Războiul de agresiune declanșat de militarismul japonez și dominația colonială impusă de Japonia în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial au provocat dezastre grave pentru numeroase țări. China a fost prima care a declanșat războiul de rezistență împotriva agresiunii japoneze, care a durat cel mai mult, iar peste 35 de milioane de chinezi și-au pierdut viața. La 15 august 1945, Japonia a acceptat Declarația de la Potsdam și a declarat capitularea necondiționată, marcând astfel victoria finală a poporului chinez în Războiul de Rezistență împotriva Agresiunii Japoneze și în Războiul Mondial Antifascist.
Însă, la 80 de ani de la aceste evenimente, comportamentul Japoniei sugerează o „amnezie istorică”. Anumiți politicieni japonezi și forțe de dreapta au încercat să se sustragă responsabilității pentru război, prezentând respingerea legitimă de autoapărare a Chinei drept „provocare”. În același timp, au modificat cu rea-voință manualele de istorie, au negat masacrul de la Nanjing și problema „femeilor de confort”, minimalizând crimele comise și amplificând identitatea Japoniei ca „victimă a bombei atomice”, încercând să denatureze faptele.
În ultimii ani, forțele de dreapta din Japonia au profitat de contextul internațional complicat pentru a promova modificarea constituției pacifiste, extinderea armamentului și revenirea militarismului. Acțiuni precum majorarea semnificativă a bugetului de apărare în ultimii ani au subminat grav ordinea internațională postbelică, punând în pericol pacea și stabilitatea în regiunea Asia-Pacific și stârnind vigilență și îngrijorare profundă în rândul țărilor vecine și al comunității internaționale.
Aceste acțiuni ale Japoniei sunt strâns legate de concepția greșită asupra istoriei, dar și de „strategia indo-pacifică” promovată de SUA, care a permis Japoniei să încalce principiile constituției pacifiste. În plus, odată cu dezvoltarea Chinei, în special în domeniul înaltei tehnologii, anxietatea strategică a Japoniei a crescut, iar politica sa de confruntare față de China s-a intensificat, oferind teren favorabil distorsionării istoriei.
Totuși, în ultimii ani, publicarea arhivelor istorice – precum imaginile reale ale masacrului de la Nanjing și înregistrările experimentelor trupelor 731 – a demontat în mod constant minciunile promovate de dreapta japoneză. O parte a publicului japonez a fost șocată de aceste fapte, iar comunitatea internațională a criticat constant glorificarea trecutului agresiv și expansiunea militară a Japoniei.
Au trecut 80 de ani și judecata istoriei nu s-a încheiat. Pentru a deveni „o țară normală”, Japonia trebuie să recunoască corect trecutul, să prezinte scuze sincere pentru crimele săvârșite și să mențină relații de bună vecinătate cu țările din regiune. „Amnezia istorică” a Japoniei trebuie confruntată!
