Dr. Dan Mihai Bârliba
Aparţinem unui continent marcat de-a lungul secolelor de realităţi contradictorii precum un imens tablou având atât lumini strălucitoare, cât şi puternice umbre. În ceea ce mă priveşte, am ajuns în cvasi-totalitatea ţărilor europene în misiuni oficiale sau în vizite particulare, rămânând impresionat de imensul tezaur de valori lăsate posterităţii: monumente antice şi medievale; muzee şi lăcaşuri de cult; biblioteci şi universităţi; teatre şi săli de concerte; parcuri şi grădini; porturi şi aeroporturi; reţele feroviare şi rutiere ultramoderne; combinate industriale şi ferme agricole; edificii comerciale şi bancare. În acelaşi timp, am trăit intense stări emoţionale şi momente de reflecţie, văzând: cimitire militare, mausolee şi “Statui ale Eroului Necunoscut”; câmpuri însângerate de luptele de odinioară; barăci ale lagărelor naziste de exterminare; ruine jalnice ale megalomaniei totalitare.
Istoria europeană a cunoscut epoci de amplă înflorire spirituală: Antichitatea Greco-Romană; Creştinismul; Renaşterea; Epoca Marilor Descoperiri Geografice (de pe ţărmurile Europei au plecat către lumi necunoscute Cristofor Columb, Vasco da Gama, Amerigo Vespucci şi Fernando Magellan); Epoca Luminilor; Revoluţia Industrială; Epoca Informatizării. Literatura şi artele, ştiinţa şi tehnologia au conferit Europei dimensiuni spirituale inedite printr-o pleiadă de personalităţi. Când pronunţi cuvântul “Europa” te gândeşti la: Homer; Arhimede; Platon; Aristotel; Vergiliu; Demostene; Cicero; Euclid; Leonardo da Vinci; Michelangelo Buonarotti; Johannes Gutenberg; Erasmus din Rotterdam; Galileo Galilei; Isaac Newton; Dante Alighieri; Johann Wolfgang von Goethe; Voltaire; Ludwig van Beethoven; Johann Sebastian Bach; Niccolò Paganini; William Shakespeare; Miguel de Cervantes; Immanuel Kant; Honoré de Balzac; Piotr Ceaikovski; Mihai Eminescu; Rembrandt; Giuseppe Verdi; George Enescu; Johann Strauss; Anton Cehov; Pablo Picasso; Maria Callas; Jean Gabin; Le Corbusier; Constantin Brâncuşi şi la multe alte nume care poartă aureola Celebrităţii. Cu deplin temei, scriitorul Paul Valéry credea că “teritoriul comun al europenilor este cultura.”.
Nimeni nu trebuie să uite că în acelaşi spaţiu geografic au existat de-a lungul veacurilor: invazii străine; confruntări militare pustiitoare culminând cu cele două Războaie Mondiale declanşate de pe acest continent; revoluţii (1789, 1848, 1917); mari imperii (roman, otoman, austro-ungar, ţarist, sovietic); crize economice şi financiare; epidemii; accidente grave la unele centrale atomo-electrice; cutremure şi alte catastrofe naturale dezastruoase. Tot europene erau multe puteri ale epocilor trecute care şi-au extins dominaţia colonială în alte părţi ale lumii. Europa a cunoscut evenimente politice majore precum: instaurarea comunismului şi a nazismului, dar şi prăbuşirea lor; înfiinţarea şi desfiinţarea URSS; destrămarea Iugoslaviei; divizarea paşnică a Cehoslovaciei; dărâmarea Zidului Berlinului şi reunificarea Germaniei; confruntările armate din Kosovo şi Bosnia-Herţegovina; conflictul militar ruso-georgian; “conflictele îngheţate” din zona Caucazului; actuala tragedie ucraineană.
În atmosfera “războiului rece” între sisteme politice nu doar diferite, dar şi antagoniste, anumite ţări europene au procedat cu o luciditate lăudabilă la crearea unor mecanisme de cooperare continentală. Biografia acestei “europenizări a cooperării” conţine câteva repere semnificative: 1949 – Consiliul Europei; 1952 – Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului; 1958 – Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euroatom). Un moment de referinţă în acest proces complex l-au reprezentat organizarea, la 1 august 1975, a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE) şi adoptarea, prin consensul tuturor statelor europene, SUA şi Canadei, a “Actului Final de la Helsinki”. Am avut privilegiul de a participa la câteva reuniuni pregătitoare ale CSCE pe linie de tineret şi studenţi, învăţând “la faţa locului” din valoroasa experienţă diplomatică a negociatorilor români Ştefan Andrei şi Valentin Lipatti. Peste două decenii, la 1 ianuarie 1995 CSCE se transforma în OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa). Uniunea Europeană (UE) a fost oficial înfiinţată la 1 noiembrie 1993 odată cu intrarea în vigoare a “Tratatului de la Maastricht”, România devenind membră la 1 ianuarie 2007. De la începutul acestui nou secol şi mileniu, Uniunea Europeană şi-a asociat deviza identitară “Uniţi în diversitate”. Prin toate evoluţiile menţionate s-a confirmat cu deplină claritate viziunea lui Jean Monnet: “Europa nu se va crea dintr-odată şi nici într-o construcţie de ansamblu; ea se va crea, însă, prin realizări concrete, punând la bază o solidaritate de fapt.”
În perioada post-’89 în Europa au luat fiinţă unele structuri regionale şi subregionale: Grupul de la Visegrád (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria); Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (în cadrul căreia semnatarul acestui eseu a deţinut funcţia de Secretar General Adjunct în perioada 1993-1997); Iniţiativa Central-Europeană; Consiliul Statelor din Zona Mării Baltice; Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est etc. În anul 2009 s-a constituit Parteneriatul Estic, un acord de asociere între Uniunea Europeană şi şase state (Armenia; Azerbaidjan; Georgia; R. Moldova; Ucraina; Belarus). La finele anului 2011 a fost adoptată Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Lansată în anul 2015, Iniţiativa celor Trei Mări este alcătuită din 12 state membre ale UE, cuprinse între Marea Adriatică, Marea Baltică şi Marea Neagră. Se realizează periodic, în diferite spaţii ale continentului nostru, competiţia muzicală “Eurovision” şi proiectul intitulat “Capitala Europeană a Culturii”.
Privind portretul Europei contemporane, mi-am amintit premoniţia făcută de Victor Hugo în discursul rostit la deschiderea Congresului de Pace de la Paris din 21 august 1849: “Va veni o zi în care voi…, toate naţiunile continentului, fără a vă pierde calităţile distincte şi glorioasa voastră individualitate, vă veţi contopi laolaltă într-o unitate superioară şi veţi constitui fraternitatea europeană.” De asemenea, mi-au revenit în minte aceste cuvinte din alocuţiunea susţinută în data de 19 septembrie 1946 de Winston Churchill la Universitatea din Zürich: “Trebuie să construim un fel de State Unite ale Europei. Numai în acest fel sutele de milioane de muncitori vor putea să îşi regăsească simplele bucurii şi speranţe pentru care viaţa merită să fie trăită… De ce n-ar trebui să existe un grup european care ar putea să dea un sens de patriotism extins şi de cetăţenie comună pentru popoarele înspăimântate ale acestui măreţ continent?”.
În fiecare an, la 9 mai este celebrată “Ziua Europei”. Românii sărbătoresc, de asemenea, dobândirea Independenţei de Stat în urma războiului din 1877-1878 şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial prin victoria armatelor aliate împotriva fascismului.
