Renumitul filosof chinez Confucius a trăit în perioada 551-479 Î.Hr. Era descendent al unei familii princiare din satul Song. După ce a ocupat înalte funcţii oficiale la Curtea Suveranilor din Lu/actuala provincie Shandong el a efectuat mai multe călătorii timp de 13 ani într-un exil început în anul 496 Î.Hr. cunoscând noi locuri, noi culturi, numeroşi oameni cu obiceiuri şi tradiţii specifice.
A fost un renumit dascăl organizând o şcoală unde s-au strâns trei mii de elevi de pe meleagurile Chinei. Discipolii săi i-au adunat reflecţiile şi comentariile grupându-le în lucrarea Cugetări/Lunyu. Această operă fundamentală începea prin cuvântul Învaţă introdus în următorul aforism: “Învaţă şi din timp în timp repetă; nu-i aşa că îţi produce bucurie?”.
Confucius a fost prima personalitate a culturii chineze care a fundamentat o concepţie filosofică şi etico-politică sistemică răspândită în întreaga lume. Era un adept al ordinii sociale şi al bunei înţelegeri interumane; credea cu tărie în necesitatea desăvârşirii interioare a fiecărui individ-cetăţean prin cunoaşterea şi respectarea strictă a istoriei neamului, a tradiţiilor şi riturilor ancestrale.
În viziunea lui Confucius patru sunt Valorile Supreme: Umanitatea/Ren; Dreptatea/Yi; Pietatea/Xiao; Cavalerismul/Ii. Din învăţătura sa coerentă şi lucidă s-au desprins mai multe şcoli şi curente de gândire cu caracter religios sau filosofic răspândite în anii Antichităţii şi ai Evului Mediu în Peninsula Indochina, Japonia, Coreea ş.a. Confucianismul a devenit ideologia oficială a monarhiei chineze în perioada celor două Dinastii Han (206 Î.Hr.-220 D.Hr.).
Date fiind aceste coordonate biografice ale renumitului gânditor şi învăţat chinez era justificat ca el să atragă atenţia şi respectul oamenilor de cultură de pe alte continente. Doi dintre dânşii au fost: Friedrich Schiller, poet şi dramaturg german (1759-1805) şi Edgar Lee Masters, poet american (1868-1950). Recent am găsit anumite poezii scrise de cei doi mari “artizani ai cuvintelor”, iar tema creaţiilor lor era identică: gândirea lui Confucius. Am fost foarte bucuros când acele poezii îmi întăreau convingerea personală asupra ilustrului filosof al Chinei Antice şi a însemnătăţii operei sale cunoscute în lumea întreagă, inclusiv în Europa şi America de Nord de unde proveneau scriitorii menţionaţi. Voi prezenta în continuare cele două creaţii literare sperând că vor fi interesante pentru cititorii Curierului Naţional.
– Friedrich Schiller, Două din maximele lui Confucius din volumul “Schiller”, Colecţia “Cele mai frumoase poezii”/1958:
i) Versuri scrise în anul 1795: “Paşii vremii de trei feluri sunt:/Şovăielnic vine viitorul,/Ca săgeta-şi ia prezentul zborul,/Veşnic trecutul pe pământ./Niciun izvor nu-i tulbură popasul/Când, zăbavnic, se opreşte-n loc,/Nicio teamă nu-i retează pasul/Când soseşte-al zborului soroc./Nici descântec, nici păreri de rău/Nu îl pot clinti din locul său./Fericit şi înţelept de vrei/Drumul vieţii paşnic să-l închei,/Celui şovăielnic cere-i sfat./Nu ţi-l face-unealtă niciodat’./Să nu-ţi faci prieten din cel zornic,/Nici duşman să-ţi faci din cel statornic.”.
Pasajul de mai sus este o interpretare versificată a Timpului. Sincronizându-se cu filosofia Triadei hegeliene, poetul abordează explicit cei trei parametri temporali fără a opta pentru unul dintre ei şi fără a exclude pe ceilalţi. Astfel sunt formulate definiţii pentru fiecare dintre “paşii vremii”: *Viitorul este şovăielnic; *Prezentul zboară asemenea unei săgeţi eliberate din arc; *Trecutul are veşnicie pământeană. Imediat apare tranziţia de la Filosofie la Etică în spiritul Confucianismului: dacă omul vrea să aibă o existenţă paşnică atunci el trebuie să adopte un comportament echilibrat între grabă şi statornicie; cu alte cuvinte trebuie să fie un om chibzuit, să nu se arunce în fapte sau vorbe insuficient gândite şi evaluate.
ii) Versuri scrise în anul 1799: “Spaţiul în trei măsuri se-ntinde:/Către depărtări lungimea tinde/Şi lărgimea curge-n infinit,/Adâncimea e-n nemărginit,/Niciun fund în sânu-i nu cuprinde./Ia la toate trei mereu aminte:/Tinde nencetat tot înainte;/De-oboseşti în drum, nicio oprire,/Dacă năzui spre desăvârşire;/În lărgime tu te desfăşoară,/Lumea-n faţa ta de vrei să-apară;/Să cobori apoi în adâncime,/Tâlcul existenţei să te-anime./Cu dârzenie ţelul l-ai ajuns,/Doar belşugul duce la lumină,/În abis e adevăru-ascuns.”.
Similară conceperii Timpului este interpretarea Spaţiului caracterizat prin “trei măsuri”: *Lungimea ce tinde către depărtări; *Lărgimea curgând la nesfârşit; *Adâncimea care este nemărginită. Transpus la planul etic acest adevăr cu valoare de principiu filosofic devine aspiraţia către progres şi împlinire continuă, către cunoaşterea permanentă a esenţei, către descoperirea de noi adevăruri ascunse din lumea înconjurătoare şi din propria lume.
– Edgar Lee Masters, Yee Bow din volumul Spoon River Anthology (Antologia orăşelului Spoon River)/1915:
“M-au prins la Şcoala Sunday din Spoon River/Şi au încercat să mă convingă să renunţ/La Confucius pentru Iisus./N-ar fi putut fi mai rău dacă/Eu aş fi încercat să-i fac pe ei să se lepede de Iisus pentru Confucius./Pentru că, fără să mă fi avertizat, de parcă n-ar fi fost decât o glumă,/Strecurându-se în spatele meu Harry Wiley,/Fiul preotului mi-a împins coastele în plămâni/Cu o lovitură de pumn./Acum eu nu voi mai putea niciodată dormi cu străbunii în Pekin,/Iar copiii nu vor sluji cu veneraţie la mormântul meu.”.
La o primă lectură ar fi vorba doar despre un episod nesemnificativ petrecut în perimetrul unei şcoli şi anume tentativa de convingere asupra substituirii Mântuitorului din lumea creştină cu Gânditorul din lumea asiatică. Dar nu este nicidecum aşa; se înţelege că substituţia era inacceptabilă chiar dacă fiul unui preot l-a agresat fizic încercând să îl convingă pe colegul său de clasă. Cititorii care vor interpreta pe îndelete, nu la repezeală acele câteva versuri vor ajunge la conştientizarea adevărului despre imposibilitatea înlocuirii între cei doi Idoli sui-generis; cu alte cuvinte fiecare cu idolul său, fiecare cu credinţa sa.
De ani buni sunt un adept al Interculturalităţii; am predat acest concept în cursurile mele universitare din ultima perioadă; l-am promovat în diverse alocuţiuni academice; am discutat pe marginea lui în numeroase întrevederi diplomatice; i-am consacrat mai multe cărţi publicate în ţară şi în articole ştiinţifice apărute în străinătate. Mai mult decât atât, am transformat viziunea interculturală într-un principiu de viaţă întemeindu-mă pe faptul că însăşi Cultura este în primul rând naţională, dar ea se deschide firesc spre lumea largă mai ales prin actul traducerii (dacă ne referim la literatura de diferite genuri). Insist, de asemenea, asupra următorului principiu: Interculturalitatea nu înseamnă nicidecum renunţarea la una dintre culturile intrate în relaţie, ci un dialog între acestea sub semnul respectului reciproc şi al deplinei egalităţi. Au existat din nefericire perioade istorice când una dintre culturile intrate în legătură era considerată ca fiind inferioară celeilalte: e.g. cultura africană în anii dominaţiei coloniale, o atitudine reprobabilă de “rasism cultural”.
Globalizarea nu implică în niciun caz dispariţia deosebirilor dintre culturi, ci extinderea contactelor şi schimburilor culturale, adică a cooperării culturale. A apus pentru totdeauna “cosmopolitismul” în accepţiunea peiorativă şi politizată a termenului; să nu se uite că etimologia acestuia cuprinde două cuvinte inocente din limba greacă: kosmos = univers şi polis = oraş/cetate. Sunt sigur că cei doi poeţi evocaţi – unul de etnie germană şi celălalt de etnie americană au înţeles, fiecare la vremea sa, aceste adevăruri când condeiele lor au aşternut pe hârtie cu mult talent şi apoi au încredinţat memoriei tiparului versurile consacrate ilustrului gânditor chinez Confucius.
