The Peasants (O: Chłopi) (2023) este o peliculă care a fost prezentată în ediția din acest an a Cinepolska. O poveste animată despre lăcomie, invidie, păcat și dorință de răzbunare cu un puternic joc psihologic și tensiune creată între personaje.
Debutând sub forma unei animații feerice desfășurate în mediul rural și continuând cu prezentarea vieții și a obiceiurilor locuitorilor dintr-un mic sat polonez (acțiunea este plasată la sfârșitul secolului al XIX-lea), Chłopi pune, într-o primă fază, accentul pe bârfele și intrigile care dezbinau mica comunitate.
Așa se întâmplă întotdeauna, conform butadei că unde sunt doi există o luptă, iar unde sunt trei deja se naște o intrigă.
Sigur, pare mai degrabă o animație bucolică, cu replici care azi ne pot părea relativ perimate, însă să nu uităm că aceea era realitatea acelor locuri, în acele timpuri.
Predominau prejudecățile, regulile nescrise, cutumele înrădăcinate, iar cei care se opuneau, din concepții diferite sau din libertate a spiritului, erau taxați prompt și nemilos.
Jagna, o tânără frumoasă ce nu împlinise încă 20 de ani, este silită de familie să se căsătorească cu Boryna, un moșier bogat. Acesta era un individ grobian și care, mai presus de toate, credea că poate cumpăra totul (inclusiv sentimentele) cu bani. Nici părinții Jagnei nu erau foarte diferiți ca mentalitate, așa că atât sentimentele, cât și viitorul se ”negociau” la un pahar de vodcă, discutându-se ”afaceri”. Însă fata îl iubea pe Antek, fiul lui Boryna.
Scena nunții este bine realizată din punctul acesta de vedere, părea mai degrabă o petrecere de barbari decât cea mai importantă nuntă din sat.
Iar lumea continua să bârfească, orice s-ar fi întâmplat…
Mi s-au părut de efect scenele cu colindătorii în Ajunul Crăciunului, foarte veridice și sugestive și într-un anume contrast cu cadrele anterioare, pline de furie mocnită și de dorință de răzbunare. Un contrast care are un efect aparte asupra spectatorului. Însă cadrul ulterior care surprinde adulterul comis chiar în prag de sărbătoare creștină nu poate avea decât semnificația căderii în păcat. (Oricât de antipatic ar fi fost Boryna, era vorba de un păcat, mai ales că și Jagna era destul de emancipată).
Apoi, Boryna își va pierde viața în timpul unei revolte populare și Antek se va împăca cu tatăl său abia pe patul de moarte al acestuia.
Rămasă văduvă, Jagna va trebui să aleagă din nou, iar ceilalți nu o vor cruța cu vorbele… Și nici cu faptele.
Sfârșitul cu Jagna goală, alungată, sub ploaia purificatoare, eliberatoare (elementele naturii sunt cele care curăță păcatele) este de mare efect.
Partea finală mai ridică însă o problemă: Adevărat, Jagna nu era ”ușă de biserică”. Dar felul în care mulțimea trebuia să găsească un vinovat, un ”țap ispășitor” pentru tot ce nu mergea bine în comunitate, modul în care își direcționa furia și frustrarea acuzând și lovind e la fel de reprobabil. Mi-a amintit pregnant de ”Malena” lui Tornatore, cu același tip de viziune asupra psihologiei mulțimilor.
Filmul devine mai interesant pe măsură ce acțiunea înaintează (începutul e un pic tern și anevoios). Se creează o anumită tensiune, un joc psihologic între personaje care e foarte bine conturat. Conflictele devin mai puternice, deși sunt oarecum repetitive, bazate în principal pe lupta pentru avuție și invidie.
Adaptare a romanului „Țăranii” de Władysław Reymont, filmul este realizat din aproximativ 40.000 de cadre pictate integral în ulei. Ca animație de tip dramă cu tentă istorică este o realizare originală, nu prea des întâlnită, dar în genul respectiv e bine concepută.
Coloana sonoră este excelentă, perfect adecvată.
Regia este semnată de Dorota Kobiela și Hugh Welchman.
Premii și festivaluri:
Premiul publicului – Festivalul Internațional de Film de la Vilnius (2024)
În selecție – Festivalul Internațional de Film de la Toronto (2023), Festivalul de Film de la Londra (2023), Festivalul Internațional de Film de la Salonic (2023), Tallinn Black Nights (2023), Festivalul de Film de la Munchen (2024), Festivalul de Film de la Göteborg (2024).
