Întrebarea din titlu apare ca legitimă nu dacă ne gândim neapărat la dificultăţile pe care industria filmului le-a întâmpinat pe timpul pandemiei, ci mai ales dacă încercăm să definim, în prezent, sensul ei ca artă.
Sigur că aceste impedimente majore de care ne-am izbit cu toţii din cauza măsurilor sanitare de prevenţie au afectat cinema-ul. Mai greu, însă s-a trecut şi peste această perioadă: într-o primă fază, s-a mizat foarte mult pe platformele de streaming, apoi, când a fost posibil, s-a trecut la redeschiderea cinematografelor fizice. Cu anumite pierderi, dar s-a putut merge înainte.
Dar ce şi-a propus cinematografia să fie şi ce este? Artă sau divertisment?
Iată ce scria reputatul scriitor Henry Miller în eseul ”Vârsta de aur”, în 1939 (!):
”În prezent, cinematografia este cea mai populară formă de artă, ceea ce înseamnă că nu este deloc o artă” (…). Şi încă: ”Pentru prima oară în istoria artei, mulţimea îi dictează artistului ce să facă”.
Chiar dacă putem să nu fim întru totul de acord cu modul său tranşant de a prezenta lucrurile, ne dăm seama că, în bună măsură, nu doar că Miller avea dreptate, dar s-a dovedit a fi un vizionar – în 2021, cuvintele sale par mai actuale decât oricând.
Sigur, afirmaţiile sale nu trebuie luate ad litteram.
Regizorul are ”mână liberă” să pună în scenă orice doreşte, numai că trebuie să ţină cont de regulile dure ale marketing-ului în domeniu, fiindcă şi filmul este o industrie.
Celebrul cineast sud-coreean Chan-wook Park spunea, într-un interviu acordat Cinemagia: ”Două dintre filmele mele au eşuat la box-office, nu au fost nici succes de critică. De aceea a fost foarte dificil la început să trăiesc ca regizor în Coreea. A trebuit să fac un film nou. Nu ştiu cum e în România, dar în Coreea – dacă două filme consecutive îţi eşuează la box-office – nu mai primeşti cea de-a treia şansă”.
Şi ne dăm seama de această regulă şi văzând că unul dintre filmele sale ulterioare, cu mare succes de casă, Slujnica, deşi o creaţie care nu trece neobservată, face destule concesii comercialului (intrigă condimentată uneori în exces, multe scene de sex etc.).
Capodopera sa, Oldboy, a reuşit să impresioneze şi publicul, şi să fie şi unul dintre filmele care ar putea intra în istoria cinematografiei.
Revenind la eseul lui Miller, încă de pe atunci scriitorul american de origine germană atrăgea atenţia asupra diferenţei dintre artă şi divertisment.
Ideal e să reuşeşti şi una, şi alta, dar dacă vrei să faci un film cu succes garantat de public, s-ar putea să te cam pui de-a curmezişul în faţa artei.
Tot în ”Vârsta de aur”, Miller spunea despre Luis Buñuel, unul dintre cineaştii săi preferaţi, că ”ceea ce ilustrează el în filmul său este nebunia, însă nu o nebunie creată de el”. ”Buñuel este obsedat de cruzimea, ignoranţa şi superstiţia care domnesc printre oameni”.
Perfect adevărat! Dacă, decenii mai târziu, David Cronenberg avea să creeze în memorabilul thriller/film psihologic ”Spider” un păienjeniş al nebuniei care poate fi atribuit într-o măsură mai mare viziunii regizorale, Buñuel a redat, în felul său inimitabil, realitatea.
Filmele care au astăzi succes de casă sunt, în majoritate, discutabile din punct de vedere artistic.
Însă, aproape în fiecare an, apare o realizare cu o sclipire de geniu, o peliculă ce atrage atenţia cinefilului în mod particular, chiar dacă nu este neapărat recompensată cu mari premii.
Este motivul pentru care nu suntem de acord cu o singură afirmaţie din eseul ”Vârsta de aur”, o analiză mereu actuală pe care o puteţi găsi în volumul ”Ochiul cosmologic”, apărut la Polirom, în 2013.
Aceea potrivit căreia ”A apărut cinematografia, şi ea este o artă, o altă artă – dar a apărut prea târziu”.
Nu. Cinematografia va dăinui. Sunt prea mulţi cei care au un cuvânt de spus, o viziune de exprimat.
Dar trebuie ajutată să supravieţuiască ”profeţiei” lui Miller.
Însă nu putem încheia fără a cita, din finalul aceluiaşi eseu: ”Eu, unul, cred că în ciuda a tot ce am spus împotriva cinematografiei aşa cum o ştim acum, s-ar putea să producă totuşi ceva minunat şi esenţial. Dacă asta se va întâmpla sau nu, depinde în întregime de noi, de voi, cei care citiţi aceste rânduri acum”.
Vă vine să credeţi că peste nu foarte mult timp se va împlini un secol de la data la care au fost scrise aceste cuvinte?
