Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Ce operatori economici pot participa la procedurile de atribuire din România
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Economie

Ce operatori economici pot participa la procedurile de atribuire din România

Curierul Național
Autor Curierul Național
Publicat 14 mai 2021
Distribuie

În M.Of. nr. 346 din data de 5 aprilie 2021 a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2021 privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul achizițiilor publice (OUG nr. 25/2021).

Modificările vizează Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale și Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii și sunt similare pentru fiecare act normativ în parte, potrivit www.vasslawyers.ro.

OUG nr. 25/2021 modifică definiția operatorului economic, pe fondul constatării unei creșteri a numărului de ofertanți din spațiul extracomunitar la procedurile de achiziții publice, care oferă garanții reduse cu privire la respectarea unor cerințe, cum ar fi: standardele de calitate certificate, standardele de mediu și dezvoltare durabilă, cerințe legate de condiții de muncă și protecție socială, politici concurențiale. Actul normativ urmărește redefinirea regulilor de participare la procedurile de atribuire în concordanță cu dispozițiile art. 25 din Directiva 2014/24/UE, care stabilește obligația statelor membre de a asigura un tratament egal cu cel oferit operatorilor economici din statele Uniunii Europene doar pentru operatorii economici din statele semnatare ale acordurilor la care face referire acest text de lege.

Potrivit noii reglementări, prin operator economic se înțelege orice persoană fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, sau grup ori asociere de astfel de persoane, inclusiv orice asociere temporară formată între două ori mai multe dintre aceste entități, care oferă în mod licit pe piață executarea de lucrări, furnizarea de produse ori prestarea de servicii, și care este/sunt stabilită/stabilite în:

  • un stat membru al Uniunii Europene;
  • un stat membru al Spațiului Economic European (SEE);
  • țări terțe care au ratificat Acordul privind Achizițiile Publice al Organizației Mondiale a Comerțului (AAP), în măsură în care contractul de achiziție publică/sectorial/de concesiune atribuit intră sub incidența anexelor la Apendicele I al Uniunii Europene la acordul respectiv;
  • țări terțe care se află în proces de aderare la Uniunea Europeană;
  • țări terțe care nu intră sub incidența AAP, dar care sunt semnatare ale altor acorduri internaționale prin care Uniunea Europeană este obligată să acorde accesul liber la piață în domeniul achizițiilor publice.

OUG nr. 25/2021 prevede totodată obligația autorităților contractante de a acordă lucrărilor, produselor, serviciilor și operatorilor economici ai semnatarilor AAP și acordurilor internaționale care prevăd obligații în sarcina Uniunii Europene un tratament egal cu cel acordat lucrărilor, produselor, serviciilor și operatorilor economici din Uniunea Europeană.

În plus, orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de ofertant individual / ofertant asociat / candidat / terț susțînător / subcontractant care nu se încadrează în definiția de operator economic conform noilor modificări va fi exclusă din procedura de atribuire, fără a mai fi necesară verificarea încadrării în situațiile de excludere (prevăzute la art. 164, 165 și 167 din Legea nr. 98/2016, respectiv art. 177, 178 și 180 din Legea nr. 99/2016 sau art. 79-81 din Legea nr. 100/2016).

Dispoziţii tranzitorii

Lista țărilor la care face trimitere noua definiție a operatorului economic este supusă aprobării prin ordin comun al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a OUG nr. 25/2021. Această lista se actualizează anual sau ori de câte ori este necesar, în termen de 30 de zile de la apariția oricărei situații de modificare.

Smarttech247, lider pe piața de securitate cibernetică, își deschide oficial noile birouri din România
4 octombrie 2021

Procedurile de atribuire în cadrul cărora operatorii economici au depus oferte la dată intrării în vigoare a OUG nr. 25/2021 se supun legislației în vigoare la dată inițierii acestora.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Articolul anterior Reformele majore din PNRR – agreate la Bruxelles
Articolul următor Transelectrica şi-a triplat valoarea investiţiilor
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

CESE solicită o creștere semnificativă a finanțării pentru energie și transporturi
Actualitate
Liderul suprem al Iranului avertizează: orice atac american ar declanșa un „război regional”
Extern
Cel puțin 8 morți și 26 de răniți într-un accident teribil cu autocarul în Antalya
Extern

RSS Știri Financiare

  • România antreprenorială: capital local în regiuni, investiții străine concentrate în București
  • Peste 180.000 metri pătrați de birouri vor fi livrați în București până în 2027
  • BYD lansează în România SUV-ul plug-in hybrid SEALION 5 DM-i
  • 7 din 10 autoturisme înmatriculate în 2025 sunt mașini rulate. Aproape jumătate sunt diesel
Companii

Depozitarul Central va distribui sumele de bani aferente cuponului 10 pentru obligațiunile emise de AGROSERV MARIUTA SA

1 minute
IT

Traficul de internet fix a ajuns la 50 GB/lună/locuitor

5 minute
HR

Planul Național de Redresare și Reziliență – de ce este important pentru tineri?

3 minute
IT

Expressoft Technology ajută operatorii din HoReCa să își digitalizeze operațiunile

4 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?