Marina Andrei (Gazeta de Sud)
Mulți studenți și elevi aleg să muncească pe timp de vară, fie pentru a strânge bani ca să se întrețină sau pentru a-și satisface diferite nevoi, fie ca să nu piardă timpul degeaba acasă.
De când cu învățământul online, tinerii au avut un program mai flexibil și au ajuns să-și caute de lucru. Mulți lucrează în mall pe insule, în parc la înghețată, ca barmani sau ospătari la terase, însă mai sunt și câțiva care au îmbinat utilul cu plăcutul, așa că au plecat să lucreze pe litoralul românesc ca ospătari sau recepționeri.
S-au săturat de atâta stat
Claudia Pîrlogea este studentă la Jurnalism în cadrul Universității din Craiova și datorită unei colege, Magda, și-a găsit un loc de muncă la OptiPlus Craiova și așa au ajuns să lucreze împreună. De când cu pandemia, Claudia s-a săturat să stea acasă.
,,Am găsit locul de muncă prin intermediul unei colege de facultate (Magda). Ea m-a întrebat dacă vreau să lucrăm amândouă part-time la o optică medicală deschisă recent. Optica se numește OptiPlus și s-a deschis un nou sediu. Momentan îmi place aici. Fetele de la locul de muncă sunt super de treabă și deschise, șeful nu ne stresează. De trei luni sunt angajată aici ca promoter, împart pliante și le spun oamenilor despre ofertele noastre. Am ales să lucrez pentru că mă plictiseam. În pandemie am stat numai acasă și mă săturasem efectiv de atâta stat și când Magda mi-a făcut oferta asta, am zis da instant. Așa m-am angajat, încă de pe timpul facultății, acum continui și vara, și în toamnă, cel puțin până termin cu licența”, spune Claudia Pîrlogea.
Tinerii muncesc, oricând au nevoie de bani
Alina și Andra lucrează la standurile cu înghețată și vată-de-zahăr din Parcul ,,Nicolae Romanescu”.
Alina e de părere că tinerii lucrează oricând au nevoie de bani, nu doar vara, când au mai mult timp liber. ,,M-am trezit într-o zi cu gândul că vreau să mă angajez. Am căutat pe internet. Am dat curs primului anunț care mi-a apărut, am venit, m-am întâlnit, mi-a plăcut și am rămas aici. Important e să îți placă și să te înțelegi cu șefii tăi. Dar e foarte greu să muncești cu oamenii, mai ales cu atât de mulți oameni. Tinerii muncesc, și vara și iarna, depinde când au nevoie de bani”, spune Alina.
,,Nu-mi plac cozile exagerat de mari și oamenii care sunt nesimțiți”
În octombrie, Andra urmează să devină studentă. Lucrează de la 16 ani și se simte ca acasă la locul de muncă, dar nu o încântă deloc cozile exagerat de mari și oamenii care nu țin cont și se poartă urât cu persoana care îi servește.
,,Eu am venit aici datorită fostului meu iubit, care lucra la terasa din spate. M-a întrebat dacă vreau să vin. Eu voiam să-mi caut să lucrez pe timpul verii. Asta se întâmpla în martie. Am venit pe weekend și mi-a plăcut super mult de angajatori. M-am împrietenit cu ei și pot să spun că mă simt ca acasă aici. Nu-mi plac cozile exagerat de mari și oamenii care sunt nesimțiți. Sunt foarte mulți care nu se gândesc că noi, fetele astea, stăm opt, nouă, zece ore pe zi. Avem parte de sute de clienți. Poate suntem cu nervii la pământ. Sau vin și îți reproșează ceva și stai să te gândești: Da’ ce făcui? Că nu e vina mea”, spune tânăra.
Când începe facultatea, trec pe part-time
Corina Gheorghe (Jurnalism, anul II) este consultant de vânzări la ProBeauty de-o lună și jumătate. ,,Mergeam prin mall, eram la cumpărături, și am văzut un anunț. Gândindu-mă că nu am o viață foarte productivă m-am gândit că ar fi ok să mă angajez, măcar pentru câteva luni, pe timp de vară, aș putea să strâng și bani pentru mare. Pur și simplu, să fac ceva bani pe timp de vară. Contractul îl am până la sfârșitul lui septembrie, iar mai apoi mă voi ocupa de facultate. Probabil o să-mi găsesc un alt job, însă part-time, care să-mi permită un program mai flexibil. Îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii, dar am constatat că sunt foarte multe caractere dificile și, uneori, devine enervant să fii drăguță și amabilă și să ți se întoarcă înapoi replici acide. Asta mă deranjează”, spune Corina.
Bogdan Pițigoi (Facultatea de Drept, UCV) lucrează pe o insuliță cu parfumuri de mașină. ,,Am găsit locul de muncă pe Olx și am zis să fac ceva în timpul liber. Cum facultatea a fost online am zis să-mi găsesc ceva de muncă. Interacționez cu oameni și îmi place. Chiar îmi place în totalitate ce fac aici”, spune studentul.
Pe raza mall-ului, lucrează mulți studenți și elevi
Alex a căutat un loc de muncă ușor, dar care să fie și bine plătit.
,,Mi-am găsit locul de muncă prin cineva. Am căutat ceva ușor, încât să am și timp, și să fie relativ ok plătit, adică să nu fie nici minimul pe economie. Lucrez aici din februarie, am prins ceva experiență. Sunt foarte multe persoane, cel puțin pe raza mall-ului, care lucrează și sunt studenți sau elevi. Nu e ceva greu. Am zis să nu stau degeaba, mai ales cu perioada asta. Lucrez ca lucrător comercial pe bază de accesorii mobile, de la cel mai mic cablu până la husă, folie de protecție. Am făcut o perioadă de traininguri și, în rest, am deprins pe propria mea experiență cu clienții”, spune Alex, student la Facultatea de Drept, anul IV.
Vinzi și țigări până îți găsești un loc de muncă în domeniul tău
Izabela Dogaru vinde țigări la o insuliță din mall până reușește să-și găsească un job în domeniul pe care a ales să-l studieze. A încercat mai multe locuri de muncă, până a ajuns la concluzia că trebuie să-și găsească ceva cu un venit mai stabil, și așa a ajuns să vândă țigări. ,,Vând țigări. Am venit aici în al doilea an de facultate, înainte să înceapă pandemia. Lucrez, momentan, până reușesc să îmi găsesc altceva în domeniu. Sunt la Economie și Afaceri Internaționale. Prima dată am lucrat în altă parte, am fost promoter, am făcut sondaje, după care am zis să caut ceva cu un venit mai stabil. Lucrez două zile da și două zile nu. Inițial, m-am gândit că voi avea timp și pentru facultate, de aceea am ales programul acesta. Nu fac mare lucru aici. Am timp liber, cam asta e ideea. E simplu, vinzi țigări. Nimic complicat. Complicat e, oriunde te-ai duce, să lucrezi cu oamenii pentru că sunt dificili și irascibili”, spune Izabela.
Combină munca cu vacanța la mare
Sunt și studenți care, pe lângă faptul că au vrut să facă niște bani, și-au găsit locuri de muncă pe litoralul românesc. În felul acesta se bucură de o vacanță prelungită la mare.
Vladislav Rotaru este unul dintre studenții care și-a găsit un job la mare. A terminat primul an de master la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Craiova și lucrează ca recepționer la un hotel pe litoralul românesc. Este bucuros că poate combina munca cu vacanța la mare.
,,Lucrez ca recepționer la un hotel de 3 stele. În fiecare zi interacționez cu oameni veniți din toate regiunile României. Mi-am găsit jobul online. Am văzut un anunț și am sunat la numărul din anunț. Am ales să lucrez pe timp de vară, la mare, la un hotel pe litoral, pentru că am mult timp liber și nu vreau să-l pierd degeaba. Astfel, combin munca cu vacanța la mare. Mă simt bine la locul de muncă. Mediul este unul destul de prietenos. Sunt destul de mulțumit. Lucrul cu oamenii este un pic mai dificil, dar îți creează plăcere și, totodată, îți dezvoltă abilitățile de relaționare cu alții”, spune Vladislav Rotaru.
A ales să lucreze în România pentru că munca îi este răsplătită
Zinaida Nistor lucrează ca ospătar pe plajă. Este din Republica Moldova, dar lucrează în România, pentru că munca ei este prețuită și răsplătită aici. A mai lucrat și pe o altă plajă, dar din cauza unor evenimente neplăcute a ales să plece.
,,M-am angajat în calitate de ospătar pe plajă, după ce am văzut pe Facebook un anunț lăsat de un băiat. Am ales să lucrez pe timp de vară pentru că aș vrea să capăt o nouă experiență de viață. Eu sunt din Republica Moldova și am ales să muncesc în România pentru că, aici, simt că munca mea e prețuită, dar și răsplătită. Mă simt în largul meu pentru că mă aflu lângă mare. Ador marea. Îmi conferă o liniște sufletească. Mai exact, am combinat plăcutul cu eficientul. După doi ani de pandemie am simțit că trebuie să mă teleportez spre visurile mele, care se vor realiza cu încetul, doar prin muncă asiduă. La primul post era frumos, am cunoscut oameni minunați, care mi-au oferit o lecție de viață, doar că ura dintre noi, oamenii, pentru bani ne mănâncă de vii. Acum sunt la altă plajă și aici sunt avantaje și dezavantaje. Am niște colegi minunați și muncitori, ne înțelegem și sunt respectată. O nouă experiență faină pe care o am este că vorbim între noi prin stații radio. Este foarte frumos, dar există și dezavantaje oricum, și iarăși ajungem la invidia pentru bani. Am realizat că și eu sunt foarte încăpățânată, dar e și un plus, că după îți calcă munca în picioare”, spune Zinaida.
Patronii care angajează cu contract studenți și elevi pe timp de vară primesc de la stat un stimulent de 250 de lei lunar pentru fiecare tânăr.