După interesanta dezbatere privind respectarea prevederilor Cartei Drepturilor Fundamentale, desfășurată la Bruxelles, în data de 10 iunie (https://www.eesc.europa.eu/en/news-media/news/fundamental-rights-under-pressure-civil-society-stands-key-defender), Comitetul Economic și Social European (CESE) revine miercuri, 18 iunie, cu o nouă provocare. De această dată cu un caz concret. Alături de Sviatlana Tsikhanouskaya, cunoscuta disidentă din Belarus, regizorul și jurnalistul Andrey Gnyot, care trăiește în exil din 2023, în urma arestării sale în Serbia, unde a petrecut un an în detenție pentru extrădare, vine la Bruxelles pentru a prezenta situația respectării dreptului de exprimare în afara granițelor Uniunii Eropene. Cazul Gnyot este cunoscut și a fost abordat și de Laurențiu Plosceanu, Vicepreședinte CESE: (https://curierulnational.ro/grupul-pentru-drepturile-fundamentale-si-statul-de-drept-al-cese-solicita-serbiei-sa-nu-il-extradeze-pe-andrey-gnyot-in-belarus/ precum și https://curierulnational.ro/cese-jurnalistii-sunt-supusi-unei-presiuni-din-ce-in-ce-mai-mari-din-partea-guvernelor-si-a-intereselor-private-care-limiteaza-libertatea-presei/)
De altfel, într-un material postat pe site-ul oficial al Comitetului Economic și Social European. Andrey Gnyot a subliniat următoarele : “Am fost în închisoare și știu: nu există proteste în închisoare. Un protest în închisoare este o revoltă. O revoltă va fi înăbușită, cu sânge și victime; nimeni și nimic nu va trece de gardul închisorii. Deținuții vor fi returnați la locurile lor, cei care au participat la revolte vor fi pedepsiți în cel mai dur mod. Un alt gard va apărea în închisoare, vor fi adăugați mai mulți gardieni, iar data viitoare vor trage imediat să omoare. Directorul închisorii nu va închide niciodată propria închisoare și nici nu va elibera nevinovații. Acest lucru se poate face doar printr-o a treia forță, de dincolo de gardul închisorii. Belarus în 2025 este un teritoriu ocupat, un lagăr de concentrare cu guvernare externă și finanțare externă. Pot deținuții să protesteze deschis acolo?”.
„Știți, când am ieșit să protestăm, ne puteam da seama după ochi cine era unul de-al nostru, nu? Și asta încă există. Adică, înțelegi cu cine poți vorbi și cu cine nu. Dar nu ne-am predat. Am intrat în clandestinitate. Pur și simplu nu știm ce să facem. Acum doar supraviețuim. Doar respirăm. Ca și cum corpul și-ar fi oprit temporar funcțiile vitale.
Dar este foarte important pentru noi să știm ce se întâmplă acolo (în Europa – nota autorului). Urmărim, privim. O voce de pe «continent» este foarte importantă pentru noi. Ca să nu fim uitați. Pentru că aici suntem izolați de întreaga lume. Simțim că trăim pe o altă planetă. Încercăm, țipăm cu un strigăt fără glas. Ca să fim auziți, ca să fim ajutați. Pentru că regimul nu ne mai consideră oameni. Simțim că inacțiunea se va întoarce ca o mare nenorocire pentru toată lumea. Și nu numai pentru noi.” (https://www.eesc.europa.eu/en/news-media/eesc-info/052025)
