Cod galben de ninsori şi intensificări ale vântului.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de COD GALBEN valabilă în data de 14 ianuarie între orele 02.00 – 14.00. În acest interval, meteorologii anunţă că în zona Munţilor Apuseni, în nordul Carpaţilor Orientali şi local în zona înaltă din vestul Carpaţilor Meridionali, va ninge şi se vor cumula cantităţi de peste 20-25 l/mp, iar stratul de zăpadă va fi consistent. Vântul va prezenta intensificări susţinute, îndeosebi în zonele de creastă, unde rafalele vor depăşi 90-100 km/h viscolind ninsoarea, spulberând zăpada şi determinând diminuarea semnificativă a vizibilităţii.
Totodată, ANM a emis şi o informare meteorologică prin care anunţă precipitaţii mixte în zonele joase de relief din vestul ţării, predominant ninsori în Maramureş şi Transilvania şi ninsori la munte, precum şi intensificări ale vântului în aceste zone.
Vântul se va intensifica treptat în toate zonele de munte, cu precădere la altitudini mari, unde rafalele vor depăşi temporar 70-80 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada.
MAI recomandă populaţiei să evite deplasările pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă este absolut necesar să circule în zonele afectate, să se informeze în prealabil dacă pe traseul stabilit sunt drumuri blocate sau tronsoane cu trafic restricţionat pentru a evita riscul de înzăpezire.
Înainte de plecare, asiguraţi-vă că sistemul de încălzire funcţionează eficient, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.).
De asemenea, turiştii sunt sfătuiţi să nu se aventureze în zonele muntoase în care va ninge abundent şi va viscoli, să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri şi jandarmilor montani şi să poarte haine adecvate temperaturilor scăzute înregistrare în această perioadă.
Cod galben de ninsori şi vânt
Un comentariu
ZĂ.PA.D.A. ZĂA-Zugrăveala, PA-Palma, D-Dumnezeu. Zugrăveala de la palma Lui Dumnezeu; S.NOW. S-South, NOW. The south now.