nu la muzeele din Cracovia, am exclamat: “Unii la Chopin, alţii la shopping!”.
*Iritat de faptul că, la Sărbătoarea Învierii, tinerilor asistenţi universitari care locuiam în căminele de la Grozăveşti ni se solicitase mobilizarea studenţilor la un spectacol organizat chiar în acea seară la “Casa de Cultură” din Bucureşti, am reacţionat astfel: “Chiar dacă nu mergem la slujbe, bine măcar că vom ajunge la Preoteasă. (acea instituţie se numea «Grigore Preoteasa» – n.n.).”.
*La masa nunţii mele din august 1971, când a apărut redactorul şef al revistei Viaţa Studenţească, Niculae Stoian, recitând poezia sa intitulată Oraţie de nuntă, am rostit cu glas tare: “Oraţie de nuntă pentru o raţie de friptură!”. S-a râs copios până la ultimul os.
*La întoarcerea mea în august 1971 din Tunisia unde participasem la congresul naţional studenţesc, am exclamat: “În sfârşit, Bârliba ajunse la Bourghiba (fostul preşedinte al statului african – n.n.)!”.
*“Anwar s-a dat cu Menahem Begin!” am exclamat atunci când am aflat cu legitimă satisfacţie despre «Acordurile de Pace» convenite la Camp David în septembrie 1978.
*În perioada efectuării serviciului militar, fiind cu câţiva colegi la cârciuma gării, aflată în satul din apropiere, le-am zis: “Ce bine că aici nu trebuie să salutăm nici gradele, nici stelele, ci doar să ne bucurăm de tăria lor!”.
*După participarea la un concert susţinut la Palatul Schönbrunn din Viena de maestrul Dumitru Fărcaş, i-am spus ambasadorului nostru Octavian Groza: “Văd că nu doar glasul lui Caramitru, ci şi sunetele de taragot ca la Mitru fac inimile noastre să bată mai puternic.”.
*Într-un turneu african al delegaţiei tineretului român, i-am spus conducătorului acesteia: “Cât timp admiraţi fluviul Zambezi, eu vă voi aştepta la Barul de zi.”.
*Am cucerit-o de-a dreptul pe soacra fiului meu, declarându-i: “Ai făcut o zacuscă atât de gustoasă încât ar putea fi numită za-cuscră.”.
*Arătându-i unui prieten din provincie centrul Bucureştilor, i-am zis: “Unii la Ateneu; alţii la Athénée – iată o democraţie autentică!”.
*În timpul participării la o reuniune de tineret, organizată la Ulan Bator/Mongolia, i-am spus colegului român: “Dacă mai primesc mult timp la dejun acest cumâs (lapte fermentat de iapă sau de cămilă – n.n.), cum îs cam aprig de fire, nu ştiu ce voi face!”.
*Văzând cum cumpăra discuri de muzică simfonică atunci când ne aflam la un seminar internaţional organizat la Cardiff/Ţara Galilor, i-am spus marii noastre campioane olimpice: “Dragă Lia, ştiam că tu arunci discurile, nu le colecţionezi!”.
*Devenind profesor asociat la Universitatea «Titu Maiorescu» din Bucureşti, am exclamat: “Iată-mă, după 60 de ani, din nou în U.T.M.!”.
*Unui fost coleg care se lăuda, în anii studenţiei, că este fiu de C.F.R.-ist i-am zis: “Spre deosebire de mine, tu ai un bun dosar cu şină.”.
*Referindu-mă la ineficienţa B.S.E.C./Black Sea Economic Cooperation în condiţiile războiului prelungit din zona Mării Negre, am declarat: “Poate este mai nimerit să se cheme acum O.B.S.E.C.!” (obsèques = funeralii în limba franceză – n.n.).”.
*Răspunzând comentariilor favorabile ale poetei Leonida Lari în Comisiile parlamentare de relaţii externe, care discutau viitorul meu post ambasadorial în Georgia, am declarat: “Nu voi uita niciodată recomandările Dumneavoastră, mai ales că toate cheltuielile mele şi ale Ambasadei se vor efectua în lari (moneda georgiană – n.n.).”.
*I-am spus unui ministru georgian atunci când eram ambasador la Tbilisi: “Întrucât există pe lume două Georgii, tinerii voştri au oricând posibilitatea să aleagă, anticipând că ei vor prefera Georgia de peste Oceanul Atlantic.”.
*După vizita sa particulară în R.P. Chineză, l-am întrebat pe fostul lider al tineretului român: “Cum te-ai simţit, dragă Ioane, printre atât de mulţi yuani?”.
*Fiind prezent la o lansare de carte, am şoptit celui de lângă mine: “Decât s-o lanseze, mai bine o arunca!”.
*De câte ori îl văd pe un fost activist al U.T.C. ocupând micile ecrane şi debitând platitudini după platitudini despre evoluţiile globale meteo, îmi zic în gând: “Ce bine a ştiut acest personaj să se adapteze la noile vremuri!”.
*Descifrând invidia unor colegi de serviciu, le-am replicat într-o zi: “Acesta a fost Destinul meu, să locuiesc de multă vreme foarte aproape de Drumeţul!”. Pe aceeaşi temă obişnuiam să afirm: “Orizontul meu Favorit este Drumeţul (3 foste restaurante din Drumul Taberei – n.n.)!”.
*Celor care încercau uneori să îl critice pe un fost lider al “Senatului României” din diverse motive minore le-am răspuns, zâmbind: “Este firesc să vorbească foarte bine şi limba italiană alături de multe alte limbi străine, din moment ce se numeşte Roman.”.
*În timpul “Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor” de la Havana/Cuba, m-am întâlnit cu câţiva tineri care, văzându-mi inscripţia de pe tricou, au exclamat: “Romania, Romania!”. Sperând că aceştia înţelegeau calamburul meu ad-hoc, le-am răspuns imediat: “Romania, si; rom-mania tambien! (referire la băutura lor tradiţională – n.n.).”.
*Văzând ineficienţa demersurilor noastre privind Canalul Bâstroe, i-am zis unui fost coleg de la M.A.E.: “Din nefericire, cei din Aleea Modrogan nu se mişcă cum ar trebui, adică bâstroe (însemnând «repede» în limbile slave – n.n.).”.
*Lui Grigore C., fost şef al comisiei pentru studenţii străini de la U.A.S.C.R., se pare ca i-a priit traiul îndelungat pe malul Adriaticii, ce ar putea fi numit demo-craţie, pardon demo-Croaţie, uitând timp de un deceniu să mai iasă la pensie potrivit legii; de ce oare?
*Trecând într-o zi pe lângă edificiul din Str. Oneşti nr. 6-8, i-am spus fiului meu cel mare: “Cred că nu are niciun rost să se mai cheme astfel după evenimentele din decembrie ’89 când a ieşit la suprafaţă lipsa de onestitate a multora care au lucrat acolo.”.
*La o altă discuţie cu regretatul meu prieten Stelică Moţiu, i-am zis: “Multe am învăţat de la oameni simpli precum ceferiştii africani cu care am intrat în contact.”. Auzindu-mă, el a replicat fără ezitare: “Dane, nu se spune ceferişti, ci feroviari africani.”. “Îmi pare rău – i-am răspuns – dar eu mă refeream la cei de la Căile Ferate Rwandeze.”.
*La un seminar regional despre Marea Neagră, când un participant a pronunţat sintagma “lac rusesc”, am reacţionat cu voce stinsă, zicându-i primului şef al diplomaţiei post-decembriste: “Ce lac, domnule ministru, ce lac?!”. Distinsul meu interlocutor (Sergiu Celac – n.n.) a zâmbit ca un semn discret că înţelesese acel calambur spontan.
