Consumul de droguri – de fapt, o sinucidere lentă

Consumul de droguri a căpătat proporții îngrijorătoare și în România, confirmând astfel eticheta de flagel mondial, fiindcă nu doar America de Sud sau alte zone renumite pentru comercializarea de substanțe psihotrope interzise se află acum în prim-plan, ci este un fenomen care a devenit universal valabil.

Tot mai des citim știri potrivit cărora ”un șofer drogat s-a urcat la volan” sau care ne anunță că la festivalurile de muzică se comercializează (ilegal, firește) droguri, unele dintre ele de mare risc. Tinerii de azi sunt cei mai vizați fiindcă, aflați la vârsta la care caută ”senzații tari”, nu se mai mulțumesc cu ”depășitele” sau ”insuficientele” plăceri oferite de câteva pahare de băutură, acompaniate de muzică și de țigări, cum se întâmpla odinioară.

De luat în discuție în mod special mi se par două lucruri (și, de fapt, întotdeauna a fost așa, dar nimic nu s-a schimbat).

– Nu de ce o persoană aflată la o vârstă sau într-o situație vulnerabilă cade pradă tentației (și implicit ”industriei” producătorilor și traficanților de droguri, care, ca orice ”industrie” – cu ghilimelele de rigoare – este interesată doar de câștig), ci de ce ”victima” nu sesizează că, spre deosebire de alte stimulente, mai inofensive, drogurile afectează, de cele mai multe ori ireversibil, creierul și sistemul nervos, ba chiar atacă și alte organe interne. Drogul este o substanță și acționează ca atare, nu ține cont de vârstă, problemă sau statut social. Până la urmă, este precum cianura sau stricnina, care odată ingerate te ucid – doar atât că drogurile te ucid ceva mai lent și după consumări repetate, iar unii (puțini) care au reușit să se lase, deși au scăpat cu viață, au rămas cu sechele și traume.

Acestea sunt efectele cunoscute de toți, iar dependența de droguri este cel mai greu de înfrânt, neputându-se compara cu cea de nicotină sau alcool, de exemplu.

Atunci, de ce să te bagi de bunăvoie în așa ceva? Indiferent de senzația de moment. Dacă te arunci de pe bloc s-ar putea la un moment dat să ai senzația că plutești. Dar, odată ajuns jos, vei muri cu siguranță.

(Cineva mi-a spus odată că dacă recurgi la orice stimulent fiindcă ai o problemă, nu vei rezolva problema, ci doar vei amâna confruntarea cu ea. Și, astfel, vei avea două probleme în loc de una).

– Și, al doilea, de ce nu se curmă răul de la rădăcină? Se fac (și e bine că se fac) acțiuni de prevenție, se organizează (și e bine că se organizează) centre de dezintoxicare și recuperare, dar întrucât efectele sunt devastatoare și nu întotdeauna pot fi ținute sub control/anihilate, de ce nu se poate face în așa fel încât aceste substanțe pur și simplu să nu mai pătrundă pe piața neagră. Când vorbim de un mic consum, de un individ care a tras marijuana printr-un bloc e una, dar când e vorba de capturi masive, e altceva.

Desigur că organele abilitate au în vedere toate acestea, în același timp rămâi cu impresia că atât în România, cât și în lume traficul și consumul de substanțe interzise sunt scăpate de sub control.

Asta ca să nu mai vorbim de ingeniozitatea celor care vor să se îmbogățească cu orice preț pe seama doritorilor de senzații tari și care, la un moment dat, au descoperit etnobotanicele, iar după ce și acelea au fost scoase în afara legii au căutat alte subterfugii.

Din păcate, drogul nu e doar o chestiune de senzații.

Pe lângă numeroase probleme de sănătate pe care le poate resimți mai devreme sau mai târziu, creierul consumatorului este afectat și, atunci când acesta se află sub influența drogului, poate comite acte iraționale: poate ucide sau se poate sinucide, poate ataca fără motiv, poate judeca greșit.

Am avut întâmplător prilejul, într-un ambulatoriu de specialitate, să văd, printre alți bolnavi suferind de diverse afecțiuni, o persoană care, din câte am înțeles, ieșise de la dezintoxicare și avea nevoie în continuare de supraveghere. Arăta rău, era slăbit (era vorba de un bărbat), dar era destul de coerent, cooperant și nu părea că ar ridica vreo problemă majoră. Însă în momentul în care i s-a vorbit de altă supraveghere psihiatrică, a devenit agitat și încerca să se opună prin toate mijloacele. Era însoțit de o persoană cu handicap, astfel încât dacă oricare dintre cei doi ar fi clacat, dintr-un motiv sau altul, l-ar fi tras, cel mai probabil, după sine și pe celălalt.

Tot ce pot să spun este că l-am privit cu compasiune și m-am întrebat: la ce i-o fi trebuit să se bage în asta? Ar fi putut avea o viață normală (sau cât mai aproape de…).

Un lucru este cert: a te apuca de droguri echivalează, de cele mai multe ori, cu o sinucidere. Doar că este una lentă și îi mai poți nenoroci și pe alții.

Sunt de părere că practicarea sportului și a mișcării în aer liber, ieșirile în natură, lectura sau activitățile care îți stimulează creierul te pot îndepărta de această zonă periculoasă, în care intri dacă vrei și ieși dacă mai poți.