Acuzat pe nedrept că obstrucționează activitatea Guvernului, Consiliul Economic și Social a dat aviz cu observații Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19.
Practic, Executivul are acum și ultimul aviz necesar pentru instituirea măsurii complementare a suspendării activității, pe o perioadă determinată, pentru operatorii economici care nu respectă măsurile de prevenire și combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Pe scurt, localurile/agenții economici care nu respectă legea în vigoare pot fi închiși pe o perioadă de 15, repectiv 30 de zile. Important este faptul că plângerea împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nu conduce la suspendarea deciziei de închidere a localurilor.
„Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare în cazul în care operatorul economic își desfășoară activitatea fără respectarea condițiilor stabilite se materializează prin afișarea, în prima fază, în locuri vizibile de la intrarea/intrările în sediul închis temporar, a mesajului că spațiul este închis temporar din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19, cu menționarea expresă a datei până la care este valabilă această sancțiune. Ulterior, nerespectarea sancțiunii contravenționale complementare în acest caz se materializează prin aplicarea, pentru durata rămasă, de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu. Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare în cazul în care operatorul economic își desfășoară activitatea, deși aceasta este suspendată temporar prin măsurile stabilite, se materializează direct prin aplicarea de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu. În ambele cazuri, îndepărtarea ulterioară a sigiliilor în vederea reluării activității poate îndeplini elemente constitutive ale infracțiunii de rupere de sigilii, prevăzută sau sancționată de art.260 Cod penal”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ menționat.
Cu alte cuvinte, vin vremuri grele pentru cei din HORECA care nu respectă legea, o lege care era de așteptat să apară.
Poate nu în această formă, existând și alte soluții precum mărirea cuantumului amenzilor, ținând cont că valoarea actualelor sancțiuni financiare este mult prea mică pentru a opri tentația de încălcare a legii.
Este doar o părere și să nu anticipăm.
Spuneam că instituția Consiliului Economic și Social a fost acuzată pe nedrept că obstrucţionează activitatea Guvernului.
Primul ministru a făcut această acuzație. „Avea toate avizele proiectul respectiv, dar la CES, astăzi (miercuri n.n), deşi practica permitea să fie luat direct în discuţie, a fost întârziat proiectul şi nu are avizul CES. CES, aşa cum ne-a obişnuit în alte dăţi, ori vine cu propuneri să creştem salarii, să creştem cheltuieli, eu v-am spus că e nevoie de reformă şi la CES. Avem chiar în PNRR nişte bani incluşi pentru reformă în acest sector. Mi se pare o obstrucţionare ciudată, dar nu ne vom opri aici. Vom veni cu acest proiect de lege. Avem şi mâine şedinţă de Guvern. Dacă se poate mâine, dacă nu, săptămâna viitoare cu siguranţă vine proiectul de lege. A ajuns la CES. Putea să fie direct pus în plen, nu s-a dorit acest lucru. Dar îl vom avea de săptămâna viitoare”, a afirmat, miercuri, primul ministru, Florin Cîţu, deranjat că nu s-a reușit obținerea avizului Plen-ului CES în acea zi.
Nu se spune de ce Guvernul nu a primit avizul consultativ pe loc, când l-a solicitat. Simplu, documentul cu pricina nu a ajuns în timp util astfel încât să poată fi inclus pe ordinea de zi a ședinței de miercuri.
„Proiectul de Lege a fost transmis de Ministerul Afacerilor Interne, prin fax, în seara zilei de ieri, 6 aprilie, la ora 18:51. Suplimentarea ordinii de zi a ședinței de astăzi, 7 aprilie, de la ora 10.00, nu a mai fost posibilă, la baza acestei hotărâri aflându-se considerente de ordin legal, fiind necesar ca proiectul de act normativ să fi fost anterior analizat în cadrul comisiilor de specialitate. Legea nr.248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede un termen de avizare de 10 zile lucrătoare. Cu toate acestea, pentru confirmarea disponibilității CES de a sprijini efortul guvernamental de combatere a pandemiei cu SARS-Cov-2, au fost făcute demersurile administrative pentru ca mâine, pe 8 aprilie, să aibă loc ședințele comisiilor de specialitate și la ora 14.00- ședința Plenului, având ca unic punct înscris pe ordinea de zi avizarea proiectului de Lege mai sus-menționat. Facem un apel către Guvern ca, pe viitor, să asigure un timp suficient pentru consultarea membrilor structurilor reprezentate în Plenul CES, care să confirme utilitatea și valoarea procesului de consultare în sine”– a fost reacția imediată a Consiliului Economic și Social prin intermediul unui comunicat de presă transmis în seara zilei de miercuri.
Așa s-a și întâmplat. Plenul Consiliului Economic și Social s-a reunit joi la ora 14 și a dat aviz proiectului guvernamental de lege. A fost un proces de votare în două etape.
Întrucât nu s-a reușit per total contabilizarea procentului de opțiuni necesar prin lege pentru definirea avizului, s-a trecut la votul părților.
Partea patronală a votat favorabil cu observații, partea sindicală a votat nefavorabil cu observaţii, iar partea societății civile a optat pentru varianta votului favorabil cu observații.
Interesant este faptul că observațiile au fost aproape identice în sensul că s-a dorit eliminarea sancțiunii de închidere a localurilor concomitent cu creșterea substanțială a amenzilor, amenzi care să fie calculate în funcție de numărul de participanți dintr-un local.
În caz că amenda nu este achitată într-un timp foarte scurt să se recurgă la blocarea conturilor societății vinovate.
O altă observaţie importantă este ca această lege să se aplice nu doar localurilor, ci tuturor agenţilor economici, printre care şi marile centre comerciale.
Chiar dacă a fost un vot al părților, avizul există. Acesta este motivul pentru care am subliniat că instituția Consiliul Economic și Social a fost acuzată pe nedrept că obstrucționează activitatea guvernamentală.
P.S. Guvernul se pare că mai are o problemă cu acest proiect de Lege întrucât nu a fost supus în dezbatere publică, aşa cum o cere legislaţia în vigoare.
Masurile sunt minunate, sunt sublime putem zice, dar lipsesc cu desavarsire !